ICCJ. Decizia nr. 4955/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4955
Dosar nr. 6130/2003
Şedinţa publică din 8 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj – Zalău la 25 iunie 2002 reclamanţii L.M.T., M.I.F., S.S. şi C.V. au chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj solicitând obligarea pârâţilor la plata sporului de toxicitate de 15% calculat la indemnizaţia lunară brută pentru perioada noiembrie 2000 – martie 2001.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au funcţionat în calitate de judecători în perioada noiembrie 2000 – 31 martie 2001 la Judecătoria Simleu şi că fără temei nu li s-a plătit sporurile de toxicitate de 15% la care erau îndreptăţiţi potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1999 şi Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2308/C/1998.
Investit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Sălaj Zalău, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1396 din 10 iulie 2002 prin care a admis acţiunea de către reclamanţi şi a obligat pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj să le plătească sporul de toxicitate în procent de 15% lunar aferent perioadei noiembrie 2000 – martie 2001 reactualizat cu coeficientul de inflaţie şi dovada legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata integrală a sumelor datorate.
A reţinut tribunalul în motivarea soluţiei că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 potrivit cărora s-a acordat judecătorilor sporul de toxicitate, datorită condiţiilor deosebite în care îşi desfăşoară activitatea, nu a fost abrogat prin OG nr. 83/2000 nici expres şi nici implicit ceea ce rezultă fără putinţă de tăgadă din hotărârea nr. 130 din 13 decembrie 2000 a Consiliului Superior al Magistraturii şi din actul nr. 145 din 29 martie 2001 al Ministerului de Justiţie prin care s-a avizat şi dispus în continuare plata sporului de toxicitate, precum şi efectuarea plăţilor certe privind acest spor.
Considerând nejustificate motivele pentru care în perioada noiembrie 2000 – martie 2001 reclamanţilor nu le-a mai fost plătit sporul de toxicitate acţiunea formulată de aceştia a fost admisă.
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, care prin Decizia civilă nr. 2161 din 22 octombrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 1396 din 10 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Sălaj.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 1396 din 10 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Sălaj şi deciziei civile nr. 2161 din 22 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel în recursul în anulare se motivează să instanţele au interpretat şi aplicat greşit legea salarizării, neţinând seama de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1996 modificată prin OG nr. 83/2000 potrivit cărora pe data intrării în vigoare a ordonanţei se aprobă orice dispoziţii contrare acesteia şi de art. II din ordonanţă, potrivit cu care prevederile acesteia se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare.
Că de asemenea instanţele nu au luat în considerare faptul că sumele alocate prin bugetul pe anul 2000 nu acoperă creşterile salariale şi că deşi Ministerul Justiţiei a solicitat suplimentarea lunară a creditelor bugetare necesare, sumele nu au fost acordate.
Cum sumele necesare nu au fost alocate, ordonatorilor de credite nu le incumbă obligaţia de a asigura plata lor decât în limita bugetului.
Recursul în anulare este nefondat.
În mod corect instanţele, prin hotărârile criticate, au reţinut că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000 nici în mod expres şi nici implicit, sporurile pentru condiţii deosebite de muncă fiind acordate tuturor magistraţilor din România.
Neachitarea pe o perioadă a acestor sporuri, s-a datorat unor situaţii conjucturale şi nu ilegalităţii plăţii, fapt ce explică acordarea în continuare a sporului pentru condiţii deosebite de muncă pe baza aceloraşi prevederi legale.
Apariţia unor disfuncţionalităţi de ordin financiar în sistem, nu sunt de natură a lipsi de efecte dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi prevederile de principiu ale art. 2 din Legea salarizării nr. 14/1991 cu modificările şi completările ulterioare în vigoare până la 1 martie 2003.
Faţă de cele ce preced cum hotărârile criticate nu au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a Legii, recursul în anulare se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2161 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi a sentinţei nr. 1396 din 10 iulie 2002 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 517/2003. Civil –. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4956/2003. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
