ICCJ. Decizia nr. 2724/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2724
Dosar nr. 2376/2003
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Iucal I.C.împotriva deciziei nr. 29/C din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa – secţia civilă.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant şi intimaţii pârâţi Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa.
Procedura completă.
Se referă că s-a cerut judecarea în lipsă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea reţine cauza pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 1999 la Tribunalul Constanţa, secţia civilă reclamantul Iucal I.C. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 521,22 mp situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia lotul 13 careul 55. În drept a invocat dispoziţiile art. 480 Cod civil. În situaţia în care terenul este afectat de construcţii reclamantul a solicitat în compensare un alt teren situat în Mamaia.
În motivare a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de autoarea sa M. G. în anul 1937 fiind cumpărat de la Primăria Municipiului Constanţa şi a fost preluat în proprietatea statului ca efect al deciziei nr. 22043/1958 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Constanţa prin care a fost reziliat de plin drept contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamantul mai arată că deşi contractul includea un pact comisoriu de gradul IV autoarea sa nu a avut posibilitatea îndeplinirii obligaţiei asumate (de a construi o casă sau vilă în termen de 6 ani) deoarece a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 4215 din 16 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare şi pentru măsurile necesare apărării ţării, potrivit căruia terenurile de pe plaja Mamaia au devenit zone militare, iar ridicarea construcţiilor de orice natură în aceste zone a fost interzisă şi condiţia rezolutorie nu s-a realizat datorită unui caz de forţă majoră.
La primul termen de judecată reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul restrângerii cadrului procesual menţinându-şi cererea de chemare în judecată doar faţă de Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 85 din 9 februarie 2000 Tribunalul Constanţa – secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că între titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel cum este identificată în actul de vânzare-cumpărare din anul 1937 şi autoarea reclamantului nu s-a demonstrat identitatea.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin Decizia civilă nr. 236 din 16 octombrie 2000 al Curţii de Apel Constanţa secţia civilă care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 72 din 12 februarie 2001 Tribunalul Constanţa, secţia civilă a respins cererea ca nefondată cu motivarea că terenul face parte din domeniul public şi acordarea unui teren în compensare nu este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat apel la data de 25 februarie 2003.
Prin Decizia nr. 29/C din 26 martie 2003 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă a respins cererea de repunere în termenul de apel şi a respins apelul ca tardiv declarat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că din dovada de comunicare a sentinţei civile nr. 72 din 12 februarie 2001 rezultă că a fost afişată la domiciliul reclamantului indicându-se în conformitate cu art. 88 pct. 4 şi art. 100 (1) pct. 4 Cod procedură civilă numele şi domiciliul acestuia.
Consemnarea în cuprinsul prenumelui a literei „o" (Ioan) nu constituie o alterare a numelui de o asemenea gravitate şi care să determine nulitatea dovezii de comunicare şi a procesului-verbal.
În acest fel nu sunt motive pentru a se încuviinţa cererea de repunere în termen şi apelul este tardiv declarat.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, citicând hotărârea pentru că greşit nu a încuviinţat cererea de repunere în termen prenumele său corect fiind Ioan Constantin şi nu I.C..
Recursul nu este fondat.
Conform art. 103 (1) Cod procedură civilă „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".
În speţă reclamantul nu a demonstrat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa. Dimpotrivă declararea la doi ani a apelului demonstrează mai degrabă lipsa de interes, invocarea prenumelui greşit ca motiv de repunere în termen fiind în mod vădit un argument nepertinent. Hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică.
În altă ordine de idei intrarea în analiza altor critici nu poate fi făcută, căci ar fi încălcat principiul „non omisso medio".
Aşa fiind, recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Iucal I.C.împotriva deciziei 29/C din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2723/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 271/2003. Civil. Lg.10/2002. Recurs → |
|---|
