ICCJ. Decizia nr. 5327/2003. Civil. Constatare nulitate absolută. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5327
Dosar nr. 1115/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2001 sub nr. 273 pe rolul Tribunalului Harghita reclamantul L.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Direcţia Generală Finanţelor Publice Miercurea Ciuc, Banca Comercială Română, sucursala judeţeană Harghita, Hotelul Târnava, OJT Odorheiul Secuiesc şi Consiliul Local al Municipiului Odorheiul Secuiesc solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să:
constate nulitatea absolută a declaraţiei de donaţie autentică nr. 87 din 24 februarie 1961 prin care părinţii săi au fost obligaţi să doneze imobilul intravilan cuprins în C.F. nr. 1487 din oraşul Odorhei în suprafaţă de 759 mp, obligarea la plata de despăgubiri pentru acest imobil.
A solicitat de asemenea obligarea la despăgubiri pentru cota de ½ parte din imobilul intravilan înscris în C.F. nr. 212 pentru localitatea Odorheiul Secuiesc în suprafaţă de 131,5 mp preluat de stat fără titlu valabil, precum şi pentru imobilul intravilan cu construcţii înscris în C.F. 1401 Odorheiul Secuiesc în suprafaţă de 392 mp preluat de asemenea de stat fără titlu valabil.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Pârâţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii. Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 425 din 27 martie 2002 a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că după înregistrarea acţiunii reclamantului, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 care reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobile preluate abuziv şi că această lege condiţionează restituirea imobilelor donate de admiterea unei acţiuni în anulare sau constatarea nulităţii absolute printr-o hotărâre judecătorească.
În consecinţă instanţa de fond a concluzionat că întrucât „situaţia juridică a imobilului cade sub incidenţa unei legi speciale, cu o procedură aparte, acţiunea în revendicare formulată de către reclamant pe baza dreptului comun nu poate fi admisă".
Apelul declarat de către reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Târgu-Mureş prin Decizia civilă nr. 79/A din 8 octombrie 2002.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul, nu a făcut dovada viciului de consimţământ care să ducă la nulitatea declaraţiei de donaţie, pe de o parte, iar pe de altă parte nu a făcut dovada efectuării procedurii instituită de art. 23-27 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a recomandat reclamantului că „în măsura în care mai este în termen, poate întocmi documentaţia pentru obţinerea drepturilor pretinse în conformitate şi după procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că în mod greşit instanţa de fond i-a respins acţiunea ca inadmisibilă fără să intre în cercetarea fondului reţinând că după apariţia Legii nr. 10/2001 ar fi trebuit să urmeze procedura instituită de această lege.
Cu privire la acest aspect recurentul arată că acţiunea sa a fost înregistrată înainte de apariţia Legii nr. 10/2001 că această lege nu poate retroactiva şi că art. 47 chiar din legea respectivă îi permite să apeleze dacă înţelege să continue acţiunea de drept comun sau să urmeze procedura acestei legii speciale.
Se mai arată de către recurent că era nevoit să continue acţiunea pe dreptul comun pentru a obţine o hotărâre judecătorească care să constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie.
În acest sens recurentul arată că faţă de lipsa acceptării sub forma autentică, oferta de donaţie este nulă şi faţă de acest motiv de ordine publică instanţa era obligată să invoce motivul şi din oficiu.
O altă susţinere a recurentului este în legătură cu împrejurarea că în orice caz oferta de donaţie se referă doar la o parcelă în suprafaţă de 759 mp iar restul imobilelor solicitate au fost preluate fără titlu de către stat.
Pârâta B.C.R., sucursala Harghita, a formulat întâmpinare la recurs solicitând în esenţă respingerea acestuia.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că instanţa de fond a respins acţiunea constatând în considerente că „acţiunea în revendicare formulată de către reclamant pe baza dreptului comun nu poate fi admisă" deci ar fi inadmisibilă.
În minuta şi în dispozitivul hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, acţiunea reclamantului este respinsă pur şi simplu fără o altă precizare.
În al doilea rând este de reţinut că acţiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 17 ianuarie 2001 iar ulterior la 14 februarie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001.
Art. 47 alin. (1) din această lege prevede posibilitatea pentru persoane care au formulat o acţiune al cărei obiect este restituirea unui imobil, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de a alege fie să continue acel proces, fie să solicite suspendarea lui întrucât alege procedura necontencioasă.
De menţionat că reclamantul şi-a precizat opţiunea în sensul că a solicitat soluţionarea acţiunii sale pe calea dreptului comun (încheierea de şedinţă din 13 martie 2002, dosar fond nr. 273/2001).
În consecinţă hotărârea pronunţată de către instanţa de fond care a considerat că acţiunea formulată de către reclamant este inadmisibilă şi nu a mai intrat în cercetarea fondului a fost dată cu aplicarea greşită a legii pentru considerentele mai înainte arătate.
Instanţa de apel reanalizând motivele din apel privind admisibilitatea acţiunii a apreciat că întrucât reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale făcută în acţiune, aceasta este netemeinică deşi instanţa de fond apreciase că acţiunea este inadmisibilă pe calea dreptului comun.
Această soluţie a privat pe reclamant de un grad de jurisdicţie.
În consecinţă şi această hotărâre este pronunţată ca urmare a aplicării greşite a legii.
Astfel fiind văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată, a admite apelul formulat de către reclamant împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Harghita pe care o va desfiinţa şi întrucât această instanţă nu s-a pronunţat pe fond cauza va fi trimisă acestei instanţe pentru soluţionarea acţiunii pe fond.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanţa urmează a verifica şi motivul de ordine publică, respectiv al nulităţii absolute a donaţiei pentru lipsa acceptării acesteia făcută în formă autentică (art. 814 C. civ.) excepţie ridicată prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul L.A. împotriva deciziei nr. 79/A din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş. Casează Decizia, admite apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 425 din 27 martie 2002 a Tribunalului Harghita, pe care o desfiinţează şi trimite cauza acestei din urmă instanţe pentru soluţionarea cauzei pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 536/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 533/2003. Civil. Restituire bunuri confiscate... → |
|---|
