ICCJ. Decizia nr. 499/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 499.
Dosar nr. 3360/2003
Şedinţa publică din26 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Constată următoarele:
1. La 30 ianuarie 2001 reclamanţii T. au chemat în judecată pârâtul T.O.C. şiS.A.A. Bihor, pentru a fi obligat la plata sumei de 305.632.884 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă compusă din 55.632.884 lei daune materiale şi 300 milioane daune morale, pentru prejudiciul produs prin accidentul de circulaţie din 13 iulie 2000, în urma căruia victima a decedat.
Reclamanţii sunt părinţii şi, respectiv, sora victimei, iar, în cerere se relevă că prin rezoluţia din4 octombrie 2000 a parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de ucidere din culpă pentru culpa exclusivă a victimei. Împotriva rezoluţiei reclamanţii au formulat plângere la procurorul ierarhic, care a fost respinsă, fără a se folosi de calea de atac la instanţa competentă.
2. Prin sentinţa civilă nr. 73/c din 11 februarie 2002 s-a admis acţiunea pentru suma de 24.562.430 lei daune materiale şi de 10 milioane daune morale, reţinându-se că, în condiţiile date „fără a lua toate măsurile necesare în scopul prevenirii accidentului", existând culpa sa concurentă, în proporţie de ½.
Curtea de apel Oradea, prin Decizia nr. 19 din 29 mai 2002, a respins apelurile pârâţilor, considerând că „pârâtul nu avea o viteză care să-i permită luarea măsurilor necesare într-un caz neprevăzut", iar în împrejurările speciale de circulaţie se „impunea reducerea vitezei, astfel încât să permită evitarea pericolelor ce puteau să apară în trafic". În sfârşit, se mai reţine că „pârâtul nu a avut reacţia necesară în condiţiile în care nu a avut nici o urmă de frânare", fiind irelevant că victima i-a apărut în faţă la 10 m, iar spaţiul de siguranţă, stabilit de expertiză, era de 28 m, „deoarece şi forţa impactului ar fi fost redusă în cazul în care pârâtul ar fi reuşit să frâneze".
Contra deciziei a declarat recurs numai pârâta 2, S.A.A. – Sucursala Bihor pe temeiul din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relevând că:
- prin rezoluţia procurorului s-a stabilit definitiv în procesul penal că a existat numai culpa victimei;
- reclamanţii nu au probat culpa civilă delictuală a pârâtului T.O. C., iar
- victima a avut o conduită imprevizibilă, de neanticipat în condiţiile date al accidentului;
3. Recursul este fondat.
3.1.În primă instanţă reclamanţii au formulat „cerere de probaţiune", pentru dovedirea daunelor materiale, fiind audiaţi doi martoriprivind cheltuielile de înmormântare.
Prin adresa nr. 932/24 mai 2001 s-a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor dosarul de urmărire penală nr. 3553/P/2001, care a fost trimis la 25 iunie 2001, iar, instanţa, în lipsa oricăror probe a judecat cauza, întemeindu-şi soluţia numai pe probele administrate la urmărirea penală.
Lectura sentinţei relevă că tribunalul reţine starea de fapt doar pe constatările organelor de cercetare penală şi pe cele din expertiza tehnică efectuată în această fază, deşi, în mod constant, pârâţii au respins ipoteza adoptată de prima instanţă.
3.2.Aşadar, fără a administra nici o probă nemijlocit şi cu încălcarea principiilor de bază ale procesului civil contradictorialitatea şi nemijlocirea – instanţa a judecat cauza, adoptând o soluţie contrară pe acelaşi material probator administrat de organele de cercetare penală.
Eroarea gravă a primei instanţei nu a fost , însă, remediată în apel, instanţa de control judiciar rezumându-se la concluzii şi aprecieri, fără a indica probele pe care se întemeiază, deşi reţine că „în apel pârâtul a declarat că nu se face vinovat de producerea accidentului".
Ambele instanţe, deci, în lipsa probelor administrate nemijlocit şi numai pe baza situaţiei de fapt stabilită la urmărirea penală, pronunţă o soluţie contrară celei date de procuror şi neatacată de pârât la instanţa competentă, ceea ce este de nepermis în raport cu caracterul imperativ al principiilor şi garanţiilor procesuale enunţate, ceea ce constituie o chestiune de ordine publică invocată expres în recurs ca motiv de casare.
Drept consecinţă, Decizia recurată va fi casată, iar, conform art. 313 C. proc. civ., cauza va fi trimisă instanţei de apel spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.A.R. A. SA – Sucursala Bihor.
Casează Decizia nr. 19 din 29 mai 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 498/2003. Civil. Modificare sediu. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 495/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
