ICCJ. Decizia nr. 5696/2003. Civil. Restituire bunuri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5696
Dosar nr. 4694/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 2803 din 1 aprilie 1999, reclamantul H.A., cetăţean german, a chemat în judecată pârâţii S.V. şi S.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi la: restituirea în natură a unor bunuri mobile proprietatea sa, care se află în posesia pârâţilor şi obligarea părţilor în solidar la plata sumei de 270.000.000 lei, cu dobânda practicată de B.C.R. la depozitul pe o lună, calculată de la data introducerii acţiunii până la plata efectivă a creanţei.
Bunurile mobile a căror restituire în natură a solicitat-o reclamantul sunt: un oboi de concert, o combină muzicală, un pian electric, un pian, 2 bucăţi frigider, un congelator, maşină de presat chei, mini strung, expreso cafea, 4 televizoare color, un televizor color cu video, o maşină de reparat ciorapi, un incubator, un cuptor cu microunde, dispozitiv de mare presiune pentru spălat autoturisme, o maşină de găurit, o maşină pentru tăiat nutreţuri, set farfurii pentru restaurant, 8 mese şi 32 de scaune special făcute pentru restaurant, aparat de fotografiat, vase termorezistente cu dispozitive speciale de încălzire pentru restaurant, un calculator.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că el şi mama sa s-au asociat cu pârâţii în vederea constituirii unei societăţi având ca obiect prestarea de servicii într-un restaurant, că a participat alături de pârâţi la achiziţionarea unor terenuri, o livadă, un imobil în oraşul Turda, în care la parterul imobilului s-a construit restaurantul iar la etaj locuinţe pentru reclamant şi pârâţi.
Reclamantul a mai arătat că, începând cu luna ianuarie, pârâţii i-au refuzat accesul în imobil invocând faptul că nu are nici un drept, că aceştia au semnat un act prin care recunosc primirea unor sume de bani pentru achiziţionarea unor bunuri şi că suma solicitată reprezintă contravaloarea a ½ din două autoturisme, un Citroen şi un Fiat Fiorino precum şi sumele investite în lucrările efectuate la imobilul din str. A.I.
În finalul acţiunii, reclamantul a arătat că ajunsese la o înţelegere cu pârâţii în sensul ca acesta să preia imobilul în contul datoriei, deoarece nu putea dobândi terenurile fiind cetăţean străin, dar pârâţii după ce au fost notificaţi, au refuzat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, motiv pentru care a formulat prezenta acţiune.
În data de 23 iunie 1999 - reclamantul a depus o precizare de acţiune prin care a evaluat fiecare bun solicitat a-i fi restituit în natură şi a arătat că suma de 270.000.000 lei reprezintă contravaloarea sumelor investite pentru achiziţionarea terenurilor din localitatea Plăieşti, comuna Moldoveneşti, Judeţul Cluj, a livezii din apropierea localităţii Turda şi a imobilului din Turda, cu dobânda practicată de B.C.R. pentru depozitul la vedere calculată de la data înaintării acţiunii şi până la plata efectivă a creanţei.
Pârâţii au depus întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu restituirea în natură a următoarelor bunuri: un pian electric - orgă, un frigider, o ladă frigorifică, un mini strung, un fierbător de cafea, 4 televizoare, un cuptor cu microunde, pahare de cristal, un aparat foto, 6 mese şi 36 de scaune un calculator descompletat.
În afară de aceste bunuri, pârâţii au arătat că au aparţinut reclamantului şi sunt de acord să-i restituie şi următoarele bunuri: un radio cu 2 faze, feţe de masă cu şerveţele albe şi verzi, 2 becuri economice, o cutie vopsea, un covor alb cu 8 covoraşe şi carpete, 4 bucăţi draperii, o brăţară de ceas din argint, şi alte mărunţişuri ca: lumânări, hârtie igienică, pungi de plastic, precum şi un camion marca "ROBUR".
Prin întâmpinare pârâţii au mai arătat că nu sunt de acord cu plata sumei de 270.000.000 lei, cu dobânda aferentă, deoarece este nejustificată şi că sunt de acord să-i predea reclamantului în natură suprafaţa de 5.000 mp – livada.
Cu privire la imobilul din str. T., pârâţii au arătat că acesta a fost achiziţionat din surse financiare proprii, că a suportat modificări şi îmbunătăţiri din bani proveniţi din vânzarea în 1995 a unei case de vacanţă cu teren în suprafaţă de 1000 mp situată în Muntele Băişorii cu suma de 15.000.000 lei, din suma ce a primit-o de la mama sa de 17.750.000 lei reprezentând partea sa din casa părintească, din vânzarea casei situate în localitatea Stejeriş, a apartamentului din Turda, pentru suma de 100.000.000 lei, precum şi prin utilizarea unor sume de bani deţinute în conturi bancare.
În final pârâţii au arătat că reclamantul nu avea cum să contribuie la achiziţionarea terenului din PIăieşti, a livezii din apropierea localităţii Turda şi a imobilului din str. T. pentru că nu avea venituri, fiind întreţinut de mama sa, din pensia acesteia, iar tranzacţia nu a fost semnată şi de soţia sa E., deci consimţământul acesteia nu a fost acordat.
În data de 21 iunie 2000, reclamantul a depus o altă precizare de acţiune prin care a arătat că datorită devalorizării leului şi a prelungirii procesului îşi măreşte pretenţiile la 70.000 mărci germane sau contravaloarea acestei sume la data executării obligaţiei, şi apoi 1a 19 septembrie 2001 îşi majorează pretenţiile la 100.000 mărci germane.
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2001, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii în solidar la restituirea în natură a următoarelor bunuri: oboi, combină, pian electric, 2 frigidere, un congelator, un mini strung, un expreso cafea, un incubator, un cuptor cu microunde, 4 televizoare color, un video, o maşină de găurit, o maşină de tăiat nutreţuri, 4 seturi pahare, 10 seturi tacâmuri, 6 mese şi 36 scaune, un aparat foto şi un calculator, în total bunuri în valoare de 104.300.000 lei. A obligat pârâţii la plata sumei de 210.672.900 lei contravaloarea terenului din localitatea Plăieşti, a livezii din apropierea municipiului Turda, şi casa cu teren din str. T., precum şi la plata parţială a cheltuielilor de judecată în sumă de 103.871.458 lei.
Instanţa a reţinut că reclamantul este cetăţean străin, necunoscător al limbii române, motiv pentru care la achiziţionarea imobilelor, încheierea actelor sub semnătură privată s-a făcut pe numele pârâţilor, că la 24 noiembrie 1998 s-a încercat o soluţionare amiabilă între părţi prin încheierea unei tranzacţii semnată de reclamant şi pârât prin care pârâtul se obliga să restituie: bunurile mobile cumpărate de reclamant în perioada 1993 - 1998, contravaloarea celor 2 terenuri, iar reclamantul se obliga să-i plătească pârâtului suma de 31.000 mărci germane pentru investiţiile făcute de pârât la casa din str. T., care urma să-i revină reclamantului, şi că susţinerile pârâţilor cu privire la dobândirea imobilelor se situează în afara perioadei de achiziţie a acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii. Au solicitat expertizarea terenurilor, la a căror contravaloare au fost obligaţi să o restituie, scoaterea din bunurile de restituit în natură a oboiului, deoarece acesta a fost făcut cadou fiicei lor de către reclamant şi reducerea la jumătate a cheltuielilor de judecată.
Împotriva aceleiaşi decizii a formulat apel şi reclamantul, la care însă a renunţat la 12 aprilie 2001 (dosar apel).
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 112 din 10 mai 2001, a admis apelul pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2001, în sensul că a fost scos din bunurile mobile de restituit oboiul în sumă de 40.000.000 lei, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, a luat act de renunţarea reclamantului la apelul declarat şi a compensat cheltuielile de judecată din apel.
Instanţa de apel a reţinut că oboiul a fost adus pentru fiica pârâţilor, ca un dar manual şi deci nu se mai poate solicita restituirea lui. Faţă de primul motiv de apel s-a reţinut că actualizarea s-a făcut în raport cu devalorizarea monetară de la data cumpărării terenurilor, anii 1993 şi 1995, pentru că atunci intimatul-reclamant a contribuit cu sumele de bani şi că efectuarea unei expertize agricole este irelevantă.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul a încercat o desocotire cu pârâţii, dar nu a reuşit, fiind notificaţi în acest sens, aşa încât cheltuielile de judecată sunt justificate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 5531 din 5 decembrie 2001, a admis recursul pârâţilor, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că în cauză situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 96 din 6 iunie 2003, a admis în parte apelul pârâţilor schimbând sentinţa în sensul că a înlăturat din masa bunurilor supuse restituirii – oboiul; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a constatat renunţarea reclamantului la judecarea apelului; a obligat apelanţii-pârâţi să plătească apelantului-reclamant cheltuieli de judecată.
Astfel, instanţa a constatat că apelul pârâţilor este nefondat sub aspectul despăgubirilor, singura critică fondată fiind cea privitoare la obligaţia de restituire a oboiului, care a fost donat de reclamant fiicei pârâţilor, astfel cum rezultă din probele testimoniale de la dosar.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâţii S.V. şi S.E., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut în esenţă, următoarele:
- instanţa nu a respectat şi stabilit corect situaţia de fapt, menţinând sentinţa prin care s-a acordat ceea ce nu s-a cerut şi mai mult decât s-a cerut;
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii;
- instanţa de apel a stabilit greşit limitele rejudecării şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind prescripţia dreptului reclamantului de a solicita restituirea contribuţiei sale.
- instanţa nu a luat în considerare expertiza financiar-contabilă;
- au fost greşit acordate cheltuielile de judecată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are ca finalitate respectarea principiului disponibilităţii procesuale, instanţa fiind obligată să respecte cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului trebuie să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie.
Or, în speţă, nu se poate reţine că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, sau mai mult decât s-a cerut, faţă de acţiunea precizată a reclamantului.
Pe de altă parte, instanţa de apel, a avut în vedere apelul cu care a fost iniţial investită de către pârâţi, apreciind în mod corect că orice modificare a acestuia în rejudecare este inadmisibilă.
Pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt instanţa a dispus efectuarea a trei expertize, obiectivele acestora fiind fixate de pârâţi, conformându-se îndrumărilor date de instanţa de control judiciar.
Instanţa a soluţionat apelul formulat de pârâţi în raport cu toate probele administrate în cauză, astfel că hotărârea nu cuprinde motive de străine de natura pricinii.
Critica referitoare la greşita interpretare a actului dedus judecăţii vizează, în principal, tranzacţia încheiată între părţi, anterior promovării acţiunii.
Potrivit principiului înscris în art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.
Prin urmare, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniţi de părţi, stabilind alte drepturi sau obligaţii, interpretând greşit actul de voinţă al acestora sau atribuindu-i un alt înţeles ori denaturându-i înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.
Înscrisul denumit „tranzacţie", aflat la dosarul instanţei de fond, are valoarea unei convenţii.
Din conţinutul actului rezultă neîndoielnic atât recunoaşterea contribuţiei reclamantului la dobândirea imobilelor, obligaţia de restituire a contravalorii terenurilor, cât şi modul de evaluare a acestora, la valoarea lor de circulaţie.
Nesemnarea tranzacţiei de către S.E. nu are relevanţă în privinţa soluţionării apelului, cât timp aceasta prin cererea de apel nu a contestat obligaţia de plată, ci valoarea stabilită de instanţă.
Cu privire la susţinerea recurenţilor că reclamantul ar fi formulat o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., se constată că aceasta nu este reală, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că H.A. a invocat dispoziţiile art. 992 din acelaşi cod referitor la îmbogăţirea fără justă cauză.
Recurenţii-pârâţi au mai arătat că instanţa a stabilit greşit limitele rejudecării, încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Critica este neîntemeiată, întrucât potrivit textului menţionat, după casare, instanţa este obligată să judece din nou apelul ţinând seama de motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, fără a se putea aduce vreo modificare acestora, precum şi respectând îndrumările instanţei de control judiciar, ceea ce Curtea de Apel Cluj a şi făcut în cauza de faţă, cum dealtfel s-a mai arătat.
Au mai susţinut recurenţii că, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune, însă această excepţie a fost invocată numai prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.
Dealtfel, în practicaua hotărârii s-a şi consemnat că părţile nu au avut de formulat „cereri prealabile sau excepţii".
Or, prin concluziile scrise pe care le-au depus după închiderea dezbaterilor, pârâţii nu puteau invoca aspecte noi care nu au format obiectul dezbaterilor, iar dacă s-ar fi pronunţat asupra excepţiei invocate pe această cale instanţa ar fi încălcat dreptul de apărare al părţii adverse care nu a fost pusă în situaţia de a-şi preciza poziţia.
În ceea ce priveşte expertiza financiar-contabilă la care se referă recurenţii, este de menţionat că instanţa nu poate fi legată de concluziile raportului, care constituie numai elemente de convingere, lăsate la libera ei apreciere.
Judecătorul raportează faptele la complexul probelor administrate, ceea ce s-a şi făcut în speţă.
Astfel, instanţa de apel a precizat în considerentele hotărârii că suma datorată de pârâţi a fost stabilită ţinând seama de recunoaşterea acestora privitoare la existenţa obligaţiei lor, a contribuţiei reclamantului la achitarea preţului celor trei imobile, consemnate în cele trei antecontracte de vânzare-cumpărare de la dosar, şi de cererea lor de stabilire a valorii ce ar trebui restituită reclamantului în funcţie de valoarea actualizată a terenurilor în litigiu (dosar 1911/2001), precum şi în urma determinării prin expertize.
Cheltuielile de judecată au fost acordate în baza dovezilor privind cuantumul sumelor avansate de reclamant cu ocazia procesului, aşa încât critica este neîntemeiată.
Nu în ultimul rând, se cere arătat că, deşi recurenţii au înţeles să invoce şi prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu au menţionat explicit nici o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Faţă de cele ce preced, recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să-i plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii S.V. şi S.E. împotriva deciziei nr. 96 din 6 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj Napoca, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant H.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5699/2003. Civil. Lg 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5647/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
