ICCJ. Decizia nr. 655/2003. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 655.
Dosar nr. 2754/2003
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La 23 mai 2001, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică – Lugoj prin Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică – Lupeni a chemat în judecată pârâtele Episcopia Ortodoxă Arad şi Parohia Ortodoxă Română Lupeni 1, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să anuleze efectele exproprierii operate în baza Decretului nr. 358/1948 cu privire la lăcaşul de cult (biserica şi cimitirul în suprafaţă de 6.500 mp) situat în Lupeni, care a aparţinut reclamantei până la adoptarea decretului menţionat, să dispună retrocedarea lăcaşului de cult reclamantei şi să se rectifice C.F. nr. 136 Lupeni în sensul radierii transcripţiei operate în baza Decretului nr. 358/1948 şi intabularea pe numele proprietarului iniţial, adică al reclamantei.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Decretului-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 privind abrogarea Decretului nr. 358/1948 şi pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 425 pronunţată la 16 octombrie 2001, a respins acţiunea reclamantei.
Instanţa a reţinut că prin Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 a fost recunoscută oficial Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948.
Art. 2 din susmenţionatul decret-lege prevede că bunurile preluate de către stat prin Decretul nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unită cu Roma.
În vederea identificării, inventarierii şi predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanţi ai statului şi ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiţi prin hotărâre a guvernului.
În ce priveşte lăcaşul de cult şi casele parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 precizează că situaţia juridică a acestora se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
Dispoziţia legală evocată reglementează o procedură specială pentru rezolvarea situaţiei juridice a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale preluate de Biserica de cult şi a caselor parohiale preluate de Biserica Ortodoxă Română, procedură care se bazează pe acordul reprezentanţilor celor două culte şi pe dorinţa credincioşilor, fiind exclusă intervenţia autorităţii judecătoreşti.
Prin urmare, judecarea acţiunii, chiar şi numai cu privire la folosirea lăcaşului de cult, constituie o depăşirea a atribuţiilor care revin instanţelor judecătoreşti, motiv pentru care cererea reclamantei a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 299 din 25 martie 2003.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001, care în art. 8 alin. (2) arată că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, text ce conţine un argument suplimentar în sensul confirmării soluţiei adoptate de prima instanţă, considerând acţiunea reclamantei ca prematur introdusă.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, reclamanta arată că instanţele, refuzând să judece litigiul, i-au încălcat dreptul constituţional al accesului la justiţie, soluţionarea acţiunii sale în revendicare, fondată pe prevederile art. 480 C. civ., este de competenţa exclusivă a instanţelor şi art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o procedură specială, care înlocuieşte procedura de drept comun, cu atât mai mult că acea" comisie mixtă", prevăzută de art. 3 din decretul-lege menţionat, ca fiind chemată să stabilească situaţia juridică a lăcaşului de cult, nu s-a putut constitui cu toate diligenţele depuse de reprezentanţii cultului greco-catolic.
Recurenta mai susţine că nu şi-a pierdut calitatea de proprietară asupra imobilelor care au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1998, dreptul de proprietate este garantat prin prevederea cuprinsă în art. 41 din Constituţia în vigoare la data promovării acţiunii, iar principiul accesului liber la justiţie este consacrat în art. 21 din Constituţie, precum şi în art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 3 C. civ. şi a prevederilor cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950.
Criticile recurentei sunt întemeiate.
Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
Comisiile mixte, abilitate prin actul normativ evocat să stabilească situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale, nu au fost constituite, cu toate diligenţele depuse de reprezentanţii cultului greco-catolic, dovada demersurilor întreprinse şi prezentate în instanţa de recurs, începând cu depunerea comunicatului din 28 octombrie 1998 când a debutat încercarea dialogului de conciliere între Biserica Română Unită cu Roma şi Biserica Ortodoxă Română, urmat de alte 9 comunicate referitoare la întâlnirile ce au avut loc, toate infructuoase, fără a se ajunge la o înţelegere privitor la lăcaşurile de cult.
Neconstituirea comisiilor mixte nu poate însă împiedica accesul liber al recurentei reclamante la justiţie, deoarece ar fi contrar principiului consacrat în art. 21 din Constituţie în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Ideea este reluată de art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data promovării acţiunii, care adaugă că instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii. Instanţele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
Tot astfel, în art. 3 C. civ. român s-a prevăzut că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
Faţă de aceste considerente se constată că hotărârea atacată, care a confirmat soluţia de inadmisibilitate a acţiunii introdusă de recurenta-reclamantă, este nelegală, urmează a se dispune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare, ţinând seama de actele noi depuse în recurs, de prevederile art. 297 C. proc. civ., cât şi de completarea adusă art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin OG nr. 64 din 18 august 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Lugoj, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Lupeni împotriva deciziei nr. 299 A din 25 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6625/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6560/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
