Succesiune. Decizia nr. 430/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 12532/197/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 430/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.- vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții H. Ș. C. și K. C. C. împotriva deciziei civile nr. 333/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Procedura este completă, fără citarea sau prezența părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 23.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, care face corp comun cu prezenta decizie.
Față de lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1120/2012 a Judecătoriei Mediaș s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, invocate de pârâtul M. G.; s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții H. S. C., născut B., și K. C. C., născută B., în contradictoriu cu pârâții M. G., și B. L..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în privința excepției inadmisibilității acțiunii, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada acceptării succesiunii de către B. O. E., născută Kramer, după soțul său B. D. senior, dezbaterea succesiunii după aceasta ar fi lipsită de interes, pentru că nu ar aduce reclamanților nici un folos practic.
În ce privește excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a tatălui reclamanților, B. Egon Karl, după tatăl său, B. D. senior, este greu de admis că acesta nu ar fi făcut acte de acceptare, în condițiile în care ar mai fi existat bunuri în masa succesorală. Trebuie avut însă în vedere că, prin expropriere și apoi stabilirea unui domiciliu obligatoriu, foarte probabil B. D. senior nu a mai lăsat bunuri pentru care să fi fost necesar eliberarea unui certificat de moștenitor. Cert este că pârâtul nu a făcut dovada că tatăl reclamanților ar fi renunțat la succesiunea tatălui său, așa că instanța consideră excepția neîntemeiată.
Pe fond, acțiunea reclamanților este însă neîntemeiată. A reținut instanța că din considerentele sentinței penale nr. 691/1959 rezultă că inculpații L. G. și B. Dunmitru au primit drept moștenire de la tatăl lor cantitățile de aur și bijuterii, pe care le-au ascuns în beciul locuinței în care locuia L. G.. Este adevărat că în partea introductivă a hotărârii se menționează, la cuvântul procurorului, că bijuteriile ar fi fost ascunse de către B. D., tatăl celor doi, și că aceștia le-au dezgropat în toamna anului 1958, dar instanța a reținut că, la data la care au fost descoperite, bijuteriile aparțineau celor doi. Acestea au fost și considerentele pentru care fiecare a primit câte 16 ani muncă silnică. Prin faptul că B. D. senior decedează la 6 iunie 1952, iar după decesul acestuia tatăl reclamanților nu a revendicat de la sora sa partea sa de moștenire, duce la concluzia că acesta nu s-a considerat îndreptățit să primească parte din aceste bunuri și că ele au fost lăsate sorei sale, care a și încercat să le valorifice.
În consecință, instanța a considerat că bunurile pentru care a fost despăgubit pârâtul M. G., constând din monede și bijuterii din aur, confiscate prin sentința penală nr. 691/13.05.1959 a fostului Tribunal Popular al Orașului Stalin, nu fac parte din moștenirea după defunctul B. D. senior, motiv pentru care această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește cererea reclamanților de a se constata calitatea de moștenitori a defuncților B. Egon Karl, B. D. G. jr. și L. Gerda O. după defunctul B. D. senior, în calitate de fii, respectiv fiică, și să se stabilească cota de 1/3 ce revine fiecăruia din masa succesorală, precum și cererea acestora de a se constata calitatea lor de moștenitori după defunctul B. Egon Karl, în cote egale de câte ½ fiecare, acestea au fost respinse ca lipsite de interes, în măsura în care masa succesorală nu cuprinde nici un bun.
Fiind respins capătul de cerere privind includerea în masa succesorală după defunctul B. D. senior a monedelor și bijuteriilor din aur, confiscate, apare neîntemeiat și petitul privind obligarea pârâtului la achitarea sumei de 118.161,33 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din dreptul de creanță constatat prin sentința civilă nr. 379/S/11.06.2004.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții H. S. C. și K. C. C., care au solicitat modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu motivarea că în contextul în care prima instanță a reținut că au calitate de moștenitori acceptanți toți cei trei copii ai lui B. D. senior, și că bunurile confiscate au aparținut acestuia din urmă, este evident că aceștia au dobândit bunurile constând în monede și bijuterii din aur prin efectul succesiunii. Nu există nici o prevedere legală care să excludă o anumită parte din bunurile rămase după defunct, exclusiv din motive de moralitate, așa cum susține eronat prima instanță. După raționamentul primei instanțe, atunci în aceeași măsură este îndreptățită și intervenienta forțată B. L. să primească cota de moștenire ce i-a revenit soțului său, B. D. junior, care a fost condamnat prin aceeași sentință penală împreună cu sora sa. La aproape 6 ani de la decesul tatălui lor, doi dintre cei trei copii au dezgropat aurul și și-au însușit o parte din el și de aceea au fost condamnați penal.
Prin decizia civilă nr. 33/2012, Tribunalul Sibiu – Secția I-a Civilă a respins apelul declarat de reclamanții H. Ș. C. și C. C. K. împotriva sentinței civile nr. 1120/2012 a Judecătoriei Mediaș.
În considerentele deciziei, Tribunalul a reținut următoarele:
În mod greșit susțin apelanții că instanța de fond a reținut calitatea de moștenitori a celor trei frați, după defunctul lor tată, B. D. sn. Instanța de fond a reținut, dimpotrivă, că tatăl reclamanților nu a acționat în nici un fel la momentul confiscării bunurilor, atitudinea sa pasivă ducând la concluzia că nu se considera îndreptățit să primească parte din bunurile confiscate, ci le-a lăsat sorei sale, care a și încercat să le valorifice, și care a fost condamnată pentru aceasta.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, defunctul B. D. senior, a cărui succesiune se solicită a fi dezbătută în prezenta cauză, a avut trei copii, reclamanții fiind copiii unuia dintre ei, respectiv ai lui B. Egon Karl, iar pârâtul M. și intervenienta forțată, B. L., fiind succesorii celorlalți doi copii ai defunctului.
În considerentele sentinței penale 691/1959 instanța a reținut că inculpații L. G. și B. D. sunt frați și au primit drept moștenire de la tatăl lor, o cantitate apreciabilă de obiecte din metale prețioase, cei doi inculpați fiind condamnați la 16 ani muncă silnică pentru că dețineau ilegal aceste obiecte. Din aceste considerente rezultă că doar cei doi frați au primit de la tatăl lor, „drept moștenire”, acele obiecte din aur și pentru că le-au aparținut lor, și nu tatălui lor, cei doi frați au fost condamnați. În sentința civilă nr. 397/2004 a Tribunalului B. s-a reținut, de asemenea, că au fost confiscate obiecte din metale prețioase ce au aparținut antecesoarei reclamantului M., respectiv mamei sale L. G. O..
În cauză reclamanții nu au făcut nici o dovadă că defunctul lor tată, B. Egon Karl a acceptat, expres sau tacit succesiunea după tatăl său, B. D. senior, decedat în anul 1952, în condițiile art. 700 c.civ. acesta rămânând străin de moștenire.
De asemenea, așa cum corect a reținut instanța de fond, s-a constatat că nu s-a dovedit că obiectele din aur și metale prețioase ce fac obiectul acțiunii se găseau în masa succesorală a defunctului B. D. senior la data decesului acestuia.
Faptul că într-adevăr nu există vreo dispoziție legală care să excludă o anumită parte din bunurile rămase de la defunct, din motive de moralitate, s-a apreciat că nu are nici o relevanță în cauză.
Prin răspunsul la întâmpinare de la instanța de fond reclamanții au susținut că antecesorul lor a acceptat tacit succesiunea, fiecare din copiii defunctului luând bunuri de valoare pe care le-au putu salva de la expropriere, fără a face vreo dovadă în acest sens. Au mai susținut că prin dec. nr. 521/2007 s-a stabilit calitatea de moștenitori a celor trei frați după mama lor, B. O. E., însă s-a constatat că nici această împrejurare nu are relevanță în stabilirea calității de moștenitori după defunctul B. D. senior, iar pe de altă parte, chiar dacă imobilele ar fi fost preluate și de la B. D. senior, succesorii celor trei copii au fost îndreptățiți să solicite restituirea în natură în temeiul Legii 10/2001, doar în ce privește bunurile ce fac obiectul legii 10/2001, având în vedere prev. art. 4 alin. 3 din lege, potrivit cărora ”Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita in temeiul prezentei legi”.
De asemenea, s-a apreciat că nu are vreo relevanță în soluționarea cauzei, faptul invocat de apelanți, că la dosar nu există nici o probă cu privire la modul în care este afectat pârâtul M. G. prin condamnarea mamei sale, considerentele reținute în acest sens de instanța de fond neavând vreo valoare juridică în pronunțarea soluției în cauză.
În ce privește ultimele două motive de apel, s-a reținut că nu fac obiectul prezentei cauze drepturile de care ar trebui să beneficieze B. L., iar împrejurarea că în anul 1958, după 6 ani de la decesul tatălui lor, cei doi frați au dezgropat aurul îngropat cu mulți ani în urmă acolo, iarăși, s-a apreciat că nu are relevanță în pronunțarea soluției în cauză, important fiind faptul că acele bunuri au fost confiscate de la cei doi frați, nu de la defunctul lor tată.
Împotriva deciziei civile 333/2012 a Tribunalului Sibiu au declarat recurs, în termen, reclamanții H. Ș. C. și K. C. C., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, a intrat în puterea lucrului judecat faptul că toți copiii defunctului B. D. sn. au dobândit calitatea de moștenitori legali acceptanți ai succesiunii defunctului lor tată, așa cum instanța de fond a stabilit. Întrucât aurul a aparținut defunctului B. D. sn., prin însușirea întregii cantități de către unul dintre moștenitori, au fost fraudate drepturile celorlalți.
Faptul că bunurile au fost confiscate de la doi dintre cei trei moștenitori, și nu de la defunctul B. D. sn. nu prezintă relevanță, odată ce Legea nr. 284/1947 interzicea persoanelor fizice să dețină astfel de bunuri, indiferent de titlul cu care le dețineau.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că, atât instanța de fond, cât și Tribunalul au reținut justificat că în timpul vieții, soții B. și-au înzestrat copiii, băieții primind imobile cu au fost naționalizate, în timp ce fiica lor a primit cantitățile de aur și bijuterii găsite în locuința sa.
În acest sens sunt declarațiile date în cursul procesului finalizat cu condamnarea din 1959, de către antecesoarea pârâtului, L. Gerda O..
Distinct de aceasta, se arată că reclamanții nu au respectat principiul succesivității succesiunii, odată ce moștenitor al defunctului B. D. sr. a fost și soția supraviețuitoare, B. O. E., decedată la 14.10.1959. Mai mult, acțiunea a fost formulată fără a fi introdusă în cauză B. L., soția supraviețuitoare și unica moștenitoare a def. B. D. jr.
Este totodată de observat că reclamanții nu sunt unicii moștenitori ai defunctului B. Egon Karl, cota de ½ revenindu-i mamei lor, conform succesiunii dezbătute în Germania.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Instanța de apel a făcut o corectă interpretare a actelor juridice deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.
Astfel, întemeiat pe probele administrate, cu deosebire cuprinsul sentinței penale nr. 961/13.05.1959 a Tribunalului Popular al Orașului Stalin, în mod corect s-a reținut că bunurile supuse confiscării (aur și bijuterii) nu au făcut parte din patrimoniul succesoral al defunctului B. D. sr., decedat la 07.06.1952, fiind găsite în posesia fiicei acestuia, L. Gerda O., fiind îngropate în pivnița acesteia și în curtea unde domicilia împreună cu soțul ei, L. I.. Potrivit susținerilor apărătorului antecesoarei pârâtului de la acea dată, astfel cum au fost consemnate în sentința de condamnare, bunurile au fost îngropate în acel lor în preajma anului 1950, înaintea decesului tatălui ei.
Prezumția de proprietate rezultată din posesia exercitată de către antecesoarea pârâtului, posesie ce a constituit temeiul condamnării sale, nu a fost răsturnată de către reclamanți în prezenta cauză.
Este adevărat că soluția dată excepției de neacceptare în termen a moștenirii de către antecesorul reclamanților, nu a fost atacată cu apel de către pârât, însă, raportat la soluția de respingere dată celorlalte capete de cerere ale acțiunii principale, critica formulată sub acest aspect de către recurenți apare ca lipsită de interes, în lipsa altor bunuri supuse împărțirii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin 1 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamanții H. Ș. C. și K. C. C..
(continuare decizia civilă 430/30.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții H. Ș. C. și K. C. C. împotriva deciziei civile nr. 333/16.12.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc.MAM/2.09.2013
Tehnoredc. EH/2 ex/3.09.2013
Jud. fond: O. H.
Jud. apel: Ghe. C./D.T. L.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 456/2013. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 247/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
