CSJ. Decizia nr. 4400/2003. Civil. Lg 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4400
Dosar nr. 183/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu F. Vaslui, desfiinţarea deciziei nr.1/4 ianuarie 2002 emisă de pârâtă şi aprobarea restituirii în natură a imobilului compus din casă cu două camere şi teren aferent în suprafaţă de 700 mp, situat în localitateajudeţul Vaslui.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă, nr. 744 din 12 iunie 2002, a respins ca nefondată plângerea, reţinând că nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar a autorilor reclamantului asupra imobilului din litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 46 din 4 decembrie 2002, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinţei civile nr. 744 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în înţelesul legii potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, aceasta întrucât autorul reclamantului prin act sub semnătură privată, a cumpărat de la un neproprietar, neputând dovedi proprietatea asupra imobilului din litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
Se arată în dezvoltarea motivelor de recurs că, dacă în mod corect instanţa a apreciat asupra valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1962, sub semnătură privată „cu privire la contractul de donaţie greşit s-a apreciat ca fiind nevalabil, acesta din urmă respectând condiţiile de formă ale unui înscris autentic":
- nu era necesar a se face dovada proprietăţii pentru toţi cei care au transmis proprietatea, reclamantul făcând dovada că are titlu valabil pentru imobilul din litigiu, acesta fiind actul de vânzare-cumpărare pe care greşit instanţa de apel l-a înlăturat;
- din materialul probator administrat, rezultă fără dubii că pârâta a preluat imobilul fără nici un titlu, în timp ce reclamantul a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului, dobândit prin cumpărare în anul 1962 de către ascendenţii săi.
Recursul nu este fondat.
Sub un prim aspect este de reţinut că susţinerile din recurs referitoare la analiza şi aprecierea materialului probator administrat, subsumate corect de recurentă sub incidenţa vechiului pct. 11 din art. 304 nu pot fi cercetate, motivul de casare invocat, în prezent – ca şi la data formulării căii de atac – abrogat – ţinând de temeinicia hotărârii atacate.
Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 304 pct. 10 C. proc. civ., este de observat că: în speţă, cerinţele textului nu sunt îndeplinite.
Pentru fiinţarea acestui motiv, este necesar a se stabili că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoate pentru dezlegarea pricinii.
Or, din cele susţinute de recurentă în acest cadru, nu rezultă nicicum o asemenea împrejurare, invocându-se în realitate faptul că instanţa, greşit a înlăturat actul de vânzare-cumpărare, considerând că acesta are ca obiect un alt imobil.
În ce priveşte legalitatea hotărârii atacate este de reţinut că instanţa a făcut o corectă aplicarea legii, înconsiderareacelor cuprinse în prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, sunt îndreptăţite la măsuri ..., printre altele, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul (pct.3.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a legii).
De necontestat, reclamantul, ca succesor al antecesorilor săi C. D. şi T., şi-a justificat în acest sens calitatea de persoană îndreptăţită (potrivit Legii nr. 10/2001) pe actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1962, de autorii săi cu numita A.B., care, la rândul ei, dobândise imobilul la 28 septembrie 1960 ca beneficiară a unei donaţii din partea familiei B.V. şi E.
Aşa fiind, firesc şi în considerarea normei legale menţionate, instanţele au apreciat asupra actelor invocate, pentru a stabili dacă şi în ce măsură, autorii reclamantului au dobândit, în condiţiile legii, dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, contestat de pârâtă tocmai în acest cadru.
Astfel, dacă, de principiu, faţă de data întocmirii sale, asupra actului de vânzare-cumpărare încheiat de autorii reclamantului s-a apreciat corect că acesta putea fi încheiat valabil şi sub semnătură privată (aceasta desigur în ce priveşte efectele juridice între părţile actului) tot astfel, corect s-a concluzionat că, în speţă, prin actul menţionat nu s-a putut dobândi dreptul de proprietate, pentru simplul fapt că, vânzătoarea nu deţinea un astfel de drept, actul încheiat, fără formă autentică, fiind lipsit de efecte juridice în acest sens. Din acest punct de vedere, instanţele au reţinut, evident, dispoziţiile art. 813 C. civ., fiind de observat că, prin însăşi actul încheiat astfel, s-a prevăzut obligaţia de legalizare ulterioară de către notariat, împrejurare ce nu a mai fost probată.
Aşa fiind, faţă de cele arătate, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei civile nr.46 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 440/2003. Civil. Pretentii. Recurs | CSJ. Decizia nr. 440/2003. Civil. Drept de proprietate. Recurs → |
|---|
