Acţiune în constatare. Decizia nr. 247/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1/57/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 247/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător M. M. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare declarată de contestatoarea .. T. J. împotriva deciziei civile nr. 259/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._/318/2010.
La apelul nominal făcut în cauză, după soluționarea cererii de recuzare la orele 1400, se prezintă avocat C. A. pentru contestatoarea .., lipsă fiind intimatul G. G. și apărătorul acestuia avocat G. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura completă.
Cererea de recuzare formulată de contestatoare prin mandatar a fost respinsă prin Încheierea din Camera de consiliu din 04.04.2013.
Mandatara contestatoarei arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara contestatoarei avocat A. C., solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului. În drept art. 318 Cod pr. civ.
Susține că instanța de recurs a săvârșit erori materiale, cu neobservarea unor elemente esențiale ale hotărârii recurate și a recursului declarat. Astfel, instanța de recurs a fost în eroare cu privire la primul motiv de recurs invocat ce viza aplicarea art. 297 alin 1 teza II Cod pr. civ.; eroarea constă în faptul că instanța a reținut incidența art. 297 alin 2 Cod pr. civ., în condițiile în care prin cererea de apel contestatoarea a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în temeiul art. 297 alin 1 teza II Cod pr. civ., iar instanța de apel a reținut cauza spre rejudecare.
Mai arată că instanța de recurs a apreciat în mod eronat că instanța de apel a fost investită cu soluționarea pe fond a cererii, în condițiile în care recurenta a arătat că în apel dezbaterile s-au limitat doar la excepția inadmisibilității acțiunii, fără a se pune concluzii pe fondul cauzei – eroare cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 296 alin 2 Cod pr. civ.
O altă eroare materială a instanței de recurs – cu referire la art. 166 Cod pr. civ. - constă în neobservarea faptului că recurenta nu a invocat că sentința civilă nr. 3425/2010 pronunțată în dosar_/95/2010 ar fi fost casată, ci că aceasta nu era irevocabilă la momentul soluționării cauzei astfel că nu putea fi reținută autoritatea de lucru judecat, nefiind identitate de părți; această sentință a fost pronunțată într-un litigiu în care au fost părți .. și AF G., sentința fiind casată ulterior soluționării apelului și cauza trimisă spre rejudecare.
Sub un ultim aspect arată că dispozițiile art. 260 alin 12 din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile cauzei, pe motiv că persoana fizică G. G. nu putea dobândi bunurile aflate în patrimoniul AF G. la momentul radierii; AF G. nu este o societate comercială pentru a avea patrimoniu propriu.
Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță și copie factură.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin decizia civilă nr. 259/2012 pronunțată în dosar civil nr._/318/2010 Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul declarat de reclamanta . deciziei civile nr. 187/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. secția I civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut și motivat următoarele:
Potrivit art. 297 alin. 2 teza a II-a, atunci când prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când va constata propria sa competență. In acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată va reține procesul spre judecare.
În cauza de față, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile alin. 2 din art. 297 Cod procedură civilă, față de faptul că judecătoria, în considerentele hotărârii, a analizat fondul cauzei, excepția de inadmisibilitate a acțiunii, dar și a interesului reclamantei în promovarea acțiunii. De aceea, chiar dacă a constatat că prin dispozitiv instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției și ca o consecință a admiterii excepției a respins acțiunea, trimiterea cauzei spre rejudecare era inutilă și nelegală față de textul de lege menționat anterior și care dispune instanței de apel să rețină cauza pentru judecată. Au fost administrate probe în cauză, în contextul celor menționate de reclamantă, respectiv hotărâri judecătorești indicate în motivarea acțiunii, nefiind încălcat dreptul la apărare a reclamantei. Așadar, în mod corect a fost aplicat textul de lege indicat și a fost respinsă ca nefondată solicitarea de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare.
Recurenta a susținut că instanța de fond nu putea reține cu autoritate de lucru judecat sentința nr. 3425/2010, care nu era definitivă, însă nu a făcut dovada celor afirmate, nefiind depusă vreo hotărâre judecătorească de casare a acestei sentințe. De aceea, motivele referitoare la sentința 3425/2010 au fost respinse ca nefondate.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 7352/08.11.2010 pronunțată în dosar nr._/318/2010, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, s-a stabilit că intervenienta Întreprinderea Individuală G. NP G. are un drept propriu asupra spațiului comercial situat în T.-J., ., parter ce a aparținut AF G., astfel că acțiunea reclamantei s-a apreciat că este nefondată și din această perspectivă.
Reclamanta recurentă confundă în motivarea recursului cele reținute de instanța de fond, respectiv de apel, ca argumente ale respingerii acțiunii, cu afirmațiile sau susținerile preluate de instanță din sentința 1761/2009.
Susținerea recurentei în sensul că tribunalul i-a agravat situația în propria cale de atac, a fost înlăturată ca nefondată. Astfel, atât prin sentință, cât și prin decizia atacată, acțiunea a fost respinsă, deci nu a fost schimbată soluția dată de instanță. Ceea ce s-a schimbat au fost argumentele avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției, respectiv la fond și apel, însă cum apelul este o cale devolutivă de atac, această modificare a argumentelor (în limita motivelor cu care a fost investită instanța) este procedurală.
Printr-o hotărâre irevocabilă, sentința comercială nr. 1761/15.12.2009 pronunțată de Judecătoria T.-J., reclamanta a fost obligată să predea imobilul A.F. G., cu motivarea că, printr-o altă hotărâre definitivă, s-a stabilit irevocabil dreptul de proprietate a A.F. G. asupra spațiului comercial în litigiu. În aceste condiții, câtă vreme reclamanta nu are nici un drept asupra spațiului comercial în mod legal a fost respinsă acțiunea sa ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatoarea . în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.
În expunerea motivelor întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I-a C. proc. civ., se arată că instanța de recurs a săvârșit erori materiale prin neobservarea unor elemente esențiale ale hotărârii recurate și recursului declarat.
Eroarea instanței constă în faptul că recurenta nu a invocat art. 297 alin 1 C. proc. civ. pentru ca instanță să se considere investită cu această critică a hotărârii, ci s-a criticat sub aspectul faptului că numai cu greșita aplicare a art. 297 C. proc. civ. a reținut cauza spre rejudecare, deși cauza trebuia trimisă primei instanțe întrucât s-a solicitat expres acest lucru.
Instanța de recurs nu a observat motivele de recurs, motivul de nelegalitate invocat, cu argumentul că recurenta ar fi investit instanța de apel cu o cerere de reținere a cauzei spre judecare, toate acestea cu referire la art. 296 alin 2 C. proc. civ..
Cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de art. 260 alin 12 din Legea nr. 31/1990, sub aspectul faptului că nu este aplicabil cauzei, AF G. nefiind societate comercială, instanța de recurs nu a răspuns motivelor invocate, iar argumentul era esențial.
Prin întâmpinare, intimatul G. G. a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, CURTEA constată prezenta contestație în anulare nefondată pentru următoarele:
Contestația în anulare, potrivit dispozițiilor legale, este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.
Motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale – are în vedere acele motive în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante și a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înlăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru ori nu s-a observat că pentru unele motive de recurs nu era necesară timbrarea; anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată, etc.
Textul vizează așadar greșeli de procedură și nu de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În cazul în speță, contestatoarea nu a invocat o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ, ci pretinse greșeli de judecată săvârșite de către instanța de recurs, greșeli care nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.
Deși contestatoarea susține că sunt erori materiale ale instanței de recurs și nu greșeli de judecată, cele vizând criticile în care Curtea a analizat motivele de recurs, respectiv art. 297 C. proc. civ. și art. 296 alin 2 C. proc. civ., respectiv neobservarea motivelor de recurs, toate acestea nu pot fi primite. Este evidentă greșeala de judecată pe care contestatoarea o susține în motivarea contestației în anulare specială prevăzută de teza I-a a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., or erorile de judecată exced acestor dispoziții legale.
Motivul contestației în anulare specială, întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., vizează situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Din analiza declarației de recurs se constată că s-au invocat două motive de nelegalitate, respectiv art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ..
Contestatoarea prin chiar motivarea contestației în anulare arată că instanța de recurs nu a răspuns unor argumente esențiale și admite că hotărârea nu trebuia să răspundă fiecărui argument adus, însă susține că lipsa motivelor pentru care instanța de recurs respinge argumentul esențial invocat de recurent conduce la anularea hotărârii.
Aceste susțineri nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, textul legal face referire expresă la motivele de recurs invocate și nu la argumentele esențiale sau nu în susținerea acestor motive. Pe de altă parte, neexaminarea distinctă a fiecărui argument adus în sprijinul motivelor de recurs formulate nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanța de recurs a răspuns la motivele de casare chiar prin considerente comune.
Or, în speță, din considerentele deciziei atacate rezultă cu evidență analizarea celor două motive de recurs invocate, respectiv a argumentelor aduse de recurentă în susținerea acestor motive de nelegalitate a hotărârii instanței de apel.
În concret, contestatoarea face referire doar la argumente (pe care le consideră esențiale) la care instanța de recurs nu a răspuns prin decizia atacată, însă aceste susțineri nu pot fi primite, așa cum s-a arătat mai sus.
Mai mult, verificând considerentele deciziei atacate, se constată că instanța de recurs răspunde criticilor vizând sentința nr. 1761/2009 și, astfel, cu evidență în cauză nu sunt incidente prevederile art. 318 C. proc. civ..
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare.
Față de art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și justificate cu înscrisuri de către intimat.
(continuarea deciziei civile nr. 247/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea .. T. J. împotriva deciziei civile nr. 259/3.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._/318/2010.
Obligă contestatoarea să plătească intimatului G. G. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.04.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, M. M. C. |
Grefier, M. R. |
Redc. MMC/05.04.2013
Tehnoredc.EH/30.04.2013
2 ex/ MR
Jud. recurs: CG N./MF C./A. N.
| ← Succesiune. Decizia nr. 430/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Anulare act. Decizia nr. 554/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
