ICCJ. Decizia nr. 6894/2003. Civil. Restituire bunuri confiscate; plata contravaloare bunuri confiscate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6894
Dosar nr. 756/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 ianuarie 1997 reclamanţii G.A. şi G.N. au chemat în judecată pe pârâţii SC M.C. SA Bacău, Ministerul de Interne, C.E.C. Bucureşti şi sucursala C.E.C. Bacău pentru întoarcerea executării măsurii confiscării averii şi plata de daune morale, ca urmare a reformării sentinţei penale nr. 98/1985 a Tribunalului Judeţean Bacău prin Decizia penală nr. 54/1991 a Curţii Supreme de Justiţie şi scoaterii lor de sub urmărire penală, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 250 din 13 martie 1992 a Procuraturii Judeţului Bacău.
Ulterior, la data de 19 februarie 2000, reclamanţii şi-au precizat acţiunea prin chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Ministerului de Interne şi renunţarea la judecată faţă de ceilalţi pârâţi.
Prin încheierea nr. 2938 din 12 septembrie 1997 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis cererea formulată de reclamantul G.N. şi a strămutat judecarea procesului de la Tribunalul Bacău, la Tribunalul Vrancea.
Astfel investit, Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 351 din 19 octombrie 2000, a respins acţiunea faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca fiind prescrisă şi pentru existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de capătul de cerere referitor la daunele morale. Aceeaşi acţiune a fost respinsă ca inadmisibilă faţă de pârâtul Ministerul de Interne, reţinându-se lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 28 din 18 aprilie 2001, a admis apelul reclamantei G.A., a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza aceluiaşi tribunal spre rejudecare.
S-a motivat că, operând mai multe situaţii de întrerupere a prescripţiei extinctive, prin introducerea cererilor de chemare în judecată care au format obiectul dosarelor nr. 12347/1992, nr. 3441/1993, nr. 1667/1994 şi nr. 1195/1996 ale Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, acţiunea nu este prescrisă. Totodată, s-a reţinut că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice are legitimare procesuală pasivă.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Galaţi, a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 733 din 22 februarie 2002, a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului de către aceeaşi instanţă.
În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 93/A din 2 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.A. împotriva sentinţei civile nr. 351 din 19 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Vrancea.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta G.A., care a invocat următoarele motive de casare: greşit a fost rezolvată problema existenţei autorităţii de lucru judecat referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice dedusă din Decizia nr. 1677 din 20 septembrie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât prin această hotărâre acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru considerente de ordin procedural, existenţa unei atari hotărâri nu poate constitui un impediment pentru formularea unei noi acţiuni; în mod inexplicabil Curtea de Apel Galaţi nu a dat urmare deciziei de casare de a verifica cauzele de întrerupere ale prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu acţiunile ce au format obiectul dosarelor stipulate în Decizia de casare.
Recurenta-reclamantă a cerut, în principal, casarea hotărârii atacate şi a se hotărî asupra fondului pricinii şi, în subsidiar, dacă prima solicitare nu este de admis, să se dispună rejudecarea, dar de către o altă Curte de apel din ţară.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Admiţând recursul Statului Român, casând prima decizie dată în apel şi dispunând reluarea judecăţii la aceeaşi instanţă, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 733 din 22 februarie 2002, a indicat instanţei de trimitere că excepţiile deduse cauzei privind legitimarea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv sub raportul dispoziţiilor art. 57 C. proc. civ., existenţa autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia nr. 1351/1996 a Curţii de Apel Bucureşti referitor la daunele morale şi prescripţia acţiunii sunt, prin efectul lor, peremptorii, iar rezolvarea lor, în ordinea arătată, prin dezbateri contradictorii şi o motivare convingătoare, era primordială pentru instanţa de apel.
În aceeaşi decizie de casare s-a cerut instanţei de trimitere să facă o analiză a situaţiilor de întrerupere a prescripţiei extinctive bazate, în speţă, pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, analiză ce trebuie întreprinsă cu rigoare, prin verificarea dosarelor la care a făcut referire prima decizie recurată (nr. 12347/1992, nr. 3441/1993, nr. 1667/1994 şi nr. 1195/1996 ale Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti), prin identificarea cu exactitate a fiecărui moment de începere şi încetare a cauzelor de întrerupere, iar, în final, a momentului când a început cursul noii prescripţii extinctive în raport de care se poate răspunde dacă dreptul la acţiune este sau nu prescris.
Or, examinând Decizia dată în apel după casare se constată că ea nu cuprinde decât o înşiruire (enumerare) a litigiilor promovate de reclamanţi fără a răspunde, în concret şi cu rigoare, la problemele ce au format obiectul casării. Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat cu referire la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, totuşi, motivarea nu este câtuşi de puţin convingătoare, nerezultând în ce constă tripla identitate de cauză, obiect şi părţi şi dacă prima hotărâre invocată (Decizia nr. 1677 din 20 septembrie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti) poate constitui temei al excepţiei peremptorii reţinute.
Tot astfel, instanţa de apel nu a făcut o analiză, pe fiecare dosar în parte, a situaţiilor de întrerupere a prescripţiei extinctive, nu a identificat cu exactitate momentele de începere şi încetare a cauzelor de întrerupere, dacă şi când a început cursul noii prescripţii extinctive pentru ca prin interpretarea exactă a dispoziţiilor art. 16 alin. (1), lit. b) din Decretul nr. 167/1958 să se poată răspunde cu rigoare dacă dreptul la acţiune este ori nu prescris.
Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Galaţi nu a urmat îndrumările date prin Decizia de casare, făcând, astfel, imposibil exerciţiul controlului judiciar.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din textul citat rezultă obligativitatea instanţei de trimitere de a se conforma îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la necesitatea administrării unor probe şi examinarea unor apărări. Instanţa de rejudecare are obligaţia să ia în cercetare faptele indicate în Decizia instanţei superioare şi să administreze probele necesare, urmând să dea soluţia numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei.
În speţă, instanţa de trimitere era obligată să se conformeze îndrumărilor date de instanţa de control judiciar pentru corecta stabilire a situaţiilor de fapt, deoarece aceste îndrumări erau de esenţa atribuţiilor ce reveneau instanţei de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanţa de trimitere trebuia să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluţionare a litigiului.
Întrucât instanţa de trimitere nu a procedat astfel, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa Decizia atacată şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., pentru o mai bună administrare a justiţiei în speţa dedusă judecăţii, se va trimite cauza pentru rejudecare unei alte curţi de apel decât aceea care a pronunţat Decizia casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei nr. 93 A din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi, pentru o mai bună administrare a justiţiei, trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă, la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6903/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 424/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
