ICCJ. Decizia nr. 348/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 348.
Dosar nr. 4054/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria oraşului Oraviţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i restituie imobilul situat în oraşul Oraviţa, invocând prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 4169 din 5 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a fost respinsă acţiunea.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin Decizia nr. 84 din 2 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost anulată sentinţa tribunalului şi a fost trimisă cauza spre soluţionare, Judecătoriei Oraviţa, reţinându-se că această instanţă este competentă deoarece acţiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991, iar nu cele ale Legii nr. 10/2001.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs pârâta Primăria oraşului Oraviţa, susţinând în esenţă că în mod greşit a calificat instanţa de apel acţiunea, ca având ca temei juridic prevederile Legii nr. 18/1991.
Recursul este fondat.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în oraşul Oraviţa, precizând expres temeiul juridic, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001 şi referindu-se la existenţa unei notificări adresată pârâtei.
Instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, specific procesului civil, schimbând temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce atrage casarea deciziei atacate cu recurs.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, aceleiaşi instanţe, pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Oraviţa împotriva deciziei nr. 84 din 2 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3480/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 350/2003. Civil. încheiere. Recurs → |
---|