ICCJ. Decizia nr. 4807/2003. Civil. Intabulare drept de proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4807
Dosar nr. 5614/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2004
Asupra recursului în anulare:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 octombrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă recurs în anulare, împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
S-a susţinut că această hotărâre a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi este şi vădit netemeinică.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acţiune reclamantul K.F. a chemat în judecată Consiliul Local al municipiului Timişoara, solicitând să se dispună intabularea în C.F. 7150 Timişoara a dreptului său de proprietate asupra imobilului, casă şi curte, dobândit prin cumpărare de la M.L., în baza convenţiei din 7 noiembrie 1950, astfel cum s-a constata prin Decizia civilă nr. 703/2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Soluţionând cauza, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 10666 din 10 iunie 2002, a respins acţiunea, reţinând că deşi ambele părţi prezintă titlu de proprietate asupra imobilului, formalităţile cerute de art. 17 din Legea nr. 115/1938 referitoare la intabulare au fost îndeplinite doar de pârât, iar titlul acestuia nu a fost atacat în justiţie.
În cursul soluţionării apelului declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, numitul M.I., chiriaş în imobil, a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, arătând că pretinsa convenţie de vânzare-cumpărare nu poate fi opusă Statului român şi nu poate justifica intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Totodată, intervenientul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3554/1960 a Tribunalului Popular al Oraşului Timişoara, prin care s-a admis cererea Sfatului Popular Timişoara privind vânzarea imobilului în cauză, aparţinând proprietarei M.L., pentru neplata impozitului pe clădiri, potrivit prevederilor Decretului nr. 224/1951.
Prin Decizia civilă nr. 1239 din 24 septembrie 2002, Tribunalul Timiş a admis apelul reclamantului şi a schimbat în totalitate sentinţa în sensul că a admis excepţia nulităţii absolute a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului român, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3554/1960 precum şi cererea de intervenţie şi a dispus intabularea dreptului de proprietate în C.F. în favoarea reclamantului, conform deciziei nr. 703/2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul şi intervenientul.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 1665 din 4 noiembrie 2002, a admis recursurile şi a modificat în totalitate Decizia pronunţată de tribunal, respingând apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei judecătoriei.
Soluţionând recursul în anulare, Curtea a dispus ataşarea dosarului cauzei.
Prin declaraţia notarială autentificată la 15 martie 2004, numitul M.I. a arătat că renunţă la judecata cererii sale de intervenţie.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea reţine că recursul în anulare este întemeiat în sensul precizărilor ce urmează.
Este indiscutabil că prin Decizia civilă nr. 703 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că reclamantul a dobândit proprietatea asupra imobilului, în baza contractului din 7 noiembrie 1950, drept înscris în C.F. 7150 Timişoara cu nr. top 9913, casă cu etaj şi curte în suprafaţă de 807 mp.
Ca atare, dreptul de proprietate al reclamantului nu poate fi contestat, el consolidându-se şi validându-se erga omnes încă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, în apel tribunalul a admis în mod justificat excepţia nulităţii absolute a înscrierii titlului de proprietate în C.F. 7150 Timişoara în favoarea Statului român, pârâtul nefiind în măsură să-şi dovedească susţinerile.
Tribunalul a manifestat rol activ, stăruind pentru administrarea tuturor probatoriilor utile însă pârâtul nu a depus la dosarul cauzei înscrisurile prevăzute de Decretul nr. 224/1951, respectiv procesul-verbal de sechestru, publicaţia de vânzare şi procesul verbal final de licitaţie, care urmau să stea la baza înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate.
În aceste condiţii, radierea dreptului de proprietate al Statului apare ca o consecinţă legală perfect justificată.
Aşa fiind, se constată că dintre toate hotărârile pronunţate în cauză. cea legală şi temeinică este Decizia pronunţată de tribunal în apel.
În consecinţă, potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) rap. la art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul în anulare şi va modifica Decizia Curţii de Apel în sensul respingerii recursurilor declarate de pârât şi intervenient împotriva tribunalului, care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Modifică această decizie şi rejudecând respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi intervenientul M.I. împotriva deciziei civile nr. 1239 A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Timiş, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4736/2003. Civil. Despagubiri. Recurs | CSJ. Decizia nr. 411/2003. Civil. Declarare disparitie. Recurs → |
|---|
