CSJ. Decizia nr. 4404/2003. Civil. Revendicare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4404
Dosar nr. 1300/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 24 ianuarie 2001 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea reclamantelor C.H.V. şi C.C. încontradictoriucupârâţiiConsiliulGeneralal Municipiului Bucureşti şi S.C. F. S.A. şi cu intervenientele C.M. şi R.L.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, teren în suprafaţă de 303 m.p. şi construcţiile existente pe acesta.
Au fost respinse, ca neîntemeiate cererile de intervenţie în interes propriu formulate de interveniente.
Împotriva menţionatei sentinţe au formulat apel, pârâtul ConsiliulGeneralal Municipiului Bucureşti, precum şi intervenientele C.M.şi R.L.
Prin încheierea din 24 octombrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă investită cu soluţionarea apelului, a suspendat judecata în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la cererea intimatelor reclamante C.H.V. şiC.C.
Apelanta-intervenientă R.L. a solicitat, la 16 octombrie 2002, repunerea cauzei pe rol invocând dispoziţiile art. 245 C. proc. civ.
Aceeaşi cerere a formulat la 18 octombrie 2002 şi apelanta-intervenientă C.M.
Urmare cererilor de repunere pe rol, Curtea a fixat termen pentru20 noiembrie 2002, cu citarea părţilor. La această dată fiind lipsă de procedură cu apelantul-pârât ConsiliulGeneralal Municipiului Bucureşti, s-a amânat judecarea pentru 22 ianuarie 2003.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererile de repunere pe rol formulate de apelantele-interveniente şi a dispus suspendarea judecării apelurilor, ceea ce, de fapt dispusese prin încheierea din 24 octombrie 2001, la cererea intimatelor-reclamante.
Intervenienta C.M.a declarat recurs împotriva menţionatei încheieri şi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
A criticat instanţa pentru că: a soluţionat cauza fără a ţine seama de cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul său ales; nu a motivat încheierea; nu a avut în vedere că, suspendarea judecăţii dispusă în temeiul Legii nr. 10/2001, nu operează în ceea ce priveşte intervenţia principală, unde se urmăreşte un interes propriu caz în care, trebuia continuată judecata sub aspectul apelurilor intervenientelor, sau, să se disjungă cauza.
Recursul este fondat.
Din actele dosarului rezultă, că la 21 ianuarie 2003 apărătorul ales al recurentei-interveniente a solicitat amânarea judecăţii pricinii aflându-se în imposibilitate de prezentare motivată de cauze de ordin medical conform adeverinţei anexate.
Grefierul de şedinţă a referit despre existenţa cererii de amânare a judecăţii, dovedită cu actul medical.
Instanţa însă, nu a luat în discuţie cererea de amânare a judecăţii, ci a trecut la soluţionarea cererii de repunere pe rol, lipsind-o de dreptul de apărare pe recurenta-intervenientă C.M.
Soluţionând cauza cu încălcarea dreptului de apărare al recurentei, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, supusă casării.
Aşa fiind recursul se va admite, încheierea atacată se va casa şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii de repunere pe rol.
Cu ocazia rejudecării se vor analiza şi celelalte motive invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienta C.M. împotriva Încheierii din 22 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. 2104/2000.
Casează încheierea şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii de repunere pe rol.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4409/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 4405/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs → |
---|