Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 126/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 3330/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 126/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.- președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier M. R.
Cu participarea doamnei procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta K. C. împotriva sentinței civile nr. 970/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Sibiu, și o cerere de judecare în lipsă din partea recurentei cu concluzii de admitere a recursului.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamantă, menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Corect prima instanță a reținut că deportarea în URSS pe motive etnice înainte de 6.03.1945 nu are caracter politic în sensul Legii 221/2009, în acest sens fiind și decizia 12/2012 a ÎCCJ dată în recurs în interesul legii.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă formulată la data de 11.05.2012 sub dosar nr._ reclamanta K. C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării la munca forțată de reconstrucție a URSS a tatălui său Faff S. în perioada anului 1945 și să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 40.000 eur.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în fapt, că măsura deportării a avut un caracter administrativ și nu a fost pronunțată în urma unei hotărâri judecătorești, ci a fost aplicată exclusiv datorită apartenenței la minoritatea germană.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 970/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta K. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, „ Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, 60> Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, 337_ 0 60> Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.”
În chiar titlul legii și de altfel în tot cuprinsul ei se prevede că ea se aplică condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1 989.
Textul art. 5 din aceeași lege este cel care reprezenta temeiul juridic al despăgubirilor pe care persoanele îndreptățite le puteau primi în temeiul acestei legi. Acest articol, respectiv alin. 1 lit. a teza I, însă, a fost declarat neconstituțional prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/21 oct. 2010 și 1360 din 21 oct. 2010.
De asemenea, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a decis că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
2. Incidența acestor dispoziții legale asupra cauzei deduse judecății
O primă chestiune asupra căreia instanța este chemată să se pronunțe în prezenta cauză este constatarea caracterului politic al măsurii deportării tatălui reclamantei, realizată în perioada anului 1945 .
Deși în cauză a fost dovedit că, în ceea ce-l privește pe Faff S. acesta a făcut obiectul deportării în perioada anului 1945 tribunalul nu poate constata, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 221/2009 caracterul politic al acestei măsuri, întrucât, așa cum s-a arătat, legea se referă doar la măsurile care au fost „pronunțate” în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar aceasta este anterioară datei vizate de lege, fiind luată, în ceea ce-l privește pe reclamant, în 14 ianuarie 1945. În aceste condiții nu se mai impune analiza faptelor asupra cărora părțile în litigiu au opinii divergente, anume în ce măsură deportarea persoanelor de origine germană din România a fost acceptată sau chiar sprijinită de S. R. sau a aparținut exclusiv Comisiei Aliate (Sovietice) de Control, după Convenția de Armistițiu din 12 septe mbrie 1944.
În ceea ce privește chestiunea daunelor morale, urmare a declarării ca neconstituționale a textelor legale care prevedeau posibilitatea acordării acestora, cererea reclamantului se găsește a fi inadmisibilă. La momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra cererii în pretenții a reclamantului norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată că ultraactivează (în lipsa unei prevederi legale exprese), așa încât nu mai există temei juridic pentru aceste despăgubiri.
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțe, atât în ceea ce privește dispozitivul lor, cât și considerentele.
Cum reclamantul nu are nici un „bun” în sensul dispozițiilor art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se poate susține nici o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraful din aceeași Convenție. Așa cum a motivat ÎCCJ în decizia nr. 12/2011, intervenția Curții Constituționale, prin cele două decizii, nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului la un proces echitabil întrucât este vorba despre un mecanism de control normal într-o societate democratică menit să asigure „preeminența dreptului prin punerea lui în acord cu norma constituțională.” Acest mecanism a fost apreciat ca fiind acceptabil și în jurisprudența CEDO ( a se vedea cauza Slavov și alții împotriva Bulgariei și Unedic contra Franței).
Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe, reclamanta K. C. a solicitat admiterea recursului, modificare sentinței atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că deportarea în URSS nu intră sub incidența prevederilor Legii 221/2009 și chiar dacă nu este menționată expres la art. 1, 2 sau 3, poate fi încadrată în prevederile art. 4 alin. 2 din lege. Alte complete de la tribunal au constatat acest caracter al deportării. Ca urmare, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 3 04 pct. 9 și 10 C od procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Sibiu a solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârea atacată este legală și temeinică. În primul rând, faptele invocate nu se încadrează în prevederile Legii 221/2009, în al doilea rând solicită respingerea recursului ca nemotivat în fapt și în drept, iar în al treilea rând solicită respingerea recursului ca nefondat în ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate. Invocă Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale pentru respingerea cererii de acordare a daunelor morale.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Reclaman ta a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare a tatălui său Faff S., decedat la 01.10.1945 la munca forțată în fosta URSS.
Temeiul de drept al acțiunii este Legea 221/2009, a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, fiind adăugate și alte temeiuri.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclaman ta să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea de către tatăl său a unor fapte anterioare, a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoanele în cauză.
Art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, enumără limitativ cazurile în care sunt considerate ca având caracter politic anumite infracțiuni.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989.
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că antecesorul reclamantei și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura deportării în străinătate, luată în ianuarie 1945, nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale.
Indiferent că este vorba de internare în lagăr de muncă și deportare în URSS, de lipsire de liberate în mod nelegal sau de supunere la muncă forțată, considerentele de mai sus care justifică lipsa caracterului politic al acestei măsuri, în sensul Legii 221/2009, sunt valabile.
Măsurile invocate de reclamantă au fost măsuri avute în vedere de OUG 105/1999, care se referea la acordarea unor drepturi persoanelor persecutatede regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Astfel, antecesorul reclamantei se putea încadra în art. 1 alin. lit. a din OUG 105/1999, care se referă la persoane deportate în ghetouri sau în lagăre de concentrare din străinătate, fiind persoane deportate în lagăr de concentrare în URSS, măsură luată de regimul politic existent în România înainte de 6 martie 1945, din motive etnice.
Din cele arătate mai sus rezultă că voința legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul dr. P. G., ori măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate în speță au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite. În urma acestui război s-a încheiat Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparținând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea cetățenilor români de etnie germană și maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenția de Armistițiu.
În mod corect, instanța de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale având în vedere decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale prin
(continuarea deciziei civile nr. 126/2013 pronunțată în dosar nr._ )
care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 teza I lit. a din legea 221/2009, text de lege care ar fi permis acordarea acestora.
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a dat o interpretare corectă prevederilor legii speciale, deportarea realizată de armata sovietică cu privire la cetățenii români de etnie germană și maghiară, nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009. De aceea, recursul declarat de reclamantă va fi respins, în temeiul art. 312 C od procedură civilă, și menținută sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta K. C. împotriva sentinței civile nr. 970/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, M. R. |
Red . / Tehn. A.N.
2 ex/27.03.2013
Jud. fond - V. C. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 478/2013. Curtea de Apel ALBA... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 351/2013. Curtea de... → |
|---|
