ICCJ. Decizia nr. 5703/2003. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5703
Dosar nr. 8263/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 decembrie 2003, contestatoarea R.Ş. prin procurator R.M. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Dolj, SC M. SA Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova şi SC A. SA Craiova anularea deciziei nr. 4957 din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, întrucât aceasta este rezultatul unei greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei se susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod greşit faptul că terenul în suprafaţă de 4352,92 mp, expropriat de la autorii contestatoarei a fost folosit potrivit scopului exproprierii.
Astfel, suprafaţa de 2122 mp expropriată prin Decretul nr. 332/1949 în vederea construirii unui garaj a fost folosită pentru edificarea unei construcţii cu un nivel, care ocupă doar 1087,30 mp şi ca atare nu a fost atins scopul exproprierii.
Prin urmare, instanţa de recurs în mod eronat a considerat că terenul are regimul juridic al utilităţii publice, în realitate fiind vorba despre o construcţie care aparţine unei societăţi comerciale private ce ocupă fără titlu legal terenul.
Referitor la terenul în suprafaţă de 1900 mp, expropriat prin Decretul nr. 64/1981, instanţa de recurs a reţinut că este ocupat de o platformă betonată unde era amplasată o staţie de benzină şi alte anexe ce ocupă 2/3 din teren iar restul suprafeţei este afectată de căi de acces către blocurile de locuinţe din zonă.
Din probele administrate rezultă că platforma betonată, nu putea fi construită în anul 1949 întrucât terenul a fost expropriat în anul 1981, iar staţia de benzină şi anexele au fost demolate în anul 1989. Ca atare, nefiind dată o nouă declaraţie de utilitate publică se cuvenea ca terenul să fie restituit în natură contestatoarei-reclamante.
Dacă se avea în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză se putea conchide că nici restul terenului nu este afectat de căi de acces către blocurile de locuinţe din zonă.
Se mai arată că în pronunţarea hotărârii contestate, instanţa supremă nu a avut în vedere Decizia nr. 2696 din 25 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie dată în alt dosar, dar tot în legătură cu terenul în litigiu în care s-a stabilit conform unei alte expertize, că suprafaţa de 2172,23 mp este ocupată parţial de o clădire şi căi de acces la aceasta, iar restul de 2180,57 mp este teren liber.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele contestaţiei în anulare circumscrise art. 318 C. proc. civ., Curtea va reţine următoarele.
Prin Decizia nr. 4957 din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, au fost admise recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, SC M. SA Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova şi a fost casată Decizia civilă nr. 173 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova precum şi sentinţa nr. 149 din 26 mai 2002 a Tribunalului Dolj iar în fond a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta R.Ş.
Totodată a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.Ş. împotriva aceleiaşi decizii.
În esenţă, recursurile pârâţilor au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece din probele administrate s-a reţinut că terenurile expropriate de la autorii reclamantei, prin decretele de expropriere nr. 332/1949 şi nr. 64/1981, au fost afectate de utilităţile publice la care se refereau decretele menţionate, aşa încât nu pot fi retrocedate acesteia.
Este adevărat că potrivit art. 318 C. proc. civ. "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale" dar sintagma "greşeală materială" are în vedere acele greşeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente sau a unor date aflate la dosarul cauzei.
Această contestaţie în anulare specială la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept material sau procesual.
Din această perspectivă, contestaţia în anulare se înfăţişează ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greşeli materiale şi nu a unor greşeli de fond.
Analizând motivele contestaţiei de faţă se constată că se invocă doar greşeli privind aprecierea probelor şi se contestă concluziile la care a ajuns instanţa de recurs, or, în acest mod sunt invocate greşeli de judecată şi nu greşeli materiale în înţelesul art. 318 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de reclamanta R.Ş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.Ş. împotriva deciziei nr. 4957 din 25 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5822/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 573/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
