ICCJ. Decizia nr. 5251/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5251
Dosar nr. 5112/2003
Şedinţa publică de la 22 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cerere formulată la 31 octombrie 2002, S.A., G.G. şi A.M., judecători la Curtea de Apel Constanţa au chemat în judecată Tribunalul Constanţa şi Ministerul Justiţiei solicitând restituirea sumelor de bani încasate nelegal prin reţinerea pe statul de plată a procentului de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 noiembrie 1999–31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Ministerul Justiţiei în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Alba a invocat prin întâmpinare lipsa calităţii procesuale pasive a celor două pârâte şi a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând în principal respingerea acţiunii iar în subsidiar obligarea C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea sumelor reţinute din salariul lunar al celor trei reclamante.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1326 din 6 decembrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamante a sumelor de bani reprezentând 7% din venitul brut lunar, reţinute din salariile acestora cu titlu de primă de asigurare pentru sănătate, în perioada 1 ianuarie 2000–31 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale aferente de la data reţinerii şi până la data plăţii efective.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei invocată de acesta, ca nefondată.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. în cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei, invocată de reclamanţi.
A respins cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., formulată de Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că, din coroborarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) şi art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 cu cele ale H.G. nr. 409/1998 şi ale Legii nr. 118/2001 (pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999, privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992) rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite, de plata unor contribuţii la asigurările sociale de sănătate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin decizia nr. 87/C din 27 ianuarie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei în nume propriu şi pentru Tribunalul Constanţa.
În conformitate cu dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că, printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 145/1997 care prevăd obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, în aceste categorii de persoane nefigurând magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, astfel cum se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea H.G. 409/1998.
În consecinţă, aceste acte normative prevăd fără echivoc că operează gratuităţile prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea 92/1992 în condiţiile Legii 145/1997, care prevede în art. 4 alin. (1) obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în aliniatul al doilea al aceluiaşi text, arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de aceasta, nu ar fi făcut trimiteri la „condiţiile Legii 145/1997” şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i şi pe magistraţi în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri, într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut, prin hotărârile criticate de recursul în anulare, că sintagma „în condiţiile Legii 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai sus menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de acestea, urmează a se mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a se respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 87/C din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează decizia recurată precum şi sentinţa nr. 1326 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, şi respinge ca nefondată acţiunea reclamantelor A.M., G.G. şi S.A..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5304/2003. Civil. Iesire din indiviziune.... | ICCJ. Decizia nr. 5218/2003. Civil. Anulare expropriere. Recurs → |
|---|
