ICCJ. Decizia nr. 282/2003. Civil. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 282.

Dosar nr. 3186/2003

Şedinţa publică din 9 aprilie 2004

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 Ş.A.L. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la 31 martie 2003 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, în dosarul nr. 435/2003, solicitând modificarea acesteia, în sensul de a se dispune: suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., admiterea cererii de intervenţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti; sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei ridicate în faţa Curţii de apel.

Văzând recursul formulat, încheierea atacată şi dosarele ataşate, Înalta Curte constată:

Dosarul nr. 435/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a avut ca obiect soluţionarea recursului declarat de Ş.A.L., pârâtă într-o cauză de evacuare formulată de reclamanta V.M.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc la 31 martie 2003 când în vederea deliberării s-a amânat pronunţarea iar Decizia prin care instanţa s-a dezinvestit irevocabilă, a fost pronunţată la 7 aprilie 2003.

Recurenta a atacat cu recurs încheierea de dezbateri, solicitând modificarea acesteia.

În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pus în discuţie din oficiu problema admisibilităţii recursului de faţă.

Intimata V.M. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Pronunţându-se conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. mai întâi asupra acestei excepţii, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, urmând a fi respins pentru acest considerent.

Hotărârile care pot fi atacate cu recurs sunt limitativ prevăzute de art. 299 C. proc. civ., acestea fiind, în principiu hotărârile date fără drept de apel şi cele date în apel.

Pe de altă parte, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

Iar conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs.

Aşadar, recursul împotriva unei încheieri premergătoare pronunţate de o instanţă de recurs este pentru două considerente inadmisibil: nici hotărârea pronunţată nu mai era susceptibilă de recurs; nici dacă ar fi fost o încheiere pronunţată premergător de o instanţă de apel, recursul nu ar fi fost admisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Ş.A.L. împotriva Încheierii din 31 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, dosar nr. 435/2003.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 282/2003. Civil. încheiere. Recurs