ICCJ. Decizia nr. 2815/2003. Civil. Revendicare legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2815
Dosar nr. 2293/2003
Şedinţa publică din 9 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 1884 din 29 aprilie 2002 E.I.A. în nume propriu şi ca mandatar al reclamantei E.E.R. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc şi Primarul acestei localităţi, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 307/2002 emisă de Primar, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.568 mp situat în Miercurea-Ciuc, precum şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru casa de locuit demolată şi de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare pentru terenul în suprafaţă de 62 mp ocupat de trotuar şi anexele gospodăreşti demolate.
În motivarea acţiunii se arată că pârâtul 1 a fost notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a restitui în natură imobilul menţionat identificat în C.F. nr. 2933 a localităţii Jigodin sub nr. top 2782, 2783.
Imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 1630 mp a trecut în proprietatea statului în temeiul Deciziei nr. 287/1975 a Consiliului Popular al judeţului Harghita în baza art. 56 din Legea nr. 4/1973, cu acordarea de despăgubiri băneşti. Ulterior , construcţiile au fost demolate, iar terenul este astăzi afectat în cea mai mare parte unei parcări, restul fiind ocupat de trotuar, pivniţa casei reclamanţilor şi un chioşc de ziare.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziţia nr. 307 din 5 aprilie 2002 cu motivarea că imobilul a fost transformat astfel încât este un imobil nou în raport cu cel preluat având destinaţia de parcare. Totodată s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, cu acordul petiţionarului.
Dispoziţia este considerată netemeinică şi nelegală faţă de prevederile art. 9 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 614/2001 care prevăd că transformarea trebuie să fie esenţială, iar imobilul nou structural deosebit de cel vechi ceea ce, în opinia reclamanţilor nu este cazul. Pe de altă parte parcarea amenajată făcând parte din domeniul privat al municipiului, şi nu cel public, poate fi restituită.
Prin sentinţa civilă nr. 1313 din 25 septembrie 2002, Tribunalul Harghita a respins acţiunea cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă bunul fiind destinat unei utilităţi publice. În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri băneşti s-a reţinut că dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speţă întrucât privesc numai imobilele care există şi în prezent, dar pentru care restituirea în natură nu este posibilă din diferite motive.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, care prin Decizia nr. 18 din 7 martie 2003 a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel a reţinut greşit că pentru suprafaţa de 62 mp ocupată de trotuar reclamanţii ar fi solicitat restituirea în natură, precum şi faptul că au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 24 referitoare la acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţiile cu privire la care restituirea în natură nu este posibilă.
Totodată se mai susţine că s-a reţinut greşit că pe întreaga suprafaţă revendicată ar fi amenajată parcarea, existând o suprafaţă de 486 mp teren liber pentru care instanţa de apel nu s-a pronunţat.
În ceea ce priveşte apartenenţa la domeniul public al terenului ocupat de parcare se afirmă că nu există hotărâre de guvern sau hotărâre a consiliului local în acest sens, fiind vorba în realitate de un bun din domeniul privat al localităţii, susceptibil de restituire.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Din actele de la dosar - extras de C.F. – rezultă că imobilul trecut în proprietatea statului a avut suprafaţa totală de 1630 mp (1155 mp casă şi curte + 475 mp grădină). Instanţele au reţinut că această suprafaţă este ocupată în prezent de o parcare, trotuar, pivniţa fostei case, o suprafaţă de teren rămasă liberă.
Cu privire la parcare, instanţa de fond a reţinut că ar avea suprafaţa de 1055 mp, cea de apel a reţinut o suprafaţă de 1568 mp, iar potrivit raportului de evaluare a terenului depus la judecata în apel a cauzei de către reclamanţi, terenul folosit ca parcare de Consiliul Local ar avea o suprafaţă de 1005 mp.
În mod corespunzător, există neconcordanţe şi în ceea ce priveşte suprafeţele cu alte destinaţii suprafaţa ocupată de trotuar şi cea rămasă liberă.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Având în vedere dispoziţiile invocate instanţele erau datoare să manifeste rol activ şi să dispună suplimentarea dovezilor pentru a stabili situaţia de fapt exactă.
Cum, potrivit art. 314 C. proc. civ. instanţa supremă hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite şi cum în speţă acest lucru nu s-a întâmplat recursul urmează a fi admis, iar Decizia atacată şi sentinţa instanţei de fond casate, iar cauza trimisă spre rejudecare.
Instanţa de trimitere va ordona efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care, ţinând seama de actele dosarului şi de situaţia de pe teren, va pune în evidenţă destinaţiile actuale ale suprafeţei de teren ce a aparţinut reclamanţilor şi le va individualiza în vederea stabilirii regimului juridic corespunzător şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 incidente în cauză.
Tot în rejudecare, instanţa de trimitere va pune problema reprezentării reclamantei E.E.R. de către E.I.A. în cauza prezentă, în condiţiile prevăzute de art. 68 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii E.I.A. şi E.E.R. împotriva deciziei nr. 18/A din 7 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 1313 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Harghita şi trimite cauza spre rejudecare la această instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2003. Civil. Asigurari sociale. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2819/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
