ICCJ. Decizia nr. 4065/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4065
Dosar nr. 2683/2003
Şedinţa publică de la 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
RA L. prin decizia nr. 59 din 5 martie 2002 a respins cererea formulată de petenta I.E.L. pentru restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada că face parte din categoria persoanelor îndreptăţite de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 aşa cum sunt definite în art. 3 şi art. 4 din lege.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 997 din 27 iunie 2002 a admis contestaţia formulată de petenta I.E.L., a anulat decizia nr. 59 din 5 martie 2002 emisă de RA L. şi a obligat pe pârâtă să lase petentei în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută prin decizia nr. 96 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond.
S-a reţinut că N.F. a cumpărat la data de 26 iulie 1934, 720 mp teren, lotul 53 din fostul Parc al Domeniilor, pe care a construit, în baza autorizaţiei din 23 mai 1935 o locuinţă compusă din subsol, parter, etaj şi mansardă.
S-a arătat că imobilul în litigiu a fost rechiziţionat în anul 1945 şi naţionalizat ulterior deşi proprietara acestuia făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.
S-a menţionat că N.F. a decedat la data de 2 februarie 1978 de pe urma sa rămânând ca unică moştenitoare petenta I.E.L., întrucât I.H. şi W.D.H. au renunţat la pretenţiile asupra imobilelor ce au aparţinut defunctei în România.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 96 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs A.P.P.S.R.A. solicitând casarea potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că: 1. instanţa de apel i-a încălcat dreptul de apărare întrucât a respins probele solicitate în calitate de succesoare a RA L.; 2. petenta nu a făcut dovada calităţii de unică moştenitoare a N.F., succesiunea nu a fost dezbătută potrivit dreptului român, ţara unde se găseşte imobilul, în condiţiile art. 66 din Legea nr. 105/1992; 3. nu s-a făcut dovada identităţii între imobilul proprietatea N.F., cel naţionalizat şi cel a cărui restituire în natură a fost solicitată.
Curtea urmează să admită recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, în cazul în care restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun; de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanei îndreptăţite.
Imobilul în litigiu a aparţinut în proprietate N.F.; aceasta, la data de 26 iulie 1934 a cumpărat cu act autentic lotul nr. 53 din fostul Parc al Domeniilor, în suprafaţă de 720 mp. Pe baza autorizaţiei de construcţii din 25 mai 1935 N.F. a edificat o construcţie compusă din subsol, parter, etaj şi mansardă. Imobilul teren şi construcţii, care a figurat ulterior pe str. A.C. iar în prezent pe str. C., a fost preluat de Statul Român prin ordin de rechiziţie la data de 7 martie 1945 şi apoi a fost înscris în anexa la Decretul nr. 92/1950 deşi proprietara N.F., făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare potrivit art. II din acest act normativ.
În prezentul litigiu, calitatea de persoană îndreptăţită a fost invocată de petenta I.E.L. care susţine că este unica succesoare a N.F.
Din documentele traduse din limba germană de traductor autorizat rezultă că N.F., a desemnat prin testamentul întocmit la data de 12 ianuarie 1973, ca moştenitori universali, cu părţi egale pe petenta I.E.L. precum şi pe I.H. şi W.D.H., a menţionat că deţine avere în România, de care a fost desproprietărită precum şi că, dacă vor exista pretenţii de despăgubire, acestea vor fi preluate de moştenitorii ei universali.
După decesul N.F., survenit la data de 2 februarie 1978 în Republica Austria pe baza testamentului din 12 ianuarie 1973, a fost întocmit la 12 noiembrie 2002, certificatul de predare a moştenirii în aceiaşi ţară. Predarea succesiunii s-a făcut către petenta I.E.L., I.H. şi W.D.H., pentru fiecare pentru o treime.
Raporturilor de drept civil cu elemente de extraneitate le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
Potrivit art. 66 lit. b) din Legea nr. 105/1992 moştenirea este supusă, în ce priveşte bunurile imobile, legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri este situat, în speţă legii române.
Art. 67 din Legea nr. 105/1992 prevede că legea aplicabilă moştenirii stabileşte îndeosebi: a) momentul deschiderii succesiunii, b) persoanele cu vocaţie de a moştenit, c) calităţile cerute pentru a moşteni, d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct, e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale, f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul, g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Art. 68 din Legea nr. 68/1992 prevede că testatorul poate supune transmiterea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea arătată în art. 66, fără a avea dreptul să înlăture dispoziţiile ei imperative. Legea astfel aleasă se aplică situaţiilor prevăzute la art. 67.
La dosarul 2750/2003 au fost depuse, în copii xerox, două “declaraţii...” întocmite în Austria la data de 26 iulie 2001 din care rezultă că I.H. şi W.D.H. cedează irevocabil petentei I.E.L., toate drepturile şi pretenţiile în clădirile şi terenurile din România, care au rezultat din moştenirea mătuşii lor N.F. precum şi că petenta poate să revendice aceste drepturi conform prevederilor legale române, în special cele ale Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 162 din Legea nr. 105/1992 actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în faţa instanţelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică şi, în continuare, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor şi sigiliului. Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine a actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular român din statul de origine, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine în România şi, în continuare, în ambele situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe.
În speţă, se impune casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel pentru a se pune în discuţie petentei condiţiile impuse de art. 162 din Legea nr. 105/1992 pentru actele depuse de aceasta în instanţă şi necesitatea respectării normelor legale.
Este de asemenea necesar să se pună în discuţia părţilor legea aplicabilă raportului juridic de drept internaţional privat cu referire la art. 66 şi art. 67 din Legea nr. 105/1992 şi, în raport de aceasta, să se stabilească întinderea dreptului petentei I.E.L. asupra imobilului în litigiu, după calificarea juridică a actelor intitulate “declaraţii” întocmite de comoştenitorii I.H. şi W.D.H..
Cu prilejul rejudecării urmează să fie examinate, ca mijloace de apărare şi celălalt motiv de recurs invocat de RA L.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curţii de apel şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 96 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4632/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 3997/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs... → |
|---|
