ICCJ. Decizia nr. 6342/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6342
Dosar nr. 2228/2003
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 574 din 17 iunie 2002, pronunţată în dosarul nr. 1552/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, format ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispusă prin sentinţa civilă nr. 886 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Universitar Căi Ferate Iaşi împotriva pârâtei C.A.S.T. şi a chematei în garanţie C.N.A.S. şi, pe cale de consecinţă, acestea au fost obligate în solidar să plătească reclamantului suma de 1.515.145.972,094 lei indexată la zi cu titlu de servicii medicale şi suma de 604.918.121 lei cu titlu de penalităţi.
Instanţa a reţinut că reclamantul şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul de furnizare servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu, furnizând servicii medicale atât asiguraţilor pârâtei cât şi asiguraţilor chematei în garanţie, fără a primi plata serviciilor prestate.
Totodată, instanţa a respins apărarea chematei în garanţie, conform căreia nu are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că aceasta a fost chemată în judecată nu ca pârâtă, ci în calitate de chemată în garanţie şi chiar dacă obligaţia imediată de plată revine pârâtei, conform contractului, C.N.A.S. este ţinută să plătească alături de pârâtă, întrucât nu a făcut dovada virării în contul acesteia a sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate de reclamant asiguraţilor săi.
Prin Decizia nr. 500 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtă şi de chemata în garanţie.
Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte apelul pârâtei, în prezent C.A.S.M.L.P.T.L. că susţinerea acesteia, în sensul că nu a existat suport legal pentru a deconta sumele solicitate, este lipsită de temei, în condiţiile în care obligaţia de plată derivă din contractul încheiat cu reclamantul în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 145/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la apelul formulat de chemata în garanţie, instanţa de apel a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că nu există raporturi contractuale directe între reclamant şi C.N.A.S., câtă vreme aceasta din urmă avea obligaţia să deconteze toate serviciile medicale prestate de reclamant şi pentru alţi asiguraţi decât cei ai C.A.S.M.L.P.T.L., obligaţie subsidiară celei C.A.S.T.
Instanţa a reţinut că noţiunea de „alţi asiguraţi" se referă la asiguraţii altor case de asigurări de sănătate şi nu la asiguraţii C.N.A.S., cum s-a susţinut prin motivele de apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs chemata în garanţie care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a susţinut în esenţă următoarele:
- Decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât deşi a respins apelul pârâtei, reţinând că a existat suport legal pentru decontarea sumelor solicitate, respectiv obligaţia prevăzută de contractul încheiat cu reclamantul, instanţa a invocat şi o anume obligaţie a C.N.A.S. de a deconta serviciile medicale prestate de reclamant şi pentru alţi asiguraţi decât cei ai C.A.S.M.L.P.T.L., obligaţie subsidiară celei C.A.S.T.
Or, susţine chemata în garanţie, consecinţa firească a raţionamentului instanţei, potrivit căruia C.A.S.M.P.T.L. avea suport legal pentru a deconta sumele solicitate, era aceea că cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S. nu este fondată.
- În mod greşit a reţinut instanţa că cererea de chemare în garanţie C.N.A.S. nu este fondată, câtă vreme obligaţia decontării sumelor solicitate de reclamant este prevăzută în contract numai în sarcina pârâtei, obligaţia C.N.A.S. de a deconta serviciile medicale prestate de Spitalul Universitar Căi Ferate Iaşi, nefiind prevăzută de nici un act normativ.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că administrarea şi gestionarea fondului de asigurări de sănătate se face de către C.N.A.S.
La rândul său, prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, învederând că C.N.A.S., în calitate de ordonator principal de credite, avea obligaţia să îi aloce prin fila de buget, cheltuieli în vederea virării sumelor pentru decontarea serviciilor medicale din ambulatorii de specialitate, pentru alţi asiguraţi.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond, reţinând în mod corect că obligaţia de plată a pretenţiilor formulate de reclamant revine atât pârâtei, în temeiul contractului încheiat cu acesta, cât şi chematei în garanţie, câtă vreme aceasta avea obligaţia să deconteze toate serviciile medicale prestate de reclamant şi pentru alţi asiguraţi decât cei ai C.A.S.M.L.P.T.L., obligaţie subsidiară celei C.A.S.T.
Ca atare, motivarea deciziei nu numai că nu cuprinde motive contradictorii ci, dimpotrivă, cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia respingerii apelului.
Critica privind greşita aplicare de către instanţă a dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ. este de asemenea nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate C.N.A.S. administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar conform art. 64 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, C.N.A.S. administrează fondul prin preşedintele său, împreună cu casele de asigurări.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, C.N.A.S. avea obligaţia să includă în bugetul de cheltuieli alocat pârâtei şi cheltuielile destinate serviciilor medicale prestate de reclamant altor asiguraţi.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul declarat de chemata în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de chemata în garanţie C.N.A.S. împotriva deciziei nr. 500 A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6436/2003. Civil. încheiere suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 6397/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs... → |
|---|
