ICCJ. Decizia nr. 2601/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2601
Dosar nr. 3754/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de O.M., reclamanta a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei, pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 7.000.000 lei reprezentând impozit reţinut nelegal pentru sumele primite cu titlu de compensare a chiriei pentru perioada ianuarie - octombrie 2000.
1. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de magistrat astfel încât, în baza art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 republicată, deoarece nu beneficiază de o locuinţă proprietate personală în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea are dreptul la compensarea chiriei din fonduri bugetare, astfel cum a fost aceasta stabilită prin contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară, venituri care nu sunt supuse impozitării conform art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999.
2. Prin întâmpinare Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit art. 9 din OG nr. 73/1999, în categoriile de venituri supuse impozitării pe venit se includ şi orice avantaje în natură primite de o persoană fizică cu titlu gratuit sau cu plata parţială, iar conform normelor metodologice date în aplicarea art. 9 din ordonanţă, avantajele în natură pot avea printre altele şi forma folosirii unei locuinţe în scop personal.
3. Prin sentinţa civilă nr. 5126 din 29 august 2001 Judecătoria Bacău investită prin strămutarea cauzei, a admis în parte acţiunea în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 3.960.970 lei reţinută cu titlu de impozit pe chirie.
Soluţia a fost menţinută prin Decizia nr. 2089 din 6 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, în urma respingerii ca nefondat a recursului formulat de Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţele au reţinut că, drepturile acordate potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 modificată şi completată constituie o formă de sprijin a magistraţilor, cu caracter social şi nu sunt supuse impozitării, fiind incluse în categoria veniturilor neimpozabile potrivit art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999 referitoare la impozitul pe venit.
Prin Decizia nr. 1558 din 17 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a casat Decizia civilă nr. 2088 din 6 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău şi a trimis cauza la Tribunalul Bacău pentru judecarea recursului declarat de Ministerul Justiţiei reţinând că, hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială prevăzute de art. 2 pct. 3 C. proc. civ.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 1999 din 19 august 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei, considerând în esenţă că veniturile de care magistraţii beneficiază pentru compensarea chiriei, se includ în prevederile art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999 nefiind supuse impozitării.
Împotriva sentinţei civile nr. 5126 din 29 august 2001 pronunţată de Judecătoria Bacău şi a deciziei nr. 1999 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anulare considerând că hotărârile judecătoreşti recurate au fost pronunţate de către instanţe cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, în esenţă, pentru următoarele motive:
- potrivit art. 39 alin. (3) şi art. (40) din Legea nr. 50/1996 drepturile cuvenite magistraţilor şi personalului asimilat acestora reprezintă venituri impozabile conform dispoziţiilor art. 9 din OG nr. 73/1999.
- sumele reprezentând o compensare a chiriilor acordate conform art. 31 alin. (3) şi art. 40 din Legea nr. 50/1996 reprezintă venituri din salarii, în sensul prevederilor art. 22 din OG nr. 73/1999, constituind avantaje obţinute de o persoană fizică care desfăşoară activitatea pe baza unor raporturi juridice de muncă.
Recursul în anulare este fondat urmând a se admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta O.M., judecător la Judecătoria Iaşi a chemat în judecată Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei solicitând ca pe baza probelor se ce vor administra, pârâţii să fie obligaţi să-i plătească suma de 7.000.000 lei reprezentând impozit calculat şi reţinut pentru sumele pe care le-a primit cu titlu de compensare a chiriei pentru perioada ianuarie – octombrie 2000.
Cererea reclamantei a fost motivată pe prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 şi art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999 în sensul că, sumele încasate cu titlu de compensare a chiriei nu sunt venituri impozabile.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de recurs au admis în parte cererea reclamantei, considerând că sumele încasate pentru compensarea plăţii chiriei nu sunt sume încasate ca remuneraţie pentru munca prestată şi nici foloase ale magistraţilor căruia nu i s-a putut asigura o locuinţă, ce reprezintă o obligaţie a Ministerului Justiţiei, stabilită prin lege şi ca atare nu au caracter de venit impozabil.
Soluţia adoptată de instanţa de fond şi menţinută în recurs este contrară prevederilor legale aplicabile în cauză.
Art. 39 alin. (3) şi art. 40 din Legea nr. 50/1996 arată că sunt drepturile salariale ale magistraţilor iar aceste drepturi constituie venituri impozabile conform art. 9 din OG nr. 73/1999. Sumele reprezentând compensarea chiriilor acordate conform art. 39 alin. (3) şi art. 40 din Legea nr. 50/1996 reprezintă venituri din salarii, în sensul definiţiei date de art. 22 din OG nr. 73/1999, constituind avantaje obţinute de o persoană fizică care desfăşoară activitatea pe baza unor raporturi juridice de muncă.
Greşit s-a apreciat de instanţele de fond şi recurs că sumele încasate de reclamantă pentru compensarea chiriei se încadrează în art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999, text care se referă strict şi limitativ la veniturile care nu sunt impozabile, iar lit. a) a acestui articol reglementează formele de sprijin sau despăgubire a persoanelor aflate în dificultate sau care au suferit daune morale ori de altă natură, independent de voinţa lor, care nu sunt acordate în cadrul unui contract de muncă.
Prin urmare, sumele reprezentând compensarea chiriilor constituie un venit realizat de magistrat în baza raporturilor juridice de muncă adică „un avantaj", în raport cu orice altă persoană lipsită de locuinţă care ar fi nevoită, închiriind un spaţiu să achite chiria din venituri proprii.
Prin acest „avantaj" se creează persoanei beneficiare un venit suplimentar care trebuie impozitat conform art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din OG nr. 73/1999.
Aşa fiind se admite recursul în anulare, se casează hotărârile atacate şi se respinge contestaţia formulată de O.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1999 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 5126 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău şi în fond respinge contestaţia formulată de O.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2554/2003. Civil. Comtest.în anul. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2602/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
