ICCJ. Decizia nr. 536/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 536.
Dosar nr. 3893/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 7199/2002, ca urmare a disjungerii unui capăt de cerere din acţiunea înregistrată sub dosar nr. 5894/2002, prin sentinţa civilă nr. 1004/2002 a Tribunalului Alba, rămasă irevocabilă, reclamanta Ş.C.L. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Sebeş, în contradictoriu cu Primăria oraşului Sebeş şi P.N.
În motivare, reclamanta a arătat că acest imobil a aparţinut autoarei sale C.E., soţia patriotului C.I., ucis în penitenciarul Braşov de către torţionarii comunişti şi a fost preluat abuziv de Statul Român şi ulterior, vândut de C.A.P. lui P.N.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 13 noiembrie 2003 Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamantei, reţinând că cererea de chemare în judecată este prematur formulată, întrucât unitatea deţinătoare nu a emis vreo decizie conform Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta, arătând că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca prematur formulată, deoarece, încă din anul 1991, ea s-a adresat Primăriei municipiului Sebeş pentru restituirea în natură a imobilului şi că, deşi a depus toate actele solicitate de pârâtă, aceasta nici până în prezent nu a emis vreo decizie, încălcând dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 150/A din 20 februarie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a stabilit termen pentru judecarea cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că argumentele primei instanţe, avute în vedere la respingerea cererii ca prematur formulată, sunt eronate, întrucât chiar dacă pârâta nu a soluţionat cererea de restituire, prin emiterea unei dispoziţii motivate, din adresa nr. 14211 din 25 iulie 2002 emisă de Primăria oraşului Sebeş, rezultă fără echivoc că cererea de restituire în natură a imobilului este respinsă şi că aceasta este îndreptăţită doar la despăgubiri.
Ulterior, prin Decizia nr. 330/A din 17 aprilie 2003 a fost respinsă acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a mai solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu şi în condiţiile Legii nr. 18/1991, cerere ce a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă pe considerentul că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului în cauză fără titlu, că nu a făcut uz de procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995, în situaţia în care imobilul a fost preluat cu titlu şi că terţul şi respectiv, pârâtul în cauză, cumpărător de la C.A.P. şi beneficiar al reconstituirii dreptului în baza Legii nr. 18/1991, nu a fost de rea-credinţă, întrucât nu s-a făcut o atare dovadă de către reclamantă, aşa încât anularea contractului respectiv nu se justifică faţă de dobânditorul de bună-credinţă.
S-a mai reţinut că i-a fost oferit reclamantei alt teren în schimb şi că împrejurările care au făcut imposibilă restituirea în natură a terenului în litigiu, subzistă şi în prezent şi determină imposibilitatea restituirii efective a terenului în favoarea reclamantei, aceasta putând să solicite alt teren în locul celui în cauză.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi reiterând, în esenţă, susţinerile de la fond şi apel, şi anume că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, că a fost încheiat ilegal contractul de vânzare-cumpărare dintre C.A.P. şi P.N., că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea formulată în baza Legii nr. 18/1991, cu motivarea că nu a făcut cerere de restituire a imobilului în baza Legii nr. 112/1995, în fine, că în mod eronat a reţinut instanţa de apel faptul că împrejurările care au făcut imposibilă restituirea imobilului persistă şi în prezent.
A solicitat recurenta-reclamantă admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii şi restituirea în natură a imobilului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Alba Iulia a evaluat corect probele administrate în cauză şi a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Astfel, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în interpretarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), statuează că restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).
Reclamanta a solicitat restituirea imobilului în natură în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere respinsă, aşa cum reiese din înscrisurile aflate la dosar (notificarea nr. 101 din 3 iulie 2001, din dosarul nr. 7199/2002 al Tribunalului Alba; Decizia civilă nr. 1316 din 11 iunie 1999 a Curţii de Apel Alba Iulia, dosarul nr. 374/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia).
Pe de altă parte, reclamanta nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât situaţia terenului în litigiu a fost reglementată prin Legea nr. 18/1991.
Astfel, prin titlul de proprietate nr. 9297/2888 din 11 martie 1998 emis de Comisia judeţeană Alba pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren pârâtului P.N. ( 5000 mp din care 1700 mp teren arabil şi 3300 mp curţi construcţii).
De asemenea, prin titlurile de proprietate nr. 9295/2746din 6 februarie 1998 şi nr. 11416/4782 din 7 martie 2001 ale aceleiaşi Comisii Judeţene Alba pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, i s-a atribuit reclamantei Ş.C.L. teren în suprafaţă totală de 8,31 ha (din care 5600 mp păşune, 1100 mp fâneţe, iar restul teren arabil) cu titlu de reconstituire drept de proprietate. Este adevărat că acest teren nu se află pe vechile amplasamente, însă suprafaţa acordată include suprafaţa solicitată prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 şi prin prezenta acţiune şi este situată pe teritoriul oraşului Sebeş.
Este de reţinut că excluderea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 a avut în vedere faptul că măsurile reparatorii ce se impuneau au fost stabilite prin această lege care a permis reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate.
Altfel spus, din coroborarea şi analizarea acestor prevederi legale reiese că art. 8 din Legea nr. 10/2001 delimitează sfera de aplicare a acestei legi, de cea a altor acte normative cu caracter reparator.
Faţă de cele arătate, se reţine că terenul în litigiu nu cade sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la situaţia pârâtului P.N., din ansamblul probator administrat în cauză reiese că acesta e cumpărător al imobilului de la CAP şi beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, aşa cum am arătat. De altfel, el este dobânditor de bună-credinţă al imobilului, întrucât, în cauză, nu s-a făcut dovada relei-credinţe în ceea ce-l priveşte, aşa încât anularea contractului de vânzare-cumpărare nu se justifică faţă de acest pârât - dobânditor de bună credinţă.
În ceea ce priveşte construcţia de pe acest teren, solicitată de asemenea, de reclamantă, este de menţionat că aceasta a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 1979 între CAP şi P.N., pentru care cel din urmă a plătit preţul întreg, a locuit neîntrerupt în imobil şi şi-a intabulat dreptul de proprietate atât cu privire la casă, cât şi cu privire la teren (conform extrasului de carte funciară nr. 23546 din 29 octombrie 1998 aflat la dosarul instanţei de apel).
De asemenea, cu privire la construcţie prezintă relevanţă în cauză faptul că imobilul în litigiu, la data preluării abuzive de către Stat, era compus din teren arabil (fostă vie) şi o căsuţă accesorie cu destinaţia de adăpostire a recoltei, aşa cum arată chiar reclamanta în acţiunea introductivă.
Pârâtul P.N. a transformat practic această construcţie, aşa încât, în prezent ea este casa de locuit şi gospodăria familiei P.
În aceste condiţii este evident că prin transformările suferite imobilul a devenit unul nou în raport cu cel preluat, aşa încât incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevăd acordarea de măsuri reparatorii numai prin echivalent.
De altfel, această soluţionare a litigiului pentru imobilul-construcţie a fost propusă şi de pârâtul Municipiul Sebeş prin primar, atât prin adresa nr. 11211 din 25 iulie 2002, cât şi prin apărările ce şi le-a făcut în scris în prezenta cauză.
În acest context şi faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Ş.C.L. împotriva deciziei nr. 330 din 17 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5396/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5327/2003. Civil. Constatare nulitate... → |
|---|
