Obligaţie de a face. Decizia nr. 290/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 290/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 1701/306/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 290/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții P. I. și P. I. D. împotriva deciziei civile nr. 330/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul reclamant P. I. asistat de avocat J. L., avocat B. D. pentru intimata pârâtă M. G., lipsă fiind recurenta reclamantă P. I. D. și intimata pârâtă D. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este netimbrat și nu s-a depus întâmpinare.
Mandatara recurenților reclamanți, avocat J. L., depune la dosar împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru de 8 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, practică judiciară, chitanță onorar de avocat.
Mandatarul intimatei pârâte avocat B. D. depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță onorar de avocat.
Părțile arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurenților reclamanți, avocat J. L., solicită în temeiul art. 312 alin 1 Cod pr. civ. admiterea recursului declarat, modificarea în tot a deciziei pronunțate în apel și rejudecând, respingerea apelului pârâtei, menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Susține că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind încălcate dispozițiile art. 723 Cod pr. civ., 555 Cod civ., art. 44 alin 1, 2 și 7, art. 45, 57, 21 alin 1,2,3 din Constituție. Cele două apartamente deținute de reclamanți și pentru care solicită autorizația de schimbare de destinație se află la parterul și etajul unui imobil situat în centrul istoric al orașului Sibiu, iar la dosarul cauzei se află toată documentația cerută de Legea 50/1991, inclusiv avizul Direcției de Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, pentru a schimba destinația acestuia din spațiu de locuit în spațiu comercial. Mai arată că poziția intimatei pârâte M. G. a fost oscilantă și pe parcursul procesului și-a dat consimțământul pentru apartamentul situat la parterul imobilului, și pentru aceeași considerente se impunea să-și de-a acordul și pentru apartamentul de la etaj; în apartament locuiesc în prezent 6 studenți în gazdă, aceeași activitate urmând a fi desfășurată în continuare doar că va deveni comercială. Susține că inclusiv dispozițiile art. 630 Cod civ. au fost aplicate greșit la instanță fiind în prezența unui abuz de drept al intimatei pârâte M. prin refuzul de a-și da consimțământul, în condițiile în care sunt îndeplinite toate condițiile pentru schimbarea de destinație a apartamentului. Mai arată că nu poate fi invocată nici o poluare fonică de către intimata pârâtă, în condițiile în care nu locuiește în acel imobil fiind închiriat.
Mandatarul intimatei pârâte M. G., avocat B. D., solicită respingerea recursului declarat de reclamanți.
Cu cheltuieli de judecată.
Invocă dispozițiile art. 27 alin 3 din OG 839/2005 Normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991 referitor la acordul vecinului, arătând că la data cumpărării reclamanții au fost conștienți că au cumpărat 2 apartamente disparate – unul situat la parterul imobilului iar celălalt la etaj – cu destinația de locuit. Corect a apreciat instanța de fond că nu există rațiune pentru care pârâta să nu-și de-a acordul pentru apartamentul situat la parterul imobilului întrucât nu impietează cu nimic schimbarea destinației acestuia, dar pentru apartamentul limitrof celui deținut de aceasta se încalcă dreptul subiectiv al intimatei. Recurenții doresc schimbarea destinației de locuit în hostel ceea ce implică perindarea de persoane străine prin imobil, și față de aceasta instanța trebui să aprecieze dacă există sau nu abuz de drept din partea intimatei ce refuză să-și de-a consimțământul la schimbarea de destinație.
Având cuvântul în replică, mandatara recurenților reclamanți arată că esența problemei constă tocmai în faptul că și la acest moment în acel apartament locuiesc 6 persoane în gazdă, astfel că situația nu se schimbă.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 4777/2012 pronunțată de Judecătoriei Sibiu în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P. I. și P. I. D. împotriva pârâtei M. G. și în consecință, s-a constatat că refuzul pârâtei de a-și da acordul pentru schimbarea destinației imobilului, proprietatea reclamanților, situată în Sibiu, ., nr. 25, înscris în CF nr._ Sibiu, nr. top 303/2 și în CF nr._ Sibiu, nr. top 303/3 din locuință în spațiu comercial – hostel, atât pentru apartamentul situat la parter, cât și pentru cel situat la etajul imobilului, în conformitate cu proiectul nr. 12/2011 întocmit de arh. Gutt A., th. U. E., ing. Ș. V. și th. D. G. precum și cu expertiza tehnică întocmită de expertul tehnic atestat MLPAT – R. G. C., are caracterul unui abuz de drept și, în consecință, a fost obligată pârâta să-și dea consimțământul pentru schimbarea destinației imobilului sus identificat din locuință în spațiu comercial – hostel iar, în caz de refuz, prezenta hotărâre ține loc de consimțământ al pârâtei.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții P. I. și P. I. D. împotriva pârâtei D. S. ca fiind rămasă fără obiect; a fost obligată pârâta M. G. să plătească reclamanților suma de 708, 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin contrapunerea dreptului de proprietate al pârâtei cu dreptul reclamanților la schimbarea de destinație a apartamentelor aflate în proprietatea acestora, refuzul pârâtei nu poate fi unul justificat având în vedere că inconvenientele ce s-ar produce în dauna acestora prin schimbarea de destinație a spațiilor menționate sunt minime, simpla venire a clientelei cazate și folosirea scărilor comune nefiind un motiv suficient pentru a refuza reclamanților dreptul de a schimba destinașia spațiilor menționate în activitate de cazare - hostel. Or, în contextul reținut, nu apare ca improprie schimbarea de destinație amintită, fașă de împrejurarea că aceasta nu este de natură sa cauzeze, prin ea însăși, o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale pârâtei și având în vedere îndreptățirea reclamanților la realizarea deplină a prerogativelor proprietății astfel încât, văzând și dispozițiile art. 630 alin. 2 din Noul Cod Civil, s-a reținut că pârâta își exercită în mod abuziv drepturile conferite de lege, contrar dispozițiilor art. 723 C. pr. civ.
În ceea ce o privește pe pârâta D. S., având în vedere declarațiile autentificate sub nr. 2615/2011 și, respectiv nr. 306/2012 de către BNP D. E. și concluziile reclamanților în ce o privește pe aceasta s-a dispus respingerea acțiunii fașă de aceasta ca rămasă fără obiect.
În baza art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus obligarea pârâtei M. G. să plătească reclamanților suma de 708, 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M. G., care a solicitat schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamanților și față de ea, cu motivarea că prin refuzul de a accepta transformarea apartamentului vecin în hostel își apăr un interes legitim, a fost de acord cu schimbarea destinației spațiului de la parterul imobilului, dar nu și cu cel de la etaj, având în vedere că accesul în apartamentul de la etaj al viitorului hostel se va face prin dreptul ușii de acces la apartamentul său, astfel că toți turiștii vor trece obligatoriu prin dreptul ușii sale, ceea ce implică zgomot, deranj, astfel că refuzul său este unul justificat.
Prin decizia civilă nr. 330/2012, Tribunalul Sibiu a admis apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții P. I. și P. I. D. împotriva pârâtei M. G., pe care a obligat-o să își dea consimțământul pentru schimbarea destinației apartamentului situat la parterul imobilului și respinge acțiunea în ce privește apartamentul de la etaj.
Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate, iar intimații P. au fost obligați să plătească apelantei M. G. suma de 400 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel și 400 lei, cheltuieli de judecată la instanța de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că cele două apartamente pentru care reclamanții solicită obligarea pârâtelor la consimțământ în scopul schimbării destinației se află într-un imobil situat în zona istorică, centrală a municipiului Sibiu, care este o clădire cu parter și etaj, cu mai multe apartamente care au destinația de locuințe. Apartamentul pârâtei M. G. se află la etaj.
Desfășurarea unei activități comerciale, în speță, aceea de hostel, este incompatibilă cu destinația clădirii în întregul ei, presupune un disconfort pentru ceilalți colocatari, din cauza zgomotului pe care l-ar putea produce traficul persoanelor care vor fi cazate acolo. S-a considerat că nu se poate pretinde pârâtelor, și mai ales pârâtei apelante, să accepte prezența unor persoane străine de imobil, care să treacă prin aproprierea locuinței sale. Contrar celor reținute de instanța de fond, s-a apreciat că prin crearea unui spațiu comercial cu destinația de hostel, care presupune cazarea turiștilor, prejudiciul creat pârâtei nu este unul minor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 630 al.2 NCC., refuzul său de a-și da acordul pentru schimbarea destinației apartamentului de la etaj nefiind unul abuziv.
Instanța de apel a reținut însă că față de poziția apelantei, care cu ocazia cercetării locale a arătat că este de acord cu schimbarea destinației apartamentului de la parter, instanța de fond trebuia, în echitate, să o oblige la consimțământ așa cum a fost de acord.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care au solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii hotărârii instanței de fond.
În expunerea motivelor recurenții susțin că hotărârea dată în apel este criticabilă față de prevederile art. 1 și 3 din Decretul 31/1954 referitoare la exercitarea drepturilor conform interesului social și economic și față de prevederile art. 27 alin 6 din NM de aplicare a Legii 50/1991 referitoare la refuzul nejustificat de acordare a consimțământului.
Aceștia susțin că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute în certificatul de urbanism pentru schimbarea destinației imobilului, inclusiv cerința obținerii avizului de la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu.
În ce privește reținerea instanței de apel în sensul că prejudiciul creat pârâtei nu este minor și că nu i se poate permite acesteia să accepte prezența unor persoane străine în imobil care să treacă prin aproprierea locuinței sale, recurenții susțin că și în prezent locuiesc 6 persoane în gazdă, astfel că destinația imobilului este tot una locativă, însă în urma autorizării va deveni comercială și sezonieră.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 16).
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
În imobilul în litigiu, recurenții dețin două apartamente, unul la parter și unul la etaj, ambele cu destinația de locuință. Aceștia urmăresc să schimbe destinația acestor apartamente în hostel, respectiv spații de cazare pentru turiști, scop în care este necesar, între altele, acordul coproprietarilor.
Intimata pârâtă a fost de acord cu această schimbare doar în ceea ce privește apartamentul de la parter. Aceasta și-a justificat refuzul de a-și exprima acordul cu privire la schimbarea destinației pentru apartamentul de la etaj prin aceea că accesul turiștilor la acest apartament urmează a se face prin dreptul ușii de acces la apartamentul său, ceea ce implică zgomot și deranj.
Tribunalul a considerat acest refuz justificat, reținând că desfășurarea activității comerciale de hostel este incompatibilă cu destinația clădirii în întregul ei și că această activitate presupune un disconfort pentru ceilalți colocatari, din cauza zgomotului pe care l-ar putea produce traficul persoanelor care vor fi cazate acolo.
Curtea constată că, prin schimbarea destinației, apartamentul de la etaj urmează a fi folosit tot ca spațiu de locuit. De altfel, pârâta nu a contestat susținerea reclamanților că în prezent acest spațiu este închiriat unui număr de șase persoane. Ca urmare, reținerea instanței de apel în sensul că desfășurarea activității comerciale de hostel ar fi incompatibilă cu destinația clădirii nu poate fi primită.
În ce privește disconfortul ce i s-ar putea crea pârâtei prin traficul turiștilor, Curtea reține că, indiferent de persoanele care ar locui în apartamentul reclamanților situat la etajul clădirii (proprietari, chiriași, turiști), acestea sunt îndreptățite să folosească părțile comune indivize, respectiv scările și holul. Așadar, acest disconfort există și în prezent, dar el este dat de poziționarea apartamentelor aflate la etajul clădirii, a căror utilizare normală presupune accesul pe scările și holul aflate în coproprietate forțată. Ca urmare, așa cum corect a reținut și instanța de fond, activitatea de cazare a turiștilor nu este prin sine însăși de natură să provoace pârâtei inconveniente majore în exercitarea dreptului său de proprietate asupra propriului apartament.
Pentru cele ce preced, Curtea constată că, față de dispozițiile art. 630 alin. 2 din noul C. civ., reclamanții sunt îndreptățiți să utilizeze apartamentele aflate în proprietatea lor exclusivă pentru desfășurarea activității comerciale de hostel, iar refuzul pârâtei de a-și exprima acordul cu privire la schimbarea destinației apartamentului de la etaj îmbracă forma abuzului de drept, încălcând dispozițiile art. 15 din noul C. civ.
În consecință, Curtea reține că criticile recurenților se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că privește ca fondat recursul de față, urmând să-l admită, în temeiul art. 312 C. pr. civ., și să modifice decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va menține.
(continuarea deciziei civile nr. 290/2013 pronunțată în dosar nr._ )
În baza art. 274 C. pr. civ., intimata M. G. va fi obligată să plătească recurenților P. suma de 1304 lei, cheltuieli de judecată în apel și în recurs (filele 17-18, apel, 16, 26, recurs).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții P. I. și P. I. D. împotriva deciziei civile nr. 330/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta M. G. împotriva sentinței civile nr. 4777/2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Obligă intimata M. G. să plătească în favoarea recurenților suma de 1304 lei, cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/9.05.2013
2 ex/MR
jud. apel – Ghe. C., D. T. L.
jud. fond- V. Jumungă
| ← Evacuare. Decizia nr. 12/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 434/2013. Curtea de... → |
|---|
