ICCJ. Decizia nr. 5716/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5716
Dosar nr. 4544/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 octombrie 2001, reclamanţii C.D.O., C.V.B. şi P.R.V.R. au formulat plângere, în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei nr. 457 din 24 august 2001 emise de SC B. SA, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a magazinului B. şi cerere de repunere în termen, având în vedere returnarea prin poştă, de către Tribunalul Bucureşti, a contestaţiei şi înscrisurilor anexate, ca urmare a greşitei înregistrări a acesteia pe rolul secţiei comerciale.
În motivarea plângerii, reclamanţii au arătat că Adunarea Generală a Acţionarilor SC B. SA a hotărât respingerea cererii lor pe considerentul că, din analiza înscrisurilor anexate la notificare nu rezultă că imobilul deţinut de SC B. SA, cu denumirea Magazin B., este unul şi acelaşi cu cel revendicat.
Reclamanţii au mai susţinut că imobilul în litigiu a aparţinut bunicului lor B.B. şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. În acest sens, au arătat că: prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 28 noiembrie 1919 şi autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, sub nr. 24179/1919, M.P., J.B., M.E.D. şi V.B., în calitate de vânzători, au transmis dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, compus din teren şi construcţii, către societatea în nume colectiv P. & B.; prin actul de lichidare parţială a societăţii în nume colectiv P. & B., încheiat la 23 ianuarie 1921 între N.P. şi B.B. şi autentificat de Tribunalul Notarial Ilfov sub nr. 999 din 25 ianuarie 1921, B.B. a primit, ca persoană fizică, în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Bucureşti; prin ordonanţa de adjudecare nr. 10393 din 11 mai 1936 a Tribunalului Ilfov, secţia Notariat, (transcrisă) s-a adjudecat în favoarea societăţii în nume colectiv B.B. & Comp imobilul; prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 2 iunie 1937, G.P., membru în societatea în nume colectiv B.B. & Comp, aflată în lichidare, a vândut lui B.B. personal, toate drepturile indivize asupra imobilului, teren şi construcţie, situat în Bucureşti; prin convenţia de vânzare-cumpărare încheiată la 18 iunie 1938 şi autentificată sub nr. 22560/1938 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, L.D. a vândut lui B.B. imobilul situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţii.
Reclamanţii mai arată că în anul 1929, B.B. a demarat o construcţie cu 5 etaje pe str. B. nr. 2, iar în anul 1939 a demarat o construcţie cu 6 etaje pe terenul situat în str. B. nr. 4-6, intabulându-şi dreptul de proprietate în cartea funciară provizorie prin procesul-verbal nr. 88/1940, în ceea ce priveşte atât imobilul situat în str. B. nr. 2, cât şi cel situat în str. B. nr. 4-6.
De asemenea, se susţine că din adresa nr. 32184/95421 din 27 ianuarie 2000 a Primăriei Municipiului Bucureşti reiese că, în conformitate cu Registrul de revizuire şi numerotare a imobilelor şi apartamentelor, la nivelul anului 1948, pe str. B. nr. 2 este înscris imobilul „magazin de stat B.", dar, prin Decretul nr. 92/1950, imobilul înscris la nr. 2 de pe str. B. a fost trecut în proprietatea statului de la proprietarul B.B.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia lipsei motivării plângerii în termenul special prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, iar la termenul de judecată din 27 martie 2002, tribunalul a apreciat că plângerea a fost depusă şi motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, art. 114 şi art. 132 C. proc. civ., raportat la art. 109 C. proc. civ.
În cauză, au fost administrate probe: înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară.
Prin sentinţa civilă nr. 1048 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că reclamanţii, cu probele administrate în cauză, nu au făcut dovada că imobilul, constând în magazinul B. este unul şi acelaşi cu imobilul ce a aparţinut autorului reclamanţilor B.B.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii C.D.O., C.V.B. şi P.R.V.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât se bazează pe o interpretare eronată a unora din probele administrate în cauză, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ignoră complet probe esenţiale, care impuneau, în mod evident, soluţia contrară.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că s-a făcut dovada identităţii imobilului prin coroborarea probelor administrate în cauză. De asemenea, este criticată hotărârea apelată pentru ignorarea totală de către instanţă a raportului de expertiză tehnică, care constituie dovada supremă a veridicităţii susţinerilor reclamanţilor şi lămureşte, totodată, toate problemele ridicate în prezenta speţă. Apelanţii fac ample referiri la înscrisurile depuse la dosar care, în opinia acestora, fac dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 345/A din 12 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul, constatând că hotărârea apelată este temeinică şi legală, întrucât corect s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că imobilul, magazinul B., este unul şi acelaşi cu imobilul ce a aparţinut lui B.B., autorul apelanţilor.
Mai reţine instanţa de apel că magazinul B. nu avea cum să facă obiectul Decretului nr. 92/1950, pentru că, anterior anului 1950, exista ca „Magazinul de stat B.", în 1948 figurând în nomenclatorul imobilelor din Bucureşti. Imobilul a avut dintotdeauna destinaţia de magazin, iar probe referitoare la situaţia lui juridică în perioada 1939-1948, nu s-au administrat în cauză, B.B., autorul apelanţilor fiind cunoscut în calitatea sa de comerciant şi proprietar al magazinului B., cel puţin până în anul 1939 pentru care s-au depus acte la dosar. După acest moment nu s-au produs probe în instanţă, spre a fi analizate şi a se clarifica modalitatea trecerii la stat, încă din anul 1948, ori chiar până în acest an.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 10 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au arătat că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, întrucât aceasta doar reia puţinele argumente ale instanţei de fond şi nu combate argumentele şi pretenţiile învederate de apelanţi prin motivele de apel. De asemenea, nu au fost coroborate înscrisurile aflate la dosar şi nu s-a făcut referire nici la elementele obiective cuprinse în expertiza tehnică, pe care îşi fundamentează concluziile.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la o serie întreagă de înscrisuri ataşate la dosarul cauzei (enumerate), dar şi cu privire la acele elemente obiective ale expertizei tehnice, care trebuiau să fie înlăturate motivat, deoarece ele conduc la concluzii neechivoce şi clare, ce nu reprezintă aprecieri subiective ale expertului.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse:
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ., invocate de recurenţi.
Curtea de Apel Bucureşti, respingând apelul reclamanţilor, nu a răspuns, prin motivarea din considerente, criticilor aduse de aceştia, rezumându-se la a relua argumentaţia instanţei de fond. Nu s-a făcut trimitere la probele administrate şi, pe cale de consecinţă, nefăcând analiza probatoriului, instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Or, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă de control judiciar, trebuia să se pronunţe asupra mijloacelor de probă care aveau relevanţă în cauză şi care au fost invocate prin motivele de apel, respectiv înscrisuri şi acele elemente obiective cuprinse în expertiza tehnică, pe care aceasta îşi fundamentează concluziile, aşa cum au solicitat apelanţii-reclamanţi.
Este de reţinut şi faptul că instanţa de apel a înlăturat nemotivat expertiza tehnică efectuată în cauză, fără a face trimitere la o altă dovadă cu aceeaşi forţă probantă şi fără a dispune administrarea unei alte expertize, în situaţia în care considera nelămuritoare expertiza deja efectuată.
Pe de altă parte, chiar instanţa de apel reţine că situaţia de fapt nu a fost deplin stabilită, deoarece pentru a clarifica regimul juridic al bunului în perioada 1939-1950, nu s-au administrat probe în cauză.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Argumentaţia sumară din hotărârea atacată, fără referiri la probele dosarului şi nestabilirea deplină a situaţiei de fapt, nu oferă posibilitatea analizei de către instanţa de recurs a temeiniciei şi legalităţii soluţiei respingerii acţiunii, pronunţată de instanţa de fond, păstrată prin respingerea apelului.
Faţă de considerentele analizate, conform art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Cu ocazia rejudecării, se va completa probatoriul pentru a se stabili dacă la momentul preluării bunului de către stat, acesta se afla în proprietatea privată exclusivă a autorului reclamanţilor B.B. sau în capitalul social al societăţii anonime (faţă de susţinerea din studiul istoric realizat de arh. G.H.M., dosarul de fond) şi, finalmente, se va clarifica situaţia juridică a imobilului în litigiu după anul 1939.
Totodată, instanţa de apel va răspunde criticilor formulate de reclamanţi prin motivele de apel şi va avea în vedere toate apărările părţilor în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.D.O., C.V.B. şi P.R.V.R. împotriva deciziei civile nr. 345/A din 12 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 420/2003. Civil. Paraj succesoral. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5700/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
