ICCJ. Decizia nr. 573/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 573.
Dosar nr. 2122/2003
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 6850 din 24 septembrie 2001 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta T.C.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, D.G.A.F.I. şi pe B.S. şi B.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 februarie 1997 între Primăria Municipiului Bucureşti prin D.G.A.F.I. şi pârâţii B.S. şi B.T.L. şi să fie obligaţi aceştia să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 6, situat în Bucureşti.
La fila 63 dosar tribunal, reclamanta a depus o precizare de acţiune în sensul că solicită numai constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia civilă nr. 387 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă, i-a fost admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 8040 din 25 mai 1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti care a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă acţiunea pe care a formulat-o şi a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi folosinţă apartamentul în litigiu.
A mai precizat reclamanta că a fost încheiat prin fraudarea legii contractul de vânzare menţionat care este, totodată lipsit de cauză.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1188 din 9 septembrie 2002 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ridicată de pârâţi şi, pe fond, a respins acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 58 din 13 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta T.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 1188 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
S-a reţinut că prin hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat că imobilul în litigiu, proprietatea reclamantei nu a intrat în proprietatea Statului Român în temeiul unui titlu valabil.
S-a considerat că pârâţii-cumpărători ai bunului în litigiu au încheiat actul juridic cu respectarea Legii nr. 112/1995, precum şi că reclamanta nu a făcut dovada relei credinţe a acestora.
Împotriva deciziei civile nr. 58 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în termen legal a declarat recurs reclamanta T.C.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că: 1. greşit s-a reţinut buna credinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti prin DGAFI şi a pârâţilor B.S. şi B.T.L. la încheierea contractului de vânzare cumpărare din 26 februarie 1997; la acea dată exista litigiu pe rol referitor la imobilul în litigiu iar vânzătoarea avea obligaţia să respecte HG nr. 11/1997; 2. instanţele au omis să motiveze respingerea capătului de cerere având ca obiect revendicarea bunului de la pârâţii-cumpărători prin compararea titlurilor părţilor.
În şedinţa publică din 20 octombrie 2004, din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., CURTEA a ridicat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Soluţionând excepţia CURTEA, va admite recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Tribunalele judecă în primă instanţă conform art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei (de peste 1 miliard lei după modificarea prin art. 1 pct. 1 din OUG nr. 58/2003). La data introducerii acţiunii, valoarea obiectului pricinii, în raport de care competenţa revenea, în primă instanţă judecătoriei era de sub 2 miliarde lei.
Reclamanta T.C.M. a precizat (fila 63 din dosarul 6850/2001) că înţelege să solicite numai să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 februarie 1997 între Primăria Municipiului Bucureşti, DGAFI şi pârâţii B.S şi B.T.L. pentru apartamentul în litigiu, vândut cu preţul de 7.838.623 lei.
În raport de valoarea obiectului acţiunii, ce rezultă din contractul menţionat, competenţa de primă instanţă aparţine judecătoriei.
Faţă de considerentele menţionate CURTEA va admite recursul, va casa Decizia curţii de apel şi sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta T.C.M. împotriva deciziei nr. 58 din 13 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 1188 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5703/2003. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 5739/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
