Reziliere contract. Decizia nr. 659/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 659/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 14708/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 659/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții C. I. și C. E., împotriva deciziei civile nr. 114/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect reziliere contract.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 septembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 6447/04.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta L. M. împotriva pârâților C. I. și C. E.. S-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 161/11.03.2009 de către BNP B. L. cu privire la transmiterea către pârâți a dreptului de nudă proprietate asupra imobilului apartament situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii, ., jud. Sibiu înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 3691/15. Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 3816 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că la data de 11.03.2009, între reclamantă și defuntul său soț L. I. și pârâții C. I. și E. s-a încheiat un contract de întretinere prin care reclamanta și defunctul său soț au transmis pârâților, cu titlu de drept întreținere, dreptul de nudă proprietate asupra imobilului apartament nr. 5 compus din două camere și dependințe situat în Sibiu, .. 23 și înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 3691/15, în schimbul dreptului de nudă proprietate primit dobânditorii obligându-se să îi întrețină și să îi îngrijească, cu toate cele necesare traiului, pe toată durata vieții, ca: locuința corespunzătoare în imobilul ce se transmite, încălzit, iluminat, spălat, hrană, încălțăminte, îmbrăcăminte, medic și medicamente precum și spitalizare în caz de nevoie, iar la deces înmormântare pe cheltuiala lor și după obiceiul locului. După cca. 2 ani și 5 luni, la data de 21.07.2011 creditorul întreținerii L. I. a decedat.
Analizând în primul rând susținerile pârâților sub aspect procedural, că acțiunea nu a fost formulată de către reclamantă și în calitate de succesor al creditorului decedat și pentru neîndeplinirea obligațiilor pe timpul vieții acestuia instanța a reținut că în mod procedural, corect acțiunea a fost formulată de reclamantă doar în nume propriu și nu și în calitatea sa de moștenitoare legală a soțului său deoarece în cazul în care există o pluralitate de părți (mai multi creditori sau mai multi debitori), așa cum s-a stabilit constant în doctrină, obligația de întreținere este indivizibilă, atât activ cât și pasiv, ceea ce înseamnă că neexecutarea față de unul dintre creditori poate determina rezoluțiunea întregului contract, iar nu pro parte din contract.
Astfel, instanța de fond a reținut că obligația de întreținere asumată de debitori are un evident caracter de indivizibilitate, fiind instituită în beneficiul a doi creditori, că nu este vorba de două obligații disjuncte pentru fiecare creditor în funcție de bunul sau cota parte din bun transmisă, că debitorii nu s-au obligat să presteze două întrețineri distincte, în contra a ceea ce au primit de la fiecare din creditori, ci o singură obligație indivizibilă în beneficiul a doi creditori în schimbul apartamentului acestora, apartament cu privire la care nici nu era stabilită cota parte de proprietate, bunul transmis fiind proprietatea codevălmașă a acestora. In consecință, instanța a reținut că obligația de întreținere constituită în favoarea ambilor soți este indivizibilă, întrucât părțile contractante au „privit” obiectul său „sub un raport de nedivizibilitate” (art. 1058 C.civ.), că în cazul unei obligații indivizibile, cu mai mulți creditori, debitorii trebuie să o execute față de toți împreună, că nu se poate pretinde că și-au îndeplinit obligația atunci când au satisfăcut numai pe unul dintre creditori, dat fiind că obligația indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială și că rezoluțiunea contractului pentru neexecutare chiar față doar de unul dintre creditorii obligației de întreținere indivizibile nu poate duce decât la restituirea întregului bun obiect al contractului și nu a unei cote părți (în același sens s-a stabilit și prin decizia 1918/2005 a I.C.C.J. Secția civilă și de proprietate intelectuală).
In al doilea rând, cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, transmițând dreptul de nudă proprietate asupra debitorilor întreținerii încă din momentul încheierii contractului, dar că aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale și nu au acordat efectiv întreținerea față de reclamantă și față de soțul său asa cum s-a convenit prin contractul încheiat între părți.
Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că părțile au convenit cu privire la prestarea întreținerii în altă modalitate decât cea stabilită prin contractul scris, asa cum s-a sustinut de către pârâți cu ocazia acordării cuvântului pe fond și că din probele administrate nu rezultă că partile au convenit ca întretinerea prestată în natură să constea doar în ajutor fizic al pârâților la treburile casnice, efectuarea cumpărăturilor necesare și plata utilităților din mijloacele financiare proprii ale creditorilor întreținerii, dimpotrivă, reclamanta s-a arătat în primul rând nemulțumită de faptul că toate cheltuielile erau suportate din banii săi și ai soțului defunct. Cum nu s-a dovedit deci altă înțelegere a părților, rezultă că întreținerea trebuia prestată conform contractului, adică întreținere și îngrijire cu toate cele necesare traiului, pe toata durata vieții, încălzit, iluminat, spălat, hrană, încălțăminte, îmbrăcăminte, medic și medicamente precum și spitalizare în caz de nevoie, iar la deces înmormântare pe cheltuiala lor și după obiceiul locului.
Ori, din analizarea coroborată a actelor dosarului instanța a reținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale și nu au prestat în mod permanent întretinere din resurse financiare proprii, îndeplinirea parțială a anumitor obligații neechivaland cu respectarea tuturor obligațiilor contractuale pe toata perioada contractului, cu atât mai mult cu cât starea de sănătate precară a reclamantei și a soțului său (stare de sănătate cunoscută de pârâți în momentul încheierii contractului) reclama îngrijiri permanente și speciale. Pe de altă parte instanța a reținut că în materia răspunderii contractuale debitorii trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor contractuale, ceea ce acestia nu au făcut.
In consecință, instanța a reținut că din probele administrate în cauză (și din declarațiile martorilor direcți care au constatat direct cele declarate) rezultă că pârâții nu și-au îndeplinit în mod corespunzator obligațiile, că aceste obligații nu au fost îndeplinite față de reclamantă nici anterior refuzului acesteia de a i se mai presta întreținerea, că din cauza stării de sănătate a reclamantei aceasta avea nevoie de îngrijiri permanente și dimineata și seara și pârâții au refuzat să îi găsească o persoană care să îi ofere acest ajutor permanent pe cheltuială proprie, că pârâții au executat obligația de întreținere sporadic și necorespunzator nevoilor creditoarei întreținerii, că din banii reclamantei și a soțului său erau achitate taxele de întreținere și se făceau cumpărăturile necesare (medicamente, hrană), reclamanta depunând la dosar în original chitanțe plată taxe, inclusiv impozit apartament pentru perioada anterioară decesului soțului, că pârâții nu au asigurat corespunzător nici măcar curățenia apartamentului și că nu au asigurat hrana zilnică caldă necesară reclamantei, că aceștia nu aveau posibilități financiare de a suporta cheltuielile necesare întreținerii a două familii, una formată din 4 persoane din care 2 tineri studenti la facultăți cu plată și alta formată din 2 persoane în vârstă cu cheltuieli suplimentare pentru medicamente (din adeverințele depuse la dosar rezultă că în perioada 2009-martie 2010 pârâtul nu realiza venituri și că în perioada martie 2010-iulie 2011 veniturile familiei pârâte erau de cca 5000 lunar) și că reclamanta a facut dovada că financiar se putea descurca singură.
Mai mult, din actele dosarului rezultă că între părți nu mai există un raport de încredere, că reclamanta a arătat că a fost agresată verbal de pârât, iar lipsa acestui raport de încredere face imposibilă executarea obligației, aceasta stând la baza caracterului intuitu personae a contractului de întreținere.
Menținerea pentru viitor a unui contract de întreținere lipsit de latura sa psihologică, de existența unui raport de încredere și apropiere între părți înseamnă intervenția în convenția părților, substituirea voinței lor, impunerea reclamantei să accepte o întreținere formală, forțată, doar materială, lipsită de satisfacție morală care nu poate fi considerată efectivă.
Însă, statul are obligația de a asigura protecția persoanei în fața unui tratament degradant și inuman printr-o prevenție eficientă de natură să împiedice materializarea riscului, astfel cum se prevede în art. 3 din CEDO și rezultă din jurisprudența Curții. Curtea definește tratamentul degradant un tratament care umilește individul în fața lui însuși sau a altor persoane, ori care îl determină să acționeze contrar voinței sau conștiinței sale. ( Cauza Tyrer c. Regatului Unit 1978 ). Iar, tratamentul inuman este definit ca tratamentul care provoacă, cu intenție suferințe fizice sau mentale de o mare intensitate. Fără dubiu, obligarea reclamantei de a accepta în continuare întreținere din partea pârâților, prin forța unei hotărâri judecătorești împotriva voinței sale poate provoca acesteia o intensă suferință mentală.
Pe de altă parte, instanta a apreciat că raportat la vârsta înaintată a reclamantei și la starea de sănătate a acesteia ca asigurarea întreținerii sub forma ajutorului și supravegherii permanente este necesară, că aceasta are nevoie de asistența medicală corespunzătoare nevoilor sale și pentru protecția sănătății și chiar a vieții.
Statul are obligația pozitivă de a lua măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață în condițiile art. 2 din CEDO, astfel că trebuie să procedeze la luarea unei măsuri rezonabile pentru evitarea riscului de a se produce efectiv evenimentul.
Situația reclamantei reclamă intervenția rezonabilă a statului pentru desființarea contractului de întreținere încheiat între părți, pentru protecția sa, și, cum în speță nu s-a dovedit culpa reclamantei de a refuza întreținerea din cauză că ar avea intenția de a încheia un contract de întreținere cu o altă persoană, ci dimpotrivă, conduita culpabilă a debitorilor obligației de întreținere care nu au organizat înmormântarea conform voinței reclamantei și care nu au depus vreun efort financiar propriu pentru respectarea obligațiilor contractuale, conduită care a determinat un refuz justificat din partea reclamantei de a mai primi o întreținere necorespunzătoare nevoilor sale și neconformă cu contractul, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1020, 1021 cod civil și a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între părți.
F. de faptul că reclamanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului doar după închiderea dezbaterilor, cu ocazia concluziilor pe fond, fiind un petit suplimentar, instanta nu a luat în considerare aceasta solicitare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii și, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii doar în parte a acțiunii, pentru cota de 1/2 părți din imobil aparținând reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 114/2013 Tribunalul Sibiu a respins apelul declarat de pârâții C. I. și C. E. împotriva sentinței civile nr. 6474/4.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu, care a fost păstrată. Au fost obligați apelanții la plata către intimata L. M. a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
În ceea ce privește caracterul indivizibil al obligației de întreținere, instanța de fond a argumentat, în acord cu aproape întreaga jurisprudență că în cazul obligațiilor indivizibile cu mai mulți creditori, debitorii sunt datori să o execute față de soți împreună și că nu se poate pretinde că ea a fost îndeplinită dacă a fost prestată doar față de unul dintre aceștia, dat fiind faptul că obligația indivizibilă nu e susceptibilă de executare parțială, iar neexecutarea față de unul dintre creditori duce la rezoluțiunea contractului pentru tot.
Nuanțând, apelanții au arătat că indivizibilitatea nu poate exista decât pe perioada vieții ambilor creditori ai obligației de întreținere și că, la moartea unuia dintre ei, obligația dispare și odată cu ea și acest caracter indivizibil.
Unui asemenea punct de vedere a subscris și instanța de apel în sensul că la moartea soțului reclamantei, față de acesta obligația de întreținere s-a stins, și, pe cale de consecință și caracterul ei indivizibil. Altfel, ar fi însemnat că moștenitorii acestuia ar fi putut pretinde exclusivitate în continuare, față de ei, a obligației, ceea ce nu se poate accepta.
Moștenitorilor le este, însă, recunoscut dreptul la acțiune în rezoluțiune pentru neexecutarea contractului, pentru că deși dreptul subiectiv contractat a fost unul intuitu personae, dreptul la acțiune în rezoluțiune are un caracter patrimonial care se poate transmite și se poate exercita în termenul general de prescripție, acțiunea fiind divizibilă.
Apelanții au invocat faptul că reclamanta a înaintat acțiunea în nume propriu și nu ca și moștenitor al defunctului ei soț, însă o atare concluzie nu poate fi primită, motivarea în fapt a acțiunii făcând trimitere și la neîndeplinirea obligației de întreținere față de defunctul soț, deopotrivă și față de ea.
Sub acest din urmă aspect s-a apreciat soluția primei instanțe drept corectă, anume faptul că probatoriul administrat în cauză și pe care instanța de fond l-a redat amplu în considerentele hotărârii, au dovedit că pârâții apelanți nu și-au îndeplinit corespunzător obligația de întreținere nici față de defunct și nici față de reclamantă.
Apelanții au făcut trimitere la ajutorul dat celor doi soți, unul substanțial, în perioada de dinainte de încheierea contractului de întreținere, însă aspectele nu pot fi luate în considerare în aprecierea îndeplinirii obligației contractuale.
Aspectele de fapt reținute de prima instanță, deduse din probatoriul administrat în cauză, și care au confirmat susținerea că aceste obligații nu au fost îndeplinite corespunzător și în totalitatea lor față de cei doi soți au fost apreciate ca fiind corecte și de tribunal.
Este din nou corect că după decesul soțului ei reclamanta a refuzat întreținerea oferită de pârâți, dar decizia de reziliere a contractului de întreținere în totalitatea lui se justifică prin neîndeplinirea obligației de către pârâți până în acest moment. Astfel, debitorul, prin atitudinea lui de refuz de a mai primi întreținerea, nu poate duce la desființarea contractului chiar și dacă debitorii nu au o atitudine activă (de pildă să ceară instanței transformarea în bani a acestei obligații, pentru a fi în măsură să continue executarea contractului) pentru că propria culpă nu poate produce consecințe juridice în favoarea reclamantei.
Apelanții au enumerat multe dintre obligațiile îndeplinite față de reclamantă sau față de defunctul ei soț, dar așa cum a reținut prima instanță conținutul obligației de întreținere este unul mai complex, ce presupune un ajutor constant, zilnic, mai multe mese și care nu au fost toate îndeplinite sau îndeplinite corespunzător de apelanți.
Pentru toate aceste considerente, de fapt și în temeiul dispozițiilor art. 296 C. pr. civ., tribunalul a respins apelul și a păstrat ca legală și întemeiată sentința primei instanțe.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. pr. civ., reținând culpa procesuală a apelanților, aceștia az fost obligați la plata către intimată a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Tribunalul a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind că față de complexitatea redusă a cauzei și munca îndeplinită de avocat (cauza soluționându-se practic la un termen, fără administrare de probe suplimentare, la primul termen cauza fiind amânată fără discuție) cheltuielile de judecată solicitate fiind prea mari.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ.
În expunerea criticilpr se arată în esență următoarele:
-Acțiunea a fost promovată de reclamantă în nume propriu. Obligația fiind contractată intuitu personae, se stinge la moartea unuia dintre ei și continuă pentru creditorul în viață iar moștenitorii au dreptul la acțiune în rezoluțiune.
Din cuprinsul motivării faptice și din întregul ansamblu probator nu rezultă o neîndeplinire a obligațiilor pe timpul vieții creditorului decedat.
Tribunalul, deși apreciază corecte aceste afirmații nu le acordă relevanță juridică, reținând doar că motivarea în fapt a acțiunii face trimitere și la neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor și față de creditorul decedat.
-Caracterul indivizibil al obligației de întreținere este necontestat atunci când creditori sunt doi soți, însă problema de esență la care instnța de fond a răspuns greșit vizează întinderea în timp a indivizibilității.
Or, privite din prisma caracterelor definitive ale contractului de întreținere, aleatoriu și intuitu personae, indivizibilitatea nu poate exista decât pe perioada vieții ambilor creditori iar la moartea unuia dintre ei obligația dispare, la fel și caracterul indivizibil.
Tribunalul reține această opinie dar apreciază că trebuie reținută opinia instanței de fond ce corespunde unei practici majoritare.
-decizia este nelegală prin prisma analizei consecințelor faptei creditorilor ca și temei de înlăturare al răspunderii contractuale.
Recurenții susțin în esență că, față de data încheierii contractului, 11.03.2009, împrejurarea că acțiunea a fost promovată numai după decesul unuia dintre creditori, cererea probatorie inițială și culpa proprie a creditorului întreținerii, acțiunea trebuia respinsă.
Se mai arată că instanța de fond a refuzat să țină cont de împrejurarea certă că reclamanta a refuzat să mai accepte întreținere dar și le-a interzis recurenților accesul la imobil, schimbând încuietoarea de la ușa de intrare.
-În dosar s-au probat cele două etape în succesiunea raporturilor dintre părți, cea anterioară încheierii contractului și cea ulterioară și care demonstrează îndeplinirea obligației asumate prin contract.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește criticile referitoare la formularea acțiunii în nume propriu și caracterul divizibil sau indivizibil al obligației de întreținere, Curtea reține că instanța de apel a reținut formularea acțiunii și ca moștenitoare a defunctului ei soț, aspect rezultat din motivarea acțiunii, și stingerea obligației de întreținere și a caracterului indivizibil al acesteia la moartea unuia dintre creditori.
Înainte de a analiza aceste critici, se reține că instanțele de fond au stabilit starea de fapt în sensul că între părți s-a încheiat un contract de întreținere în anul 2009 iar unul dintre creditorii întreținerii, defunctul L. I. a decedat la 21.07.2011, acțiunea fiind promovată după decesul acestuia.
În acord cu recurenții, Curtea constată din cererea introductivă de instanță că reclamanta a formulat acțiune în nume propriu și nu în calitate de moștenitoare a defunctului său soț.
Însă, față de caracterul indivizibil al obligației de întreținere, caracter ce este recunoscut și de recurenți, neexecutarea față de unul dintre creditori determină rezoluțiunea întregului contract, iar nu în parte, pentru cota parte din sau ce a aparținut creditorului față de care obligația nu a fost executată.
Recurenții susțin că deși obligația de întreținere este indivizibilă, acest caracter încetează la moartea unuia dintre creditori. Instanța de apel arată aceste aspecte, că urmare a decesului soțului reclamantei, față de acesta obligația s-a stins, și pe cale de consecință și caracterul indivizibil.
Este adevărat că la data decesului unuia dintre creditori, obligația de întreținere față de acesta încetează iar alți creditori, respectiv moștenitorii nu pot solicita prestarea în continuare a întreținerii și pentru defunct.
Însă, aceasta nu se confundă cu efectele neexecutării față de unul dintre creditori, efecte ce se răsfrâng asupra întregului contract, nu proporțional cu numărul succesorilor neîntreținuți, tocmai în virtutea caracterului indivizibil al obligației de întreținere.
Împrejurarea că obligația de întreținere în caz de pluralitate de creditori încetează față de unul din creditori în cazul decesului acestuia, nu transformă caracterul indivizibil al obligației în divizibilitate.
În caz de pluralitate de creditori, obligația de întreținere nu este considerată îndeplinită dacă nu se execută integral, față de toți creditorii, întinderea și valoarea pretenției fiind în funcție de necesitatea și durata vieții tuturor creditorilor.
Conclusiv, asupra acestei chestiuni, instanța de fond s-a pronunțat corect, contrar susținerilor recurenților.
Criticile ce vizează analiza consecințelor juridice ale faptei creditoarei ca și temei al înlăturării răspunderii contractuale sunt fondate.
Este unanim admis că în lipsa reglementării speciale din codul civil de la 1864, sub imperiul căruia s-a încheiat prezentul contract de întreținere, reglementarea acestui contract pentru neexecutarea obligației de întreținere urmează regulile de drept comun, respectiv art. 1020 – 1021 C. civ.
Astfel potrivit art. 1020 C. civ. vechi, pentru a opera rezoluțiunea contractului de întreținere este necesar ca neexecutarea obligației contractuale să fie culpabilă.
Este de necontestat că dacă neexecutarea este datorită culpei creditorului, care refuză primirea întreținerii, acțiunea în rezoluțiune urmează a fi respinsă. În acest din urmă caz, desființarea contractului este una posibilă cu acordul debitorilor, ipoteză în care, debitorul are dreptul la restituirea cheltuielilor făcute cu întreținerea creditorilor.
Sub aceste aspecte, de îndeplinire a condițiilor stabilite de art. 1020 – 1021 C. civ. vechi, instanța de apel a reținut că după decesul soțului ei, reclamanta a refuzat întreținerea oferită de pârâții apelanți, apreciind corect că atitudinea de refuz de a primi întreținerea nu poate duce la desființarea contractului.
Însă, a arătat, caracterul complex al obligației asumate, ce presupune un ajutor constant, zilnic, mai multe mese și care nu au fost îndeplinite toate corespunzător de apelanți.
Or, Curtea constată această din urmă reținere a instanței de apel ca fiind greșită, atâta timp cât s-a stabilit ca și situație de fapt, că reclamanta, creditorul întreținerii, a refuzat întreținerea oferită de pârâți după decesul soțului ei. Prin urmare, apare evidentă culpa reclamantei în neexecutarea contractului.
Reținerea instanței de apel privitor la caracterul complex al obligației este reală însă neîndeplinirea sau îndeplinirea obligației de întreținere este în contradicție cu refuzul întreținerii.
Această îndeplinire necorespunzătoare a obligației de întreținere poate viza obligația asumată față de creditorul defunct, dar, așa cum s-a arătat, acțiunea a fost formulată în nume propriu.
Chiar dacă acțiunea ar fi fost introdusă și în calitate de moștenitoare a defunctului soț, instanța de apel nu a stabilit convingător neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul încheiat.
Or, din interpretarea contractului de întreținere, a clauzelor acestuia, rezultă neechivoc, intenția părților, adică „locuința corespunzătoare în imobil, respectiv: încălzit, iluminat, spălat, hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, medic și medicamente, precum și spitalizare în caz de nevoie, iar la deces să îi înmormânteze pe cheltuiala lor și după obiceiul locului”.
Din starea de fapt stabilită de instanța de fond, respectiv interpretarea contractului, Curtea nu poate reține culpa recurenților în îndeplinirea obligației de întreținere asumate.
Astfel, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată redă declarațiile martorilor audiați și reține că martorii au arătat că pârâții și-au îndeplinit corect obligația.
Mai mult, reținerea instanței privitoare la nevoile reclamantei de îngrijiri permanente ce nu au fost acordate de pârâți exced obligațiilor asumate de părți prin contract.
Relevant în cauză este refuzul reclamantei de a primi întreținerea, refuz intervenit odată cu decesul soțului său, dată până la care instanțele de fond nu au
(continuarea deciziei civile nr. 659/20.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
reținut neîndeplinirea obligaților de întreținere așa cum au fost asumate prin clauzele contractului.
Împrejurarea că între părți nu mai există un raport de încredere, astfel cum a reținut instanța de fond nu este de natură a conduce la desființarea unui contract, nefiind îndeplinite cerințele rezoluțiunii.
În concluzie, față de culpa reclamantei în neexecutarea obligației asumată de pârâți, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1020 – 1021 C. civ. vechi, motiv pentru care aceasta se impune a fi respinsă.
Pentru considerentele expuse, întrucât instanțele de fond au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1020 – 1021 C. civ. vechi, fiind incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. pr. civ, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 C. pr. civ, va admite recursul, va modifica decizia atacată, va admite apelul declarat de pârâți împotriva sentinței instanței de fond, pe care o va schimba cu consecința respingerii acțiunii promovată de reclamantă.
Față de soluția dată recursului și dispozițiile art. 274 C. pr. civ, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată întrucât recurenții nu le-au solicitat.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâții C. I. și C. E. împotriva deciziei civile nr. 114/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care o modifică în tot în sensul că admite apelul declarat de către pârâți împotriva sentinței civile nr. 6474/4.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o schimbă în tot și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta L. M. împotriva pârâților C. I. și C. E..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.09.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. M. |
Grefier, N. P. |
Redc. C.G.N/23.09.2013
Tehn. N.P.
2 ex/09.10.2013
Jud. fond – L. S.
Jud. apel – V.C.D./V.A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 809/2013. Curtea de... → |
|---|
