ICCJ. Decizia nr. 4406/2003. Civil. Conflict negativ de competenta. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 4406

Dosar nr. 3067/2003

Şedinţa publică din 31 octombrie 2003

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5/10 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Braşov şi Tribunalul Braşov, astfel încât, în baza disp.art. 22 alin. (2) C. proc. civ. s-a stabilit competenţa materială a Judecătoriei Braşov.

Curtea a constatat că în urma încheierii din Camera de Consiliu de la 13 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov în dosarul nr. 2552/2002 şi a Încheierii din 17 ianuarie 2003 a Tribunalului Braşov în dosarul nr. 256/2003 s-a ivit conflictul negativ de competenţă cu privire la solicitarea societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti D.- K. de a se emite o Încheiere de încuviinţare a executării silite imobiliare.

Soluţionând conflictul ivit, Curtea de Apel Braşov a reţinut că în cauză competenţa materială revine Judecătoriei Braşov conform prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

În mod legal, Tribunalul Braşov a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 173 din Legea nr. 105/1992 coroborate cu art. 2 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., situaţie care a fost tranşată prin Decizia civilă nr. 153/1996 a Curţii de Apel Braşov ci îşi au aplicarea dispoziţiile relative la cererea de încuviinţare a declanşării procedurii propriu-zise de executare.

De asemenea tribunalul a mai constatat în mod justificat că o dată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 138/2000, indreptarea erorii materiale din Decizia Curţii de Apel Braşov prin Încheierea din 6 martie 1998, prin care s-a dispus trimiterea titlului executoriu spre executare tribunalului, nu mai are eficienţă juridică în lumina prevederilor art. 725 C. proc. civ., dispoziţiile noii legi de procedură fiind de imediată aplicare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitorul C.N. susţinând că măsura dispusă de curtea de apel este greşită.

Recursul este nefondat.

În mod corect şi cu o motivare corespunzătoare, curtea de apel a validat soluţia tribunalului în sensul că în cauză competenţa de a încuviinţa executarea silită aparţine judecătoriei.

Pe baza probatoriilor administrate s-a concluzionat că nu se mai pune problema unui exequatur în condiţiile art. 173 din Legea nr. 105/1992 ci instanţele au de soluţionat o cerere de încuviinţare a executării silite de drept comun care revine în competenţă judecătoriei potrivit prevederilor art. 373 alin. (2) şiart. 725 C. proc. civ.

Aşa fiind, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de C.N. împotriva sentinţei civile nr. 5/F/10 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4406/2003. Civil. Conflict negativ de competenta. Recurs