ICCJ. Decizia nr. 5173/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă
Decizia nr. 5173
Dosar nr. 3888/2003
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, C.I. a chemat în judecată Primăria Hunedoara solicitând anularea Dispoziţiei nr. 920 emisă la data de 20 iulie 2002 de Primărie şi prin consecinţă să se dispună acordarea de despăgubiri băneşti ca măsură reparatorie pentru imobilele – terenuri, preluate abuziv de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 2033 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara a fost respinsă contestaţia menţionată, avându-se în vedere că cererea celui în cauză a fost soluţionată în temeiul Legii nr. 18/1991 şi 1/2000, astfel că nu mai intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 316 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, în raport de aceeaşi stare de fapt, în sensul căreia terenurile în litigiu în suprafaţă totală de 3,1750 ha, ce au aparţinut antecesorilor celui în cauză, au fost scoase din circuitul agricol, fiind parcelate, în prezent toate fiind ocupate de construcţii, nu pot face obiectul restituirii în natură. Pentru acestea au fost stabilite despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, contestatorul fiind trecut ca atare la poziţia 19 în hotărârea nr. 196 din 23 aprilie 2002 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale Hunedoara de acordare de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de teren de 3,1750 ha teren.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recursul de faţă, susţinând în esenţă că răspunsul Primăriei la notificarea sa a fost dat după expirarea termenului de 60 zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, că patrimoniul părinţilor săi a fost denaturat şi subevaluat fără acte în acest sens, făcându-se o aplicare greşită a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi 169/1997.
În aplicarea strictă a acestei prevederi legale, rezultă că nu pot face obiectul cererii potrivit Legii nr. 10/2001, acele imobile respectiv terenuri, care au intrat sub incidenţa legilor anterioare în materie. Ca atare domeniul de aplicare a noii legi are caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, de care cei interesaţi au uzitat.
Prin urmare în situaţia în care solicitantul a formulat o cerere în temeiul legilor anterioare, nu mai are îndreptăţirea legală de a reitera cererea şi în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce se prevede expres prin textul redat. Şi dacă persoana în cauză este nemulţumită de soluţionarea cererii sale, ea are la îndemână căile legale de contestare, prevăzute în legea aplicabilă şi nicidecum calea unei noi cereri sau contestaţii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
În speţă, s-a făcut dovada că cel în cauză a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emisă ca urmare Hotărârea nr. 196 din 23 aprilie 2002 a comisiei judeţene.
Prin urmare, el nu mai are îndreptăţirea legală de a uza de prevederile legii noi, astfel că în mod judicios au hotărât în acest sens ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză.
În ceea ce priveşte emiterea dispoziţiei contestate cu depăşirea termenului de 60 zile, prevăzut de lege, este de observat că prevederile cuprinse în art. 23 alin. (1) privind obligarea unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii în termenul menţionat au fost respectate în situaţia în care cu adresele nr. 12474 din 8 mai 2002 şi 14.901 din 5 iunie 2002 C.I. a refuzat să dea curs solicitărilor Primăriei, făcute prin adresa nr. 6924 din 22 aprilie 2002.
Astfel a operat în speţă prorogarea termenului de 60 zile, ce începe să curgă de la data ultimei corespondenţe, dată în raport de care dispoziţia contestată a fost emisă în termen.
Aşa fiind, şi în lipsa unor motive de nulitate care să poată fi invocate şi din oficiu, hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a fi respins ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei nr. 316/A din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5201/2003. Civil. Partaj succesoral. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 4632/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
