Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 755/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 755/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 15660/107/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 755/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin doamna procuror A. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civil 523/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil_, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este scutit de taxă de timbru și se solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public declară că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și solicitarea recurentului de judecare în lipsă, constată că este încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.
Procuror A. P., având cuvântul, solicit admiterea recursului declarat de pârât, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, apreciind că nu sunt îndreptățite la despăgubiri materiale pentru bunurile mobile confiscate prin sentința penală de condamnare, bunuri ce nu fac obiectul legii speciale.
Față de cele ce preced și lucrările dosarului, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 523/2013, pronunțată de Tribunalul A. – Secția I a civilă în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantele D. R. R. (ns. N.) și N. C. G. (ns. N.), și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 2973,10 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A., reclamantele D. R. R. și N. C. G. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:
- să se constate caracterul politic al condamnării numitului N. V. decedat la data de 20.07.1974, condamnat la 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.149/29.01.1959 pronunțată de Tribunalul M. Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia penală nr. 180/14.04.1959 pronunțată de Tribunalul Suprem – colegiul militar, pentru săvârșirea faptei de complicitate la acte de diversiune.
- obligarea pârâtei la plata sumei de 182.600 euro cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul moral suferit prin condamnare de către numitul N. V. decedat la data de 20.07.1974, în favoarea reclamanților în calitate de moștenitori legali ai acestuia.
- obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor confiscate prin sentința penală nr.149/29.01.1959 pronunțată de Tribunalul M. Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia penală nr. 180/14.04.1959 pronunțată de Tribunalul Suprem – Colegiul militar, cu titlu de despăgubiri.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantele D. R. – R. – născută N. și N. C. G. – născută N., potrivit actelor de stare civilă sunt moștenitoarele legale (fiice) ale numitului N. V. decedat la data de 20.07.1974, conform Certificatului de deces ., nr._ eliberat de către Consiliul Popular al comunei Teiuș.
La data de 29 Ianuarie 1959, prin sentința penală nr. 149/29.01.1959 pronunțată de Tribunalul M. Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia penală nr. 180/14.04.1959 pronunțată de Tribunalul Suprem – Colegiul militar, numitul N. V. a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea faptei de complicitate la acte de diversiune. Numitul N. V. a fost deținut politic și a fost pus în libertate la data de 15 octombrie 1963.
Prin sentința penală nr. 100/1974 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr.6932/1973, instanța a admis cererea numitului N. V. – fost deținut politic, privind reabilitarea judecătorească de sub afectele pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârșirea faptei de complicitate la acte de diversiune, aplicată prin sentința penală nr. 149/29.01.1959 pronunțată de Tribunalul M. Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia penală nr. 180/14.04.1959 pronunțată de Tribunalul Suprem – Colegiul militar.
Numitul N. V. a fost membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala A., potrivit Cronicii Rezistenței Anticomuniste de unde rezultă că acesta a fost deținut politic.
Prin hotărârea penală mai sus menționată, instanța a dispus confiscarea averii, astfel că la data de 27.04.1959 s-a încheiat Procesul verbal de confiscare și inventarul bunurilor în dosarul execuțional nr. 130/1959.
În ce privește daunele morale solicitate, s-a apreciat că acestea se impun a fi acordate câtă vreme prin condamnarea suferită, urmată de privarea de libertate pentru 4 ani, 11 luni și 28 zile, apreciază că au fost cauzate prejudicii materiale și morale ale căror consecință s-au repercutat asupra vieții și evoluției sale, fiindu-i știrbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum și atributele ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație.
De asemenea, lipsirea de libertate a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale ale numitului N. V., inclusiv după momentul punerii în libertate, fiindu-i afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața de familie, imaginea și sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele instituite de art. 5 pct. 1 lit. a și b din Legea 221/2009.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut că reclamantele au calitatea de moștenitoare (fiice) ale defunctului N. V., decedat la data de 20.07.1974, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse.
Prin sentința penală nr.149/29.01.1959, pronunțată de Tribunalul M. Cluj rămasă definitivă prin Decizia penală nr.180/14.04.1959 pronunțată de Tribunalul Suprem, acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 121 pct.1 raportat la art.123 alin.5 și art. 209/2 alin.1 Cod penal, fiind pus în libertate în data de 15.10.1963.
Urmare a condamnării s-a dispus și confiscarea averii așa cum rezultă din Procesul verbal de confiscare și inventarul întocmit în data de 27.04.1959.
Toate aceste aspecte sunt demonstrate cu actele depuse la filele 12-22, 35-74 atât de reclamante cât și comunicate de CNSAS.
In cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către expertul B. M. fila 86 prin care s-a stabilit o valoare a bunurilor confiscate și menționate în inventarul nr. 130/1959 – fila 58 în cuantum de 2.973,10 lei.
Analizând acțiunea de față în raport de probatoriul administrat și dispozițiile art. 1 și art. 5 lit. b din Legea 221/2009 aceasta s-a apreciat a fi întemeiată în parte.
Sub aspectul constatării caracterului politic, după cum se poate observa infracțiunea pentru care a fost condamnat defunctul N. V. face parte din categoria celor enumerate expres de dispozițiile art. 1 alin. 2 – Legea 221/2009 și care sunt calificate de lege drept condamnări cu caracter politic.
Prin urmare având de drept acest caracter, s-a apreciat că nu se mai impune și constatarea pe cale judecătorească.
Cât privește acordarea daunelor morale, cererea a fost respinsă față de dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin.1 din Legea 221/2009, articol care constituie temeiul legal al acordării daunelor morale. Prin urmare, dispozițiile încetându-și de drept efectele, acest gen de despăgubiri nu mai pot fi acordate.
Cât privește cererea de acordare a despăgubirilor materiale constând în contravaloarea bunurilor confiscate, aceasta s-a apreciat a fi întemeiată raportat la dispozițiile art. 5 lit. b – Legea 221/2009.
În speță s-a demonstrat faptul că urmare a condamnării s-a dispus măsura confiscării bunurilor menționate în inventarul nr. 130/1959, bunuri ce au fost evaluate la suma de 2973,10 lei .
Prin urmare pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantelor suma de 2973,10 lei cu titlu de despăgubiri materiale stabilite prin raportul de expertiză.
De altfel, s-a constatat că pârâtul prin întâmpinarea depusă și-a manifestat acordul cu privire la admiterea acestui capăt de acțiune.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 523/2013 a Tribunalului A. a declarat recurs, în termen, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de către reclamantele D. R. R. și N. C. G..
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că Legea 221/2009 acordă drept de despăgubire reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative doar pentru bunurile imobile, nu și pentru bunuri mobile. Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 face referire la obținerea de despăgubiri în echivalent, dacă acestea nu au fost obținute în temeiul Legii 10/2001 sau a Legii 247/2005, legi care se referă la imobile trecute abuziv la stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Se precizează că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor precitate, prin Decizia 6/2013 a ÎCCJ dată în recursul în interesul legii, s-a statuat că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, republicate, cu modificările și completările ulterioare, legi sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
În drept se invocă 299 și urm. și art. 304 cpt. 9 cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Despăgubirile materiale acordate de instanța de fond reprezintă contravaloarea bunurilor mobile confiscate de la antecesorul reclamantelor ca efect al condamnării sale.
Prin Decizia nr. 6/2013 dată de ICCJ –complet RIL în interpretarea art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, Monitorul Oficial Nr. 245 din 29 aprilie 2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 245/ 29.04.2013, s-a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
(continuarea deciziei civile nr. 755/31.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Altfel spus, nu pot fi acordate despăgubiri pentru bunuri mobile, pentru că acestea nu au făcut obiectul legilor speciale de reparație.
Potrivit art. 3307 alin. 4 cod procedură civilă, dezlegarea dată prin hotărârea dată în recurs în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
De aceea, având în vedere interpretarea obligatorie dată de ICCJ art. 5 alin. 1 lit. b din legea 221/2009, faptul că era publicată la data soluționării cauzei, deci obligatorie pentru instanță, constatând că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a legii, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, urmează a fi admis recursul pârâtului și modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantele D. R. R. (ns. N.) și N. C. G. (ns. N.).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 523/2013 a Tribunalului A. – Secția I a Civilă și modifică sentința civilă atacată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantele D. R. R. și N. C. G. împotriva pârâtului S. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 31.10.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M. | Judecător, A. N. |
Grefier, E. M. H. |
Redc. MAM/29.11.2013
Tehnoredc. EH/2 ex/2.12.2013
Jud. fond: I. S.
| ← Anulare act. Decizia nr. 352/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
