ICCJ. Decizia nr. 5687/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5687
Dosar nr. 799/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 ianuarie 1999, reclamantele F.L. şi C.S. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi R.A. E.D.P.P. pentru a se constata că imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 309,50 mp şi construcţiile aflate pe acesta au fost preluate abuziv de stat şi să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie acest imobil.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 744 din 8 septembrie 1999 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a admis aceeaşi excepţie faţă de R.A.E.D.P.P. Constanţa, respingând acţiunea faţă de această pârâtă.
Totodată, acţiunea în revendicare formulată de reclamante a fost respinsă ca nefondată faţă de pârâţii Statul Român, Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că R.A.E.D.P.P. Constanţa nu are calitate procesuală pasivă în proces pentru că este doar administrator al domeniului public şi privat al statului.
Faţă de ceilalţi pârâţi, s-a considerat că acţiunea în revendicare este nefondată întrucât statul are un titlu legal asupra imobilului în litigiu, respectiv sentinţa civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanţa din care rezultă că bunul a fost preluat conform Decretului nr. 111/1951, această hotărâre judecătorească intrând în puterea lucrului judecat nu mai poate fi cenzurat în prezenta cauză.
Apelul declarat de reclamantele F.L. şi C.S. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia civilă nr. 92 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Constanţa care a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În pronunţarea acestei hotărâri, s-a reţinut că art. 480 şi art. 481 C. civ. recunosc proprietarul unui bun dreptul de a-şi exercita atributele proprietăţii, indiferent cine ar fi posesorul bunului.
Cum pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanţa este administratorul imobilul în litigiu, acesta are calitate procesuală pasivă în acţiunea de faţă pentru că are obligaţia de a conserva, de a transmite folosinţa bunului faţă de terţi, apărând domeniul privat al localităţii.
Deoarece, în speţă, litigiul faţă de pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanţa a fost soluţionat pe cale de excepţie, fară a se cerceta fondul, în baza art. 297 C. proc. civ., instanţa de apel a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
S-a menţionat că, în rejudecarea, tribunalul urmează să verifice apărarea reclamanţilor cu privire la nelegalitatea titlului statului, a probabilităţii sentinţei nr. 3812/1961 pronunţată de fostul Tribunal Constanţa.
În fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 296 din 12 aprilie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamanţilor faţă de toţi pârâţii.
S-a stabilit că, imobilul în litigiu a fost preluat de stat de la autorii reclamanţilor în baza sentinţei civile nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanţa şi conform prevederilor Decretului nr. 111/1951.
Această sentinţă a rămas definitivă şi a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că, în prezenta cauză, instanţa nu poate analiza legalitatea şi temeinicia acestei hotărâri.
Întrucât autorii reclamantelor au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, instanţa de fond a respins acţiunea în revendicare.
Prin Decizia nr. 109 din 2 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantelor F.L. şi C.S. împotriva sentinţei nr. 296 din 12 aprilie 2000 a Tribunalului Constanţa.
Instanţa de apel, invocând din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de art. 6 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 213/1998, a reţinut în esenţă că, în prezent, în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, situaţie în care instanţa nu mai poate verifica valabilitatea titlului de proprietate al statului.
Recursul declarat de reclamante împotriva hotărârii precizate a fost admis prin Decizia nr. 2036 din 24 mai 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă.
Drept urmare, Decizia instanţei de apel a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a soluţiona pe fond apelul.
S-a stabilit, în interpretarea art. 47 din Legea nr. 10/2001 că pentru cauzele aflate pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la restituirea în proprietate a imobilului pretins a fi preluat abuziv de stat, poate renunţa la acţiunea introductivă sau poate cere suspendarea judecăţii pentru a recurge la procedura specială de restituire instituită de Legea nr. 10/2001.
În caz contrar şi în raport de principiul disponibilităţii procesului civil, judecata acţiunii formulate pe calea dreptului comun, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001 poate şi trebuie să continue.
Cum, în speţă, tocmai aceasta este ipoteza, instanţa era obligată să judece acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 480 şi art. 481 C. civ., şi în acest cadru procesual să verifice şi titlul statului prin care imobilul a fost preluat.
În fond, după casare, prin Decizia nr. 157/C din 16 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a fost admis apelul reclamantelor F.L. şi C.S., a fost schimbată în tot sentinţa tribunalului în sensul admiterii acţiunii în revendicare.
Totodată pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 309,50 mp şi construcţie cu destinaţie de locuinţă.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa, în calitate de administrator al bunului în litigiu are legitimare procesuală pasivă aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 92/1999 pronunţată în cauză şi neatacată în condiţiile legii.
Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii în revendicare s-a arătat că această excepţie a fost dezlegată în drept de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia de casare aşa încât nu mai poate fi invocată în fond după casare.
Pe fond, s-a constatat că prin expertiza efectuată în apel coroborată cu actele de proprietate şi celelalte înscrisuri s-a dovedit că imobilul din Constanţa, compus din teren şi construcţie cu destinaţie de locuinţă a fost preluat de la autoarea reclamantelor în baza Decretului nr. 111/1951 şi în temeiul sentinţei civile nr. 3812/1961 pronunţată de fostul Tribunal Constanţa.
Analizând titlul statului, instanţa de apel a considerat că imobilul în litigiu a fost preluat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanţa, respectiv a prevederilor Decretului nr. 111/1951.
Astfel, autoarea reclamantelor era învăţătoare, persoană cunoscută, iar simplul fapt al neplăţii impozitelor în condiţiile social-politice date nu atrăgea sancţionarea prevăzută de Decretul nr. 111/1951.
Reţinând că imobilul nu a intrat legal în patrimoniul statului şi comparând titlurile de proprietate, instanţa de apel în temeiul art. 480 şi art. 481 C. civ. a constatat preferabil titlul autorilor reclamantelor ce nu a fost desfiinţat legal niciodată.
Drept consecinţă, apelul reclamantelor a fost admis şi pe fond admisă şi acţiunea în revendicare.
În termenul defipt de art. 301 C. proc. civ. împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa.
Au mai declarat recurs, respectând termenul prevăzut de lege şi intervenientele B.M. şi V.V.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că statul nu are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 deoarece imobilul aparţine domeniului privat al Municipiului Constanţa.
Statul prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală numai în litigiile al căror obiect îl formează lucrurile din domeniul public de interes naţional.
Aşa fiind în temeiul art. 38 din Legea nr. 215/2001, a HG nr. 113/1992 calitate procesuală pasivă în cauza de faţă are Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Recurenta-pârâtă R.A.E.D.P.P. Constanţa invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se menţionează că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că are legitimare procesuală în cauză câtă vreme, în calitate de administrator al imobilelor din Municipiul Constanţa, este doar un detentor precar.
Pe fond, soluţia instanţei de apel este greşită întrucât timp de 14 ani autorii intimatelor-reclamante nu au achitat impozitele pentru imobil, ceea ce a îndreptăţit statul, ca în temeiul Decretului nr. 111/1951 să preia lucrul, împrejurare confirmată de sentinţa civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanţa.
Recurenta consideră că titlul statului este legal şi mai bine caracterizat astfel că se impunea respingerea acţiunii în revendicare.
Intervenientele B.M. şi V.V.V., în calitate de moştenitoare ale numitului B.G., soţul numitei B.A., autoarea reclamantelor, invocă în recursul lor nelegalitatea încheierii din 9 decembrie 2002 în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
In esenţă, recurentele susţin că au formulat o cerere de intervenţie în interes alăturat apelantelor –reclamante care a fost respinsă de principiu prin încheierea de dezbateri din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa fără nici o motivare în fapt sau în drept şi fără a li se comunica încheierea pentru a o putea ataca în recurs.
Consideră recurentele că încheierea din 9 decembrie 2002 este astfel nelegală şi supusă motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârea şi încheierea de dezbateri atacate în raport de motivele invocate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi primit deoarece acest pârât are legitimare procesuală pasivă în raport de art. 25 din Decretul nr. 31/1954 ce prevede că „ Statul este persoană juridică şi este reprezentat de Ministerul Finanţelor în justiţie în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu ca subiect de drepturi şi obligaţii".
In cauza de faţă, prin acţiunea în revendicare introdusă în temeiul art. 480 şi art. 481 C. civ., anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat în primul rând să se constate că statul nu are titlu valabil asupra imobilului în litigiu ce a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951.
Or, prin sentinţa civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanţa, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu având în vedere că sunt întrunite cerinţele art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 adică „bunul este fără stăpân" fiind părăsit de titularul dreptului de proprietate încă din anul 1948.
Din această perspectivă, instanţa de judecată era obligată să analizeze titlul statului şi caracterul abuziv al preluării numai în contradictoriu cu statul în al cărui patrimoniu a trecut imobilul.
De asemenea, recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. al Municipiului Constanţa nu este fondat.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată de recurent şi a fost respinsă în cadrul acestui proces prin Decizia nr. 92 din 6 decembrie 1999, a Curţii de Apel Constanţa cu motivarea că în calitate de administrator al imobilului pârâta are legitimare procesuală în acţiunea în revendicare de faţă. Această decizie a instanţei de apel, ce a dezlegat o problemă de drept incidenta cauzei, nu a fost atacată pe căile legale, astfel că are putere de lucru judecat şi nu mai poate fi reluată analiza asupra ei în nici o altă fază procesuală.
Pe fond, soluţia adoptată de instanţa de apel care prin compararea titlurilor de proprietate a considerat mai bine caracterizat titlul autoarei intimatelor - reclamante, este judicioasă şi acest mod de apreciere nu poate fi circumscris motivului de casare precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Instanţa de apel, pe baza probelor administrate a constatat că imobilul nu se încadra în dispoziţiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 deoarece titularul dreptului de proprietate era cunoscut şi în procesul finalizat prin sentinţa civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanţa, autoarea reclamantelor nici nu a fost citată conform art. 85 C. proc. civ., astfel că hotărârea nu le este opozabilă nici moştenitoarelor acesteia.
Referitor la recursul intervenientelor B.M. şi V.V.V. care au depus o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantelor, în al doilea ciclu procesual, în faţa instanţei de apel este de observat că se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se constată că prin încheierea de dezbateri din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă de principiu în raport de actele şi lucrările dosarului.
Potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ. cererea de intervenţie este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.
Or, atât în motivarea cererii cât şi a recursului, intervenientele au arătat că, în calitate de succesoare ale numitului B.G., soţul autoarei reclamantelor, au interes ca acţiunea acestora să fie admisă pentru că această soluţie are caracter de a conserva şi drepturile lor asupra imobilului.
Respingând de principiu cererea de intervenţie accesorie în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a considerat că aceasta nu întruneşte cerinţele art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a justifica respingerea de principiu a intervenţiei se constată că instanţa şi-a motivat soluţia chiar şi în aceşti termeni mai puţin detaliaţi.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţi şi interveniente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, precum şi de intervenientele B.M. şi V.V.V. împotriva deciziei nr. 157/C din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, şi încheierii din 9 februarie 2002 pronunţată în dosarul nr. R/874/C/2002 al aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5692/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 567/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs → |
|---|
