ICCJ. Decizia nr. 4852/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4852
Dosar nr. 3148/2003
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2001 sub nr. 6771 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanţii S.G., ş.a. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să retrocedeze 209,45 mp teren din suprafaţa totală de 355 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii se arată că printr-un act de vânzare-cumpărare autentic, transcris în anul 1939, B.S. a cumpărat imobilul compus din 8 apartamente şi terenul aferent în suprafaţă totală de 355 mp.
Se mai arată că B.S. a vândut apartamentele 2, 5, 6, 7 şi 8 cu cotele de teren aferente menţionate în contractele de vânzare-cumpărare (având suprafaţa de 209,45 mp), restul apartamentelor cu numerele 1, 3 şi 4 au rămas în proprietatea acesteia până în anul 1950 când prin Decretul nr. 92/1950 au fost naţionalizate.
Celelalte 5 apartamente proprietatea reclamanţilor au fost expropriate în baza Decretului nr. 299/1986, pentru construcţii privind despăgubiri, iar pentru terenurile aferente neprimind nici o despăgubire.
De asemenea, arată reclamanţii, după apariţia Legilor nr. 18/1991 şi nr. 169/1998 au solicitat restituirea terenului respectiv, dar nu au primit nici un răspuns, însă au aflat că fiul proprietarei iniţiale a imobilului, O.V., a primit integral terenul.
Reclamanţii precizează că au fost demolate construcţiile pentru care au primit câte 80.000 lei, iar pentru terenul care a rămas liber nu au primit nici o despăgubire.
În drept, acţiunea reclamanţilor a fost întemeiată pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 coroborată cu art. 6 din Legea nr. 213/1998.
De menţionat că O.V. a formulat la data de 29 aprilie 2002 o cerere de intervenţie în interes propriu, iar la data de 5 iunie 2002 o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului.
Tribunalul a respins admiterea în principiu a ambelor cereri de intervenţie. Tot la termenul din 5 iunie 2002 tribunalul a invocat, din oficiu, excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor şi a lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, prin sentinţa civilă 518 din 5 iunie 2002, a respins acţiunea formulată de către reclamanţi, constatând lipsa calităţii procesual active a acestora şi lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, pe de o parte că reclamanţii nu au făcut dovada că ei sau autorii lor au fost titularii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 209,45 mp teren, întrucât din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că suprafaţa de teren indicată în aceste acte în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 cu ocazia vânzării apartamentului, a dezbaterilor succesorale sau a donaţiei, deci reclamanţii nu au calitate procesual activă.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut, având în vedere sentinţa civilă nr. 9170/1997 a Judecătoriei sectorului 5 împrejurarea că O.V. a primit în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 355 mp, în care este cuprinsă şi suprafaţa de teren de 209,45 mp din prezenta cauză. Această hotărâre a fost pusă în executare prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti, după care O.V. a vândut acest teren lui C.P. prin act autentic de vânzare-cumpărare, la data de 29 iulie 1998.
În consecinţă pârâtul din anul 1998 a pierdut posesia şi proprietatea terenului, deci nu are calitate procesual pasivă.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de fond au declarat apel reclamanţii invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa nu a apreciat temeinic probele şi a reţinut nelegal că o parte din teren a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) al Legii nr. 58/1974, cu toate că în cauză s-a făcut dovada că reclamanţii au drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
Totodată au mai susţinut că faptul că terenul în prezent nu mai este în administrarea pârâtului nu înlătură răspunderea civilă a acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 112 din 12 martie 2003, a respins excepţia inadmisibilităţii apelului şi a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamanţii pot să solicite retrocedarea terenului întrucât exproprierea a fost făcută fără respectarea prevederilor Decretului nr. 229/1996 şi ale art. 481 C. civ., însă acţiunea trebuia formulată împotriva posesorului terenului, care nu este pârâtul, ci o persoană fizică, astfel cum a reţinut instanţa de fond şi, în consecinţă, legal şi temeinic a fost respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului.
Reclamanţii au declarat în termen legal recurs împotriva acestor două hotărâri invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţele, în mod greşit au reţinut că terenul a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, text de lege care nu-şi avea aplicabilitatea la situaţiile din prezenta cauză şi oricum legea respectivă a fost abrogată ca fiind neconstituţională.
Se mai susţine că nici trecerea terenului în proprietatea statului prin expropriere nu se poate reţine ca fiind legală pentru că exproprierea nu a fost făcută cu respectarea chiar a dispoziţiilor Decretului de expropriere nr. 299/1986.
Recurenţii arată că Legea nr. 10/2001 în art. 2 alin. (1) şi (2) prevede în mod expres că ei şi-au păstrat calitatea de proprietari.
Reclamanţii-recurenţi susţin de asemenea că instanţele au apreciat greşit că acţiunea pe care au formulat-o este o acţiune în revendicare, când, în realitate, ea este o acţiune pentru retrocedarea terenului (în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994, coroborat cu art. 6 din Legea nr. 213/1998).
O altă susţinere este aceea că pârâtul chiar dacă nu mai are în administrare terenul, îşi păstrează răspunderea civilă şi ar fi trebuit să cheme în judecată alte persoane, în baza instituţiei procedurale a „arătării titularului dreptului pentru a se putea stabili răspunderea reală".
În orice caz, se arată de către recurenţi, actul de vânzare intervenit între O.V. şi C.P. este lovit de nulitate.
Recursul este nefondat.
Este necesar de reţinut în primul rând că instanţele de fond şi apel au rezolvat cauza pe o excepţie şi nu pe fond, în consecinţă ceea ce urmează a fi analizat sunt aspectele privind excepţia lipsei calităţii procesuale.
Din punct de vedere teoretic calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesual activă) şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).
De menţionat că în speţă instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor constatând că aceştia nu au calitate procesual activă şi că pârâtul nu are nici el calitate procesual pasivă.
În apel se reţine că pârâtul nu are calitate procesual pasivă şi deci că acţiunea reclamanţilor în mod legal şi temeinic a fost respinsă, avându-se în vedere acest considerent.
În ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor, se apreciază că „demersul juridic al reclamanţilor apare justificat" deci fără să o spună în mod expres instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au calitate procesual-activă.
Reţinând însă ca şi instanţa de fond că pârâtul nu are calitate procesual pasivă şi, deci, acţiunea trebuie respinsă, urmează a analiza acest aspect având în vedere susţinerile recurenţilor şi considerentele hotărârilor recurate.
În acest sens, în motivarea recursului se arată de către reclamanţii-recurenţi că nu au cunoscut împrejurarea că O.V. a obţinut printr-o hotărâre judecătorească terenul în litigiu pe care, ulterior, l-a vândut lui C.P.
Această susţinere nu este reală pentru că înşişi reclamanţii, în motivarea cererii de chemare în judecată au recunoscut că înainte de a formula acţiunea (30 octombrie 2001) au aflat că fiul proprietarei iniţiale a imobilului, respectiv O.V., „prin acte false a primit întregul imobil".
În consecinţă şi susţinerea din recurs că pârâtul are calitate procesuală pasivă pentru că are o răspundere civilă şi, în consecinţă, trebuia să cheme în judecată alte persoane pe calea procedurală de „arătarea titularului dreptului" nu este fondată pentru că reclamanţii trebuiau, eventual, să cheme în judecată în calitate de pârâţi persoanele care dobândiseră proprietatea terenului din litigiu.
De altfel, este de reţinut împrejurarea constatată şi de către instanţa de apel, că prin sentinţa civilă 9110 din 3 decembrie 1997 pronunţată de către Judecătoria sectorului 5 (înainte de formularea prezentei acţiuni) C.G.M.B. a fost obligat să restituie în deplină proprietate şi posesie terenul (în litigiu în prezenta cauză) lui O.V.
Deci O.V. a devenit proprietarul terenului pe care l-a vândut printr-un act de vânzare-cumpărare autentic la data de 29 iulie 1998 lui C.P. (din mai înainte de formularea prezentei acţiuni).
Invocarea în recurs a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 10/2001 nu mai poate fi făcută întrucât reclamanţii, la termenul din 28 noiembrie 2001, în faţa instanţei de fond, au declarat în mod expres „că nu doresc să se folosească de prevederile Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond la acea dată a invocat faţă de această declaraţie, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, asupra căreia nu s-a mai pronunţat însă.
De menţionat că fiind vorba de recursul reclamanţilor cărora nu li se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac, Curtea nu se va pronunţa asupra acestei excepţii, respectiv dacă este admisibilă exercitarea unei acţiuni pe dreptul comun, din momentul apariţiei unei legi speciale.
Referitor la celelalte susţineri din recurs privind natura juridică a acţiunii, modalitatea prin care a fost efectuată exproprierea, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între O.V. şi C.P., urmează a constata că aceste aspecte privesc eventual rezolvarea cauzei pe fond şi nu excepţia privind lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a constata că recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 112 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4895/2003. Civil. Litigiu asigurari sociale.... | ICCJ. Decizia nr. 485/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
