ICCJ. Decizia nr. 5396/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5396
Dosar nr. 4245/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acţiunea formulată de M.L.G. şi alte 22 persoane încadrate la Judecătoria Negreşti-Oaş, dispunându-se obligarea Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Satu Mare să restituie celor în cauză sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7 %, raportat la salariul lunar, precum şi reactualizarea acestor sume. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. A fost respinsă acţiunea reclamanţilor P.T. şi G.G., întrucât aceştia nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
Recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare împotriva acestei sentinţe au fost admise prin Decizia nr. 990 din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, prin care a fost schimbată în parte sentinţa în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie şi obligării C.A.S. să plătească pârâţilor sumele la care aceştia au fost obligaţi către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au avut în vedere în esenţă că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special faţă de Legea nr. 145/1997, privind asistenţa medicală, care nu cuprinde dispoziţii de abrogare a actelor normative menţionate.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul în anulare de faţă în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii.
Se susţine că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate are dreptul la asistenţă medicală gratuită numai dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurare de sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997, în sensul asigurării obligatorii, cu excepţia unor categorii de persoane, între care nu se regăsesc şi magistraţii.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă HG nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuităţile menţionate se poate beneficia în condiţiile Legii Asigurărilor de Sănătate nr. 145/1997 în vigoare de la data de 1 ianuarie 1998.
În acelaşi sens sunt prevederi şi în Normele comune nr. 318/F.B./64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409/1998.
Astfel, potrivit pct. 6/1 din normele menţionate soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane, care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză, nefiind incidentă în speţă.
Printr-o interpretare sistemică a dispoziţiilor legale redate, se poate concluziona că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut expres prin referire la beneficiul gratuităţilor „în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţii şi personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele şi condiţiile în care acestea sunt scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale şi dacă magistraţii nu sunt cuprinşi în aceste categorii de excepţie, rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenţia a fost ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistenţă medicală, medicamente şi proteze are loc în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuităţile să se acorde numai cu condiţia plăţii contribuţiei lunare menţionate.
De altfel, reclamanta a încheiat contract cu C.A.S., astfel confirmând că au cunoştinţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl priveşte pe angajat, are obligaţia de a vira contribuţia de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.
În raport de cele arătate, rezultă că instanţele care au reţinut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de faţă că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997", a fost necesară numai pentru a atesta existenţa şi raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative menţionate, încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de faţă urmează a fi admis, a se casa în parte hotărârile atacate şi pe fond a se respinge acţiunea, precum şi prin consecinţă şi cererea de chemare în garanţie, cu menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii altor persoane încadrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 990/R din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţei civile nr. 158/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare.
Casează în parte hotărârile atacate şi pe fond respinge acţiunea principală introdusă de reclamanţii M.L., ş.a., împotriva Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Satu Mare şi cererea de chemare în garanţie.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5393/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 536/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
