ICCJ. Decizia nr. 4813/2003. Civil. Exequator. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4813
Dosar nr. 1421/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ în dosarul nr. 1666/C/2002 s-a solicitat încuviinţarea executării silite la cererea creditoarei, S.R., prin mandatar Z.T. împotriva debitoarei SC D.P. SNC Piatra Neamţ.
Prin Decizia civilă nr. 278/C din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Neamţ, această instanţă a admis cererea şi a dispus încuviinţarea executării silite a debitoarei SC D.P. SNC Piatra Neamţ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G. criticând-o pentru nelegalitate, iar prin Decizia nr. 78 din 20 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a admis apelul şi a anulat Decizia Tribunalului Neamţ reţinând cauza spre judecare.
Pentru a decide astfel, instanţa de exercitare a controlului judiciar a reţinut că, potrivit Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional, cererile de încuviinţare a executării hotărârilor judecătoreşti se soluţionează în temeiul acestei legi, ci nu a prevederilor Codului de procedură civilă, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 176 din acest act normativ, cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor, aplicându-se dispoziţiile art. 173, care stipulează că „hotărârile străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către Tribunalul Judeţean în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea. Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.
Cu această motivare a fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea S.R. promovând critici referitoare la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal.
Prin prisma motivelor invocate recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte primul motiv de casare, este de precizat că sintagma, „depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti" a fost desluşită de doctrină ca fiind o imixţiune a instanţei de judecată, în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, ea „săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească", acest motiv fiind încadrat în pct. 4 al art. 304 C. proc. civ.
Cu acest înţeles motivul de casare nu poate fi primit.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat prin conţinutul criticilor expuse, deoarece, este recunoscut faptul că o hotărâre judecătorească pronunţată în străinătate produce efecte în altă ţară, dacă îndeplineşte cerinţele stabilite de legea statului unde se invocă acele efecte.
Antamând, prin prezentele considerente şi cel de al treilea motiv de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., de asemenea nefondat, trebuie precizat că, în concordanţă cu prevederile art. 172 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat „hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României".
Legea analizată are un caracter special şi ca atare, dispoziţiile acesteia sunt derogatorii de la dreptul procesual aplicabil în materia reglementării executării silite, care îşi are sediul în Cartea V despre executarea silită" Codul de procedură civilă.
Ca atare, în speţă, în mod corect raportul juridic dedus judecăţii a fost apreciat ca fiind reglementat de Legea nr. 105/1992, Secţiunea a IV a „Efectele hotărârilor străine", iar temeiul de drept a fost stabilit ca fiind cel stipulat de prevederile art. 173 din acest act normativ.
Instanţa de apel a dat o interpretare legală, aplicând prevederile acestui text de lege, potrivit cu care „hotărârile străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul judeţean în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea".
Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele date cu execuţie provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.
Cum, hotărârea pronunţată de Tribunalul Karlsruhe (depusă în traducere legalizată, dosarul nr. 1666/2002 al Tribunalului Neamţ) este, cu execuţie provizorie, în atare situaţie, cererea de încuviinţare a executării silite nu poate fi admisă decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 173 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, ceea ce contravine legii.
Concluzionând, Curtea va respinge recursul în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.R. împotriva deciziei nr. 1 din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4116/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4736/2003. Civil. Despagubiri. Recurs → |
|---|
