ICCJ. Decizia nr. 4849/2003. Civil. Revendicare legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4849
Dosar nr. 1026/2003
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 25 septembrie 2001, reclamanta R.N.P. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru obligarea acesteia să restituie în natură imobilul proprietatea sa, deţinut de pârâtă în mod abuziv şi să se anuleze Decizia nr. 809 din 27 august 2001, prin care s-a respins notificarea nr. 2098/608/2001 de restituire în natură formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul pretins se află în Bucureşti şi se compune din 1553,68 mp teren, 2 corpuri de clădire, un corp demisol, parter şi etaj.
Reclamanta şi-a completat ulterior acţiunea, solicitând constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare-cumpărare nr. 82 din 18 mai 1999 cu privire la imobilul în litigiu.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 414 din 10 mai 2002 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.N.P., D.S. Bucureşti şi a respins acţiunea, ca fiind făcută de o persoană fără această calitate.
Pentru a pronunţa soluţia tribunalul a reţinut că potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. 55936 din 9 noiembrie 1945, prezentat ca titlu în justificarea revendicării, cumpărătorul imobilului a fost Administraţia Casei Pădurilor Statului, iar reclamanta R.N.P., D.S. Bucureşti, nu a produs nici un document din care să rezulte că ar fi succesoarea cumpărătorului. Tribunalul a mai reţinut următoarele: „Casa Autonomă a Pădurilor Statului s-a desfiinţat în 1948 conform deciziei Tribunalului Ilfov nr. 301 din 14 februarie 1947, iar imobilul a rămas în proprietatea statului, ceea ce nu presupune o preluare abuzivă de patrimoniu"
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 519 A din 13 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de R.N.P., D.S. Bucureşti pentru că nu s-a făcut dovada că reclamantele sunt succesoarele proprietarului imobilului, pentru a-l revendica.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În argumentarea recursului în esenţă s-a criticat soluţia pentru neindicarea motivelor pe care se sprijină hotărârea pentru respingerea acţiunii prin soluţionarea unei excepţii în care nu s-a mai insistat, pentru greşita aplicare a Legii nr. 10/2001 şi pentru ignorarea unor probe şi nepronunţarea instanţei cu privire la compararea de titluri solicitată în precizarea acţiunii.
Reclamanta a arătat că a făcut dovada că imobilul a fost cumpărat cu destinaţia expresă de sediu administrativ al D.R.S. Bucureşti, că instanţele au ignorat titlurile prezentate, actul de vânzare-cumpărare şi procesul-verbal de transcripţie imobiliară şi că nu s-a procedat la compararea titlurilor pentru a se vedea că titlul reclamantei este mai bine conturat.
Intimata-pârâtă SC S. SA Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, în raport de dispoziţiile OUG nr. 184/2002, care au prevăzut în mod expres că ministerul, instituţiile statului, regiile autonome nu mai au calitate de persoane îndreptăţite să revendice bunuri în temeiul Legii nr. 10/2001.
Excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de reclamantă este neîntemeiată şi se va respinge. Acţiunea a fost legal formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 fiind introdusă la data de 25 septembrie 2001. Modificarea adusă acestui act normativ pe parcursul procesului prin apariţia OG sau OUG 184 la 12 decembrie 2002 nu schimbă drepturile conferite de actul normativ în vigoare la momentul încheierii actului şi nici drepturile la căile de atac prevăzute de codul de procedură civilă părţilor din proces.
Recursul este neîntemeiat şi se va respinge pentru considerentele ce urmează.
De esenţa acţiunii în revendicare este probarea cu prioritate a calităţii de titular sau succesor al titularului dreptului de proprietate pretins.
Instanţele în mod justificat au dat prioritate acestui aspect tradus procedural în existenţa sau inexistenţa capacităţii procesuale active şi au soluţionat corect excepţia în funcţie de probele administrate în cauză.
Titlul de proprietate invocat de petentă, act de vânzare-cumpărare nr. 55936 din 9 noiembrie 1945, probează dreptul de proprietate asupra imobilului teren 1553,68 mp şi clădiri situate în Bucureşti, str. P.T. colţ cu str. T., în persoana cumpărătorului Administraţia Casei Pădurilor Statului. Acest proprietar, conform procesului-verbal emis de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare Bucureşti privind imobilul din str. T., a fost trecut în cartea funciară.
Aceste probe au fost examinate în cuprinsul hotărârilor şi au stat la baza argumentării că în lipsa unor dovezi care să probeze identitatea sau continuarea personalităţii juridice între cumpărătorul Administraţia Casei Pădurilor Statului şi petenta din prezenta acţiune, R.N.P., D.S. Bucureşti, aceasta din urmă nu are capacitate procesuală activă.
Sub acest aspect instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 fiind precis şi explicit în stabilirea condiţiilor în care persoanele juridice sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent.
Ca urmare, acţiunea fiind soluţionată pe calea acestei excepţii, orice discuţie cu privire la petitul acţiunii principale, secundare, conexe, etc. este de prisos.
Raportat la criteriile verificate de instanţă în examinarea cererilor de restituire, împrejurarea că nu s-a mai insistat în excepţia lipsei calităţii procesuale active, nu duce la concluzia că instanţa s-a pronunţat ultra petita câtă vreme acest aspect, de ordine publică, este necesar a fi verificat în mod obligatoriu de către instanţă, cu prioritate.
Cât priveşte critica potrivit căreia instanţa nu s-a pronunţat cu privire la compararea de titluri solicitată nici aceasta nu este întemeiată. Instanţa soluţionând excepţia, s-a pronunţat implicit şi asupra acestui aspect în sensul că a constatat că reclamanta nu a produs, în persoana sa, nici un titlu, explicând de ce contractul de vânzare-cumpărare din 1945 nu poate fi considerat titlul reclamantei.
Pentru considerentele arătate se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia de inadmisibilitate a recursului formulată de pârâtul SC S. SA Bucureşti.
Respinge ca nefondat recursul formulat de R.N.P. Bucureşti şi D.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 519/A din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4847/2003. Civil. Asigurari sociale. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 482/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
