CSJ. Decizia nr. 2826/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2826
Dosar nr. 161/2003
Şedinţa publică din 2.
iunie
2003
Deliberând asupra admisibilităţii recursului declarat de revizuenta O.S.L.N. F. P.D. din S.N.C.F.R. împotriva deciziei nr. 3102 pronunţate de secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara la 20 decembrie 2002, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 495 pronunţată la 16 iunie 2002 de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta O.S.L.N.F.P.D. din S.N.C.F.R., iar recursul declarat împotriva acestei sentinţe de către aceeaşi reclamantă a fost de asemenea respins prin Decizia civila nr. 2219 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 23 septembrie 2002.
Ulterior prin Decizia nr. 2634 din 20 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost respinsă şi o contestaţie în anulare formulată în aceeaşi cauza de O.S.L.N.F.P.D. din S.N.C.F.R.
La 28 noiembrie 2002 aceeaşi organizaţie a formulat o cerere de revizuire a hotărârilor mai sus menţionate, cerere care a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel Timiş cu numărul de dosar 7158/C/2002.
Prin Decizia nr. 3102 din 20 decembrie 2002 instanţa astfel sesizată a respins cererea de revizuire.
La 30 decembrie 2002 revizuenta O.S.L.N.F.P.D. din S.N.C.F.R. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 161/2003.
La termenul de la 27 iunie 2003 această Curte a constatat că se impune analizarea din oficiu a admisibilităţii recursului rămânând în pronunţare asupra acestei chestiuni.
În legătură cu acest aspect Curtea reţine că potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea data asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Este de asemenea de observat că singura derogare de la acest principiu este aceea instituită prin art. 328 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că atunci când "revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice", caz de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. exista posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii prin care s-a soluţionat respectiva cerere.
Aşa după cum s-a menţionat hotărârile pronunţate în cauză nu sunt potrivnice în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. astfel încât în speţă nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile derogatorii instituite prin art. 328 alin. (2) din acelaşi cod.
Prin urmare chestiunea admisibilităţii recursului declarat de O.S.L.N.F.P.D. din S.N.C.F.R. se impune a fi analizată numai în raport cu norma de principiu conţinută în art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
în acesta ordine de idei Curtea reţine că deciziile pronunţate anterior în cauză de către secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara sub numerele 2219 din 23 septembrie 2002 şi 2634 din 30 octombrie 2002 au caracter irevocabil.
Prin urmare acelaşi caracter îl are şi Decizia nr. 3102 din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire.
Aşa fiind recursul declarat în cauză de O.S.L.N.F.P.D. din S.N.C.F.R. este inadmisibil şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta O.S.L.N. F. P.D. din S.N.C.F.R. împotriva deciziei nr. 3102 din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică astăzi, 27 iunie 2003
← CSJ. Decizia nr. 2825/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2827/2003. Civil → |
---|