Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 584/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 5495/107/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 584/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public prin P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – Procuror V. L.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul G. D. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin DGFP A., împotriva sentinței civile nr. 1341/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil_, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru.
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 6.08.2013, întâmpinare formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP A., solicitându-se judecarea în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Procuror V. L., având cuvântul, solicită instanței respingerea recursurilor declarate de părți, apreciind hotărârea de fond ca fiind legală și temeinică.
Față de cele ce preced, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, reclamanții G. D. și G. G. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța
- să se constate caracterul politic al condamnării dispuse împotriva antecesorului acestora pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 193 ind. 1 Cod penal
- să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale în sumă de 100 000 euro sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data punerii în executare a hotărârii judecătorești, pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului său prin punerea în executare a hotărârii judecătorești;
- să se constate caracterul politic al măsurilor de internare al Penitenciarului Pitești și în coloniile de muncă, Valea N., Borzești, Onești 665 și poarta Albă dispuse de către Direcția Generală a Securității Statului Pitești, prin decizia de internare nr. 670/1952, luată împotriva antecesorului lor, def. G. M..
- să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale în sumă de 300.000 euro sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial de schimb al BNR, de la data punerii în executare a hotărârii judecătorești, pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului acestora prin măsurile administrative dispuse.
În motivarea acțiunii, arată că sunt moștenitorii def. G. I. M. născut la data de 23.03.1913 în prezent decedat, și care a fost internat pentru activitate legionară inițial în Penitenciarul Pitești la data de 15.04.1952 în baza Deciziei de internare 670/1952, internarea expirând la 15.04.1954, în toată această perioadă fiind transferat în coloniile de muncă precizate în petitul acțiunii.
La momentul arestării - susțin reclamanții - antecesorul acestora ocupa funcția de secretar de pretură, fiind membru al P.N.L., iar întreaga perioadă de timp cât a fost arestat familia nu a știut nimic de acesta, fiind permanent persecutată, atât soția def. G. M. cât și copii acestuia.
Ca urmare a umilințelor la care a fost supus antecesorul reclamanților în toată această perioadă, constând în epuizarea fizică și psihică a acestuia, lipsa celor mai elementare norme de igienă, hrana deficitară și care au determinat alterarea stării de sănătate a acestuia, apreciază că acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat este justificată.
În drept invocă dispozițiile Legii 221/2009, art. 998 – 999 Cod civil, art. 20 al. 1 din Constituția României, art. 5 paragraf 5 din CEDO.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând admiterea în parte a acțiunii, mai puțin sub aspectul acordării daunelor morale (f.24).
Prin sentința civilă nr. 1341/2013 pronunțată de Tribunalul A.-secția I civilă, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. D. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în Penitenciarul Pitești luată față de antecesorul reclamantului – G. M. – în perioada 18.07.1952 – 04.07.1955. A fost respinsă în rest acțiunea.
În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea reclamantului G. G. la judecarea acțiunii formulate împotriva aceluiași pârât.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului G. D. în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul G. D. este moștenitorul def. G. M. dec. la data de 06.07.1968, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.
Din actele comunicate de CNSAS (filele 27 - 50) rezultă că, antecesorul reclamantului a fost legionar și membru al P.N.L., fiind arestat și internat în baza deciziei nr. 670/1952 emisă de Direcția Generală a Securității Statului o perioadă de 24 de luni, din actul depus la fila 39 din dosar rezultând că acesta a săvârșit infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare.
Din actul depus la fila 46 rezultă că numitul G. M. a fost internat din 18.07.1952 în Penitenciarul Pitești, fiind pus în libertate la data de 4.07.1955, astfel cum rezultă din actul intitulat „dovadă” emis de M.A.I. depus la fila 48 din dosar.
În perioada 16.11.1952 – 28.08.1953 antecesorul reclamantului a fost internat în Colonia de muncă „Peninsula”, aspect ce rezultă din înscrisul depus la fila 50.
La cererea instanței, Penitenciarul Poarta Albă a comunicat că numitul G. M. a fost încarcerat în baza Deciziei nr. 670/1952 a MAI, până la data de 21.10.1954 în executarea unei pedepse de 24 de luni (f.80).
Raportat la actele sus menționate și în raport de prevederile art. 3 din L.221/2009 instanța a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva antecesorului reclamantului, de internare a acestuia în Penitenciarul Pitești în perioada 18.07.1952 – 4.07.1955, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost admis.
S-a respins ca nedovedită cererea vizând constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva numitului G. M., la dosar neexistând depusă o hotărâre penală de condamnare a acestuia.
Prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, Curtea conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății, fiind încălcat art. 1, alin. 3 din Constituție.
Curtea a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie”, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin Decretul-lege nr. 118/1990, și OUG nr. 214/1999, pe de o parte, și prin Legea nr. 221/2009, pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea Legii nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Decizia prin care Curtea Constituțională, în exercitarea controlului concret, posterior, rezolvă, prin admitere, excepția de neconstituționalitate este obligatorie și produce efecte erga omnes și nu numai între părțile litigante, deși este pronunțată în cadrul unui litigiu care există în fața justiției între anumite părți determinate.
Prevederea declarată neconstituțională rămâne în legislație, dar aplicarea ei, fiind contrară supremației Constituției, încetează.
Așadar, ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, „prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-și de drept efectele, pentru viitor, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art.145 alin.(1) din Constituție”.
În speță, articolul care constituia temeiul legal al acordării daunelor morale fiind declarat neconstituțional și-a încetat efectele și nu mai poate fi aplicat de instanță care este obligată să respecte deciziile Curții Constituționale, motiv pentru acre a fost respins capătul de cerere vizând daunele morale.
Pentru considerentele expuse acțiunea de față a fost admisă în parte în sensul celor arătate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului G. D. în sumă de 800 lei reprezentând onorariu de avocat dovedite prin chitanța depusă la fila 92 din dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul G. D. a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale solicitate.
În motivarea recursului, susține că are dreptul la reparații morale pentru măsura administrativă cu caracter politic aplicată de tatăl său, în temeiul art. 20 din Constituția României, și art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea 30/1994. Consideră inacceptabilă motivarea instanței de fond, pentru că în urma aderării României la Uniunea Europeană, aplicarea dreptului comunitar este prioritară. Se putea da eficiență decizie 1358/2010 a Curții Constituționale numai dacă ar fi fost abrogată prevederea legală –art. 5 din Legea 221/2009. Susține că reglementările inițiale erau în vigoare la data promovării acțiunii și exista temei pentru acordarea daunelor morale.
Prin recursul declarat, pârâtul a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate și exonerarea Ministerului Finanțelor Publice de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul susține că nu este în culpă procesuală pentru că instanța a admis doar capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate tatălui reclamantului. Prin admiterea acțiunii în constatarea nu se tinde la executarea unei prestații, ci doar a unei stări de fapt, și nefiind titlu executoriu, nu poate fi pusă în executare. Ca urmare, pârâtul nu trebuia obligat la cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului reclamantului, argumentând cu hotărâri date de CEDO în ce privește la „speranța legitimă” de a obține despăgubiri și la soluționarea cererii reclamanților pe baza formei legii de la momentul soluționării cauzei.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Referitor la daunele morale solicitate, în mod corect s-a stabilit că după publicarea în M. Of. a deciziei 1358/2010 cererea întemeiată pe art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 nu mai are suport legal.
Curtea Europeană, în cauza C./României a stabilit că o creanță sub condiție, deci stabilirea unor drepturi patrimoniale în cadrul procedurii judiciare, nu poate fi considerată ca suficient stabilită la momentul sesizării instanței pentru a fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Primul Protocol. Deci, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o constatare definitivă a instanței privind dreptul de creanță nu se poate reține că reclamantul beneficia de bun protejat de art. 1 din protocolul 1. Acest lucru s-a statuat și în decizia Fernandez-Molina Gonzales ș.a. /Spania, hotărârea din 18 octombrie 2002.
Într-un stat democratic, fiecare organ statal are rolul său, atribuțiile și funcțiile bine definite, iar rolul Curții Constituționale este de a efectua un control al conformității legilor cu legea fundamentală a unui stat. Prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care în aplicarea unei norme incoerente era generatoare de situații discriminatorii. În acest context, situația de dezavantaj sau discriminare în care se găsesc unele persoane are o justificare obiectivă, care rezultă din controlul de constituționalitate și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Reclamantul a introdus acțiunea la data de 06.06.2012 după pronunțarea deciziei 1358/2010 a Curții Constituționale, așa că nu avea speranța legitimă în obținerea sumei solicitate, întrucât nu avea o sentință definitivă în acest sens, și nici măcar o cerere, deci nici un bun ocrotit de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Raportat la art. 5 pct.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește acordarea daunelor morale – trebuie să avem în vedere faptul că aceasta este ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Rezultă că nu poate fi reținută Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca temei al acordării daunelor morale, nefiind parte a dreptului intern român la data la care faptele s-au petrecut. România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, încheiata la R. la 4 noiembrie 1950, amendata prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 si nr. 8 din 19 martie 1985 si completata cu Protocolul nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta numai prin Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale si a protocoalelor adiționale la aceasta convenție (publicată in Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994) nefiind aplicabilă situațiilor născute anterior ratificării, așa cum este cea dedusă judecății.
În ceea ce privește Constituția în vigoare astăzi, trebuie remarcat faptul că nefiind în vigoare la data producerii prejudiciului, nu poate fi invocată ca temei al despăgubirilor.
(continuare decizia civilă 584/5.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Așadar, în mod corect a respins instanța de fond cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, astfel că recursul, fiind nefondat, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, urmează a fi respins.
În temeiul aceleiași prevederi legale va fi respins și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., și menținută sentința atacată.
Astfel, acțiunea reclamantului a avut două capete de cerere, din care a fost admis doar unul. În temeiul art. 4 instanța a constatat că măsura administrativă de internare a tatălui reclamantului în Penitenciarul Pitești a avut caracter politic. D. instanța de judecată este îndrituită, potrivit prevederii legale menționate, să constate caracterul politic al unei măsuri administrative. În condițiile în care pârâtul prin întâmpinare s-a opus admiterii acțiunii, tribunalul a reținut corect culpa procesuală a pârâtului și în temeiul art. 274 cod procedură civilă a fost obligat la cheltuieli de judecată. Faptul că acțiunea este scutită de taxe de timbru nu este are relevanță pentru restul cheltuielilor, respectiv cele cu angajarea unui apărător, din perspectiva art. 274 cod procedură civilă.
Având în vedere aceste argumente de fapt și de drept, se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și a fi menținută.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul G. D. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile 1341/2013 pronunțată de Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.09.2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. AN
2 ex/6.09.2013
Jud. fond: L. V.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 118/2013. Curtea de Apel ALBA... | Evacuare. Decizia nr. 377/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
