ICCJ. Decizia nr. 4790/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4790
Dosar nr.352/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr.393/22 mai 2002 Tribunalul Iaşi a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârâtul Statul Român – Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi în consecinţă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul O.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Ministerul Finanţelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a chemat înjudecată Statul Român pentru a fi obligat la plata sumei de 50.000 USD cu titlu de despăgubiri, în condiţiile art. 504 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv de la 29 aprilie 1999. Că acţiunea prin care reclamantul a solicitat daune a fost introdusă la data de 5 martie 2002, deci cu mult peste termenul de 1 an.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 45 din 26 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul O.A., împotriva sentinţei civile nr. 393/22 mai 2002 a Tribunalului Iaşi şi pe cale de consecinţă: a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de către pârâtul Statul Român – Ministerul Finanţelor; a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantul O.A., în contradictoriu cu Statul Român – Ministerul Finanţelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul O.A. suferă de tulburare organică de personalitate post T.C.C.; „debilitate mintală", diagnostic ce semnifică o „deficienţă funcţională accentuată". Achitarea sa prin Decizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galaţi a fost pronunţată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., stabilindu-se că potrivit art. 48 C. proc. pen., făptuitorul, din cauza alienaţiei mintale, a acţionat fără discernământ. În atare situaţie, în privinţa reclamantului nu poate fi admisă excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în lipsa unui reprezentant legal care să-i susţină interesele, aspect reliefat şi prin dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora „prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal".
S-a mai reţinut că în ce privesc daunele solicitate de reclamant trebuia să se producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate prin arestarea nelegală şi condamnarea sa. În cauză nu s-au produs nici un fel de probatorii prin aprecierea cărora instanţa să aibă acel minim de indicii şi argumente pentru stabilirea cuantumului daunelor solicitate.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art. 9 şi art. 10C. proc. civ.– pentru următoarele considerente:
- privarea de libertate pe care a suportat-o în baza sentinţei penale nr. 955/31 martie 1998 a Judecătoriei Galaţi, ulterior desfiinţată, i-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor sale, respectiv dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie, iar suferinţele fizice şi psihice provocate de o atare măsură pot şi trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
- instanţa de apel a avut acele minime „argumente şi indicii" respectiv actele medicale aflate la dosarul cauzei, din care rezultă starea psihică şi cea fizică a reclamantului.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. pen. orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat apagubei suferite, sunt aplicabile indiferent de temeiul achitării.
În speţă, reclamantul O.A., prin sentinţa penală nr. 955/31 martie 1998 a Judecătoriei Galaţi a fost condamnat la 4 ani închisoare din care a executat 1 an şi 6 luni. PrinDecizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galaţi s-a dispus achitarea reclamantului conform art. 11 pct.2 lit. a), rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a existat o cauză ce a înlăturat răspunderea penală a reclamantului, respectiv iresponsabilitatea.
Prin acţiunea sa, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru daune materiale şi morale ce i-au fost cauzate pe perioada de 1 an şi 4 luni cât a fost în detenţie, şi ulterior.
Instanţa de apel a considerat că reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubiri pentru daune morale şi materiale pe considerentul că reclamantul nu a produs probe în sensul celor solicitate.
Soluţia instanţei de apel este greşită parţial respectiv doar cu privire la despăgubirile pentru daunele morale.
Cât priveşte temeinicia susţinerii reclamantului vizând prejudiciul moral, trebuie să avem în vedere că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Din această perspectivă, prin privarea de libertate – 1 an şi 6 luni închisoare –din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza sentinţei penale nr. 955/31 martie 1998 a Judecătoriei Galaţi, ulterior desfiinţată prin Decizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galaţi, reclamantului i s-a adus atingere drepturilorşi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură, pot şi trebuie compensate prin acordarea unor despăgubiri.
Pe de altă parte, deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie decriterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intesitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate prin condamnarea ilegală, şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Cu referire la cazul înspeţă, reclamantul a evidenţiat împrejurări de genul celor menţionate în cuprinsul acţiunii şi pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi: executarea a 1 an şi 4 luni închisoare în detenţie i-a afectat desfăşurarea unei vieţi sociale normale şi de a semanifesta liber, fără constrângeri. În acest sens reclamantul a depus la dosarul cauzei şi actele medicale din care rezultă bolile de care suferă care îl fac iresponsabil, boli care s-au agravat pe perioada de detenţie, şi care influenţează negativ viaţa socială normală şi în prezent.
Pentru toate aceste considerente Curtea apreciază că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 70.000.000 lei.
Nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru daune materiale în favoarea reclamantului, deoarece acesta nu a produs probe din care să rezulte că anterior condamnării a lucrat lavreo societate comercială, iar ulterior condamnării, aceasta a făcut ca nici o societate comercială să-l mai primească să lucreze.
De altfel, bolile de care suferă reclamantul – atestate cu acte medicale îl fac inapt să lucreze la vreo societate comercială.
Aşadar faţă de cele reţinute Curtea constată că motivele de recurs invocate se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct.9 şi 10 C. proc. civ. – şi în consecinţă se va admite recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 45 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi şi pe cale de consecinţă, se va modifica Decizia atacată în sensul că se va admite în parte acţiunea reclamantului iar Statul Român prin Ministerul Finanţelor va fi obligat la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant. Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul O.A. împotriva deciziei nr. 45 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Modifică Decizia sus menţionată în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de daune morale cătrereclamant.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 192/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 1713/2003. Civil → |
|---|
