CSJ. Decizia nr. 420/2003. Civil. Paraj succesoral. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 420.

Dosar nr. 643/2003

Şedinţa publică din22 octombrie 2003

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 La 15 septembrie 1999 G.V.S. a chemat în judecată pe surorile sale G.D., Z.D.D. şi G.A. solicitând ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de la defuncţii lor părinţi A. şi P.G. prin formare şi atribuire de loturi. Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 1856/25 mai 2000, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) din C.proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava motivat de faptul că valoarea masei partajabile depăşea 150.000.000 lei.

Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 382/6 decembrie 2001 a admis acţiunea, a constatat că de pe urma autorului G.A. decedat la 23 iulie 1991 a rămas ca unică moştenitoare soţia acestuia G.P. care a cules întreaga masă succesorală. La rândul ei G.P. a decedat la 31 martie 1997, masa partajabilă compunându-se din bunurile specificate în dispozitiv în valoare de 307.071.500 lei iar ca moştenitori reclamantul şi pârâtele în calitate de descendenţi cu cote de câte ¼ fiecare.

S-a dispus ieşirea din indiviziune prin formare şi atribuire de loturi.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 52/30 octombrie 2002 a admis apelul declarat de G.A. împotriva sentinţei nr. 382/6 decembrie 2001 a Tribunalului Suceava pe care a schimbat-o în parte în sensul că a modificat atribuirea bunurilor conform celor specificate în dispozitiv.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.V.S. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că lotizarea a fost inechitabilă şi de natură ale favoriza pe cele două pârâte G.D. şi G.A.

La termenul din 22 octombrie 2003 instanţa a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 657 C. civ. în vigoare la data promovării acţiunii.

Recursul este fondat pentru motivele ce succed.

Astfel, este exact că la data introducerii cererii de chemare în judecată potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. tribunalele judecau în primă instanţă cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturile juridice civile al căror obiect avea o valoare mai mare de 150.000.000 lei şi că în speţă valoarea masei succesorale a fost apreciată la 307.071.500 lei motiv pentru care judecătoria şi-a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea tribunalului.

De la această normă generală vizând competenţa după materie exista însă o derogare, în care competenţa materială revenea judecătoriei în primă instanţa şi anume cea prevăzută de art. 657 C. proc. civ., conform căreia „împărţirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prinjudecătorie dacă ele nu o pot face prin bună înţelegere" această prevedere fiind în vigoare la data promovării acţiunii, abrogarea ei având loc prin art. I pct. 221 din OUG nr. 138/2000 intrată în vigoare pe acest aspect la 2 mai 2001.

Menţionata derogare de la dreptul comun, operantă în speţă, avea la bază natura acţiunilor şi cererilor şi nu valoarea obiectului lor.

Prin urmare, întrucât la data introducerii acţiunii de partaj succesoral – 15 septembrie 1999 – competenţa de soluţionare a pricinii revenea judecătoriei,având în vedere şidispoziţiileart. 725 alin. (2) C. proc. civ., această din urmă instanţă urmează să judece litigiul pe fond.

Drept urmare, faţă de cele ce preced, recursul declarat de reclamantul G.V.S. urmează a fi admis, a se casa hotărârile pronunţate în cauză şi a trimite dosarul Judecătoriei Rădăuţi pentru soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul G.V.S. împotriva deciziei nr. 52din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Casează Decizia atacată, sentinţacivilă nr. 382 din 6 februarie 2001 a Tribunalului Suceava, precum şi sentinţa civilă nr. 1856 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Rădăuţi şi trimite cauza la această din urmă instanţă pentru soluţionarea pe fond.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi22 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 420/2003. Civil. Paraj succesoral. Recurs