ICCJ. Decizia nr. 5699/2003. Civil. Lg 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5699

Dosar nr. 4800/2003

Şedinţa publică din 19 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 octombrie 2002 reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul Local al Sectorului 6 ca în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 să fie obligaţi să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 31.620 mp situat în Bucureşti.

În acţiunea sa, reclamantul arată că este moştenitorul defunctului C.A., proprietarul terenului în litigiu şi în această calitate a adresat notificarea nr. 3009 din 28 septembrie 2001 Primăriei Municipiului Bucureşti prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 31.620 mp situat în Bucureşti.

Că, la această notificare, nu a primit răspuns ci doar o adresă emisă de Primăria sectorului 6 Bucureşti prin care i se cerea să se prezinte la sediul instituţiei pentru a i se înmâna procesul-verbal de punere în posesie asupra unei suprafeţe de teren ce nu coincide nici ca mărime şi nici ca amplasament cu terenul solicitat.

Prin sentinţa nr. 40 din 24 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului şi a motivat că cererea acestuia prin care tinde să obţină paşnica folosinţă şi deplina proprietate a terenului, introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu poate fi valorificată pe calea acţiunii în revendicare întrucât acţiunea nu era în curs de judecată, aşa cum impune art. 47 din Legea nr. 10/2001 şi ca atare este inadmisibilă.

Se reţine că, reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 19 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi conform art. 20 alin. (3) şi art. 26 din aceeaşi lege urmează să desfăşoare procedura prealabilă, deja iniţiată, prin adresarea notificării către Primăria Municipiului Bucureşti.

Se menţionează în continuare că în situaţia necomunicării răspunsului la notificare, reclamantul are calea acţiunii în contencios administrativ pentru obligarea persoanei ce deţine imobilul să emită decizie sau dispoziţie pentru restituirea bunului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

- S-au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi (5) C. proc. civ. pentru că instanţa a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii fără a o motiva, nerespectând astfel principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

- Tribunalul a indicat în considerente art. 20 alin. (3) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 al căror conţinut indică cu totul altceva decât ceea ce a reţinut instanţa, iar pe de altă parte interpretează greşit art. 47 din Legea nr. 10/2001, ce este aplicabil cauzei şi nu justifică respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

- În finalul apelului se consideră greşită aprecierea instanţei că reclamantul poate opta pentru o acţiune în contencios administrativ în cazul în care nu i se răspunde la notificare, deoarece refuzul de a răspunde la notificare nu este un act administrativ de autoritate ci un fapt juridic ilicit ce poate fi atacat pe calea dreptului comun.

Prin Decizia nr. 276 din 4 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.

În pronunţarea acestei hotărâri s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. şi instanţa, punând în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respectat drepturile procesuale ale părţilor, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei.

S-a considerat că, respingând acţiunea ca inadmisibilă, instanţa s-a pronunţat şi asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local sector 6 care nu are legitimare procesuală întrucât faţă de obiectul dedus judecăţii această calitate o are numai Primarul General al Municipiului Bucureşti.

Instanţa de apel, având în vedere certificatul de moştenitor depus de apelantul-reclamant, a reţinut că ar exista îndoieli şi asupra legitimării procesuale a acestuia întrucât nu este unicul moştenitor al defunctului C.A. şi ca atare nu se poate legitima de unul singur într-o cauză privind revendicarea imobiliară.

Mai mult, apelantul-reclamant a demonstrat că alături de ceilalţi succesori a primit prin hotărârea Comisiei municipiului Bucureşti suprafaţa de teren reconstituită în temeiul Legii nr. 18/1991, or, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa sa terenurile al căror regim juridic este reglementat de legea fondului funciar. Sub acest ultim aspect s-a susţinut că apelantul-reclamant nu are calitate de „persoană îndreptăţită" conform Legii nr. 10/2001, cum greşit a stabilit tribunalul şi apare ca inutil a se analiza demersurile ce le-ar avea la îndemână apelantul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul susţine că s-a încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil deoarece instanţa de apel nu a pus în dezbaterea părţilor motivele de fapt şi de drept referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi legitimarea procesuală activă a apelantului-reclamant, câtă vreme acestea nu au fost avute în vedere de instanţa de fond când a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Totodată, se menţionează că deşi în hotărâre sunt expuse motivele de apel, instanţa nu se pronunţă decât asupra motivului legat de nerespectarea art. 129 C. proc. civ. ce a dus la încălcarea principiului contradictorialităţii.

Sub acest aspect, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate, ceea ce atrage desfiinţarea hotărârii.

Printr-o altă critică, recurentul arată că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 care ar justifica menţinerea soluţiei instanţei de fond fără a observa că pentru terenurile ce intră sub incidenţa legii fondului funciar, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire.

Recursul declarat este fondat numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând Decizia atacată în raport de motivele de recurs se constată că, într-adevăr, instanţa de apel, deşi a expus în hotărâre toate criticile invocate de apelant, nu se pronunţă decât asupra unui singur motiv de apel ce se referea la nerespectarea principiului contradictorialităţii, pe care îl consideră nefondat.

În această situaţie, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi implicit la încălcarea principiului „non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, instanţa de apel, în motivarea soluţiei, reţine că apelantul-reclamant nu are legitimare procesuală pentru acţiunea în revendicare deoarece nu este unicul moştenitor al autorului său C.A. şi nici calitate de „persoană îndreptăţită" în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Or, acestea sunt excepţii pe care instanţa de apel nu le-a pus în dezbaterea părţilor, încălcând astfel principiul contradictorialităţii procesului civil, ceea ce atrage desfiinţarea hotărârii.

De asemenea, incidenţa în cauză a art. 8 din Legea nr. 10/2001 evocat de instanţa de apel în motivarea deciziei, nu a fost supusă discuţiei în contradictoriu a părţilor, deşi, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. instanţa avea această obligaţie.

Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (2) şi art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul reclamantului, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 276 din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5699/2003. Civil. Lg 10/2001. Recurs