Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 541/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 541/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 2243/278/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 541/2013

Ședința publică de la 21 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F. C.

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Judecător D. M.

Grefier N. P.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de petenții MATYUȘ G. Z. și MATYUȘ C., împotriva deciziei civile nr. 40/A/2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursurile sunt motivate și netimbrate.

Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, cerere formulată de petenta recurentă Matyuș C. prin care se solicită acordarea în cauză a unui nou termen de judecată pentru a-și putea pregăti apărarea.

Mandatarul ales al intimatei S. U. Petroșani depune la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.

Intimata B. G. SA Sucursala D. înregistrează la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.

Instanța, în deliberare, având în vedere că recurenții au fost citați pentru prezentul termen de judecată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, obligație pe care nu și-au îndeplinit-o, respinge cererea de amânare formulată de recurentă pentru pregătirea apărării, având în vedere împrejurarea că timbrajul cererii este prioritar oricărei alte cereri și față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării recursurilor.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor civile de față,

Prin sentința civilă nr. 3728/2012, pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a respins plângerea formulată de către petenții Matyuș G. Z. și Matyuș C. în contradictoriu cu intimații: B.R.D. G.S.G SA, prin Sucursala D., prin Agenția Petroșani și S. U. Societate Cooperativă Petroșani, împotriva încheierii de Carte Funciară nr. 3008 din 05 martie 2012, dată de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Petroșani. S-a respins cererea de intervenție introdusă de către intervenienta Matyuș C.. Au fost obligați petenții la plata sumei de 1400 lei, cheltuieli de judecată către intimata S. U. Societate Cooperativă Petroșani.

Împotriva sentinței civile, în termen legal și motivat, petenții au declarat apel.

În apelul formulat petentul Matyuș G. Z. a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond admiterea plângerii privind încheierea de carte funciară nr. 3008/5.03.2012, în sensul de a se radia notările făcute în favoarea creditorilor.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, în mod neîntemeiat, instanța de fond a respins plângerea formulată, deși prin întâmpinarea depusă la dosar B. și S. U. au comunicat că sumele de bani, luate cu titlu de credit, de către petent, au fost rambursate integral, așa încât nu se mai justifică notările făcute în favoarea celor două creditoare.

De asemenea, notarea despăgubirilor acordate prin sentința penală nr. 466/2011 a Judecătoriei Petroșani, nu au fost solicitate de către creditoare, cum în mod greșit a reținut prima instanță.

În apelul formulat petenta Matyuș C. a solicitat casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, casarea cu reținerea spre rejudecare, iar în fond, admiterea plângerii formulate în contradictoriu cu B. G. S.A.-Sucursala D. și S. U., privind încheierea de carte funciară nr. 3008/5.03.2012, în sensul de a se radia notările făcute, în favoarea creditorilor, precum și admiterea cererii de intervenție, introdusă de intervenientă și să se dispună partajarea apartamentului, proprietate comună, situat în Petrroșani, ., ..

În motivarea apelului s-a arătat că, prima instanță a respins neîntemeiat plângerea formulată, deși, prin întâmpinările depusă la dosar B. și S. U. au comunicat că sumele de bani, luate cu titlu de credit, de către Matyuș G., au fost rambursate integral, așa încât nu se mai justifică notările făcute în favoarea celor două creditoare.

Instanța nu a făcut nicio referire, a mai arătat apelanta, în motivarea sentinței civile despre cererile formulate de părți, în dovedirea plângerii, respectiv, a cererii de intervenție.

Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă, prin decizia civilă nr. 40/A/2013 a respins ca nefondate apelurile civile formulate de petenții Matyuș G. Z. și Matyuș C. împotriva sentinței civile nr. 3728/2012, pronunțată de Judecătoria Petroșani.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 3008/5._, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Petroșani a dispus notarea cu privire la imobilul cu număr cadastral, nr. topografic 643/I/II/II/15, înscris în cartea funciară_- C1-U4 (provenită din cartea funciară de pe hârtie nr. 3229 Petroșani), ai cărui proprietari sunt apelanții, a sentinței penale nr. 466/2011, pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr._ .

Conform acestei hotărâri judecătorești petentul Matyuș G. Z. (inculpat în dosarul nr._ al Judecătoriei Petroșani) a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și obligat la plata sumei de 85.344 lei despăgubiri civile, către partea civilă S. U. Societate Cooperativă.

Din economia dispozițiilor art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că notarea în cartea funciară are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Plângerea împotriva unei încheieri de carte funciară este o cale specială de atac, având caracter necontencios, instanța învestită cu soluționarea unei astfel de plângeri verificând legalitatea și temeinicia soluției date cererii de înscriere în cartea funciară, de oficiul de cadastru.

În cauză, s-a constatat că petentul a solicitat anularea încheierii nr. 3008/5.03.2012, prin care s-a dispus notarea sentinței penale nr. 466/2011 a Judecătoriei Petroșani, fără a arăta însă care sunt motivele de nelegalitate a acesteia.

În ceea ce privește criticile apelantului vizând înscrierea în cartea funciară a unor contracte de ipotecă, în favoarea B. Petroșani, respectiv, S. U. Petroșani, acestea nu sunt de natură a afecta legalitatea și temeinicia încheierii de carte funciară contestate, în condițiile în care, așa cum s-a reținut, prin aceasta s-a dispus doar notarea unei hotărâri judecătorești, respectiv, sentința penală nr. 466/2011 a Judecătoriei Petroșani, nu și a altor înscrieri, cu privire la imobil.

Cu privire la criticile formulate de apelanta Matyuș C., s-a reținut că, aceasta, prin cererea de intervenție în interes propriu, a solicitat partajarea imobilului, situat în Petroșani, . M., ., ., în sensul atribuirii acesteia, cu obligarea ei la plata sultei compensatorii către soțul său, petentul Matyuș G. Z..

Activitatea de cartea funciară, așa cum s-a reținut în considerente, are un caracter necontencios, întrucât, în accepțiunea dispozițiilor art. 331 C. pr. civ., nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, cererea de înscriere, în cartea funciară, caracterizându-se deci prin absența unui litigiu, a unui diferend, sau a unei părți adverse.

În raport de aceste dispoziții legale, solicitarea apelantei privind partajarea imobilului-bun comun, excede cadrului plângerii formulate împotriva unei încheieri de carte funciară, considerente pentru care, în mod corect, instanța a dispus respingerea cererii acesteia.

În consecință, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 296 C.pr.civ., apelurile au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs petenții Matyuș G. Z. și C..

Prin recursul său, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri li trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul petent, în expunerea criticilor, arată că în mod nelegal s-a respins apelul declarat de el, privitor la cererea de intervenție în nume propriu formulată de soția sa. Instanțele de fond au considerat în mod greșit că procedura privind soluționarea plângerii împotriva unei încheieri de CF ar avea caracter necontencios și nu poate fi primită o cerere de intervenție. Arată că a fost de acord cu cererea de intervenție formulată de soția sa și cu partajarea imobilului, recunoscând acesteia dreptul său de proprietate asupra imobilului. Se menționează că răspunderea este strict personală și nu poate fi opozabilă intervenientei. Prin respingerea cererii de intervenție se încalcă recurentei dreptul de proprietate asupra imobilului, în cotă indiviză de ½. Consideră că instanța, în virtutea rolului său activ, trebuia să dispună disjungerea și judecarea pe cale separată a cererii de intervenție în nume propriu.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și intervenienta M. C., invocând în susținerea recursului, în esență, aceleași motive ca și petentul.

Intimații nu au formulat întâmpinare însă au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului.

Recursurile nu au fost motivate în drept și nu sunt timbrate.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Curtea, prealabil analizării motivelor de recurs, constată următoarele cu privire la excepția netimbrării recursurilor:

Recurenții au fost citați cu mențiunea de a timbra recursurile cu suma de 4 lei taxă de timbru și suma de 0,3 lei timbru judiciar, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu părțile aflându-se la dosar la filele 9, 10, însă recurenții nu și-au îndeplinit aceste obligații.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 20 alin. 2, dacă taxa nu a fost plătită în cuantum legal la momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, dispoziții identice fiind cuprinse în art. 35 din Ordinul 760/c/1999.

(continuarea deciziei civile nr. 541/21.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )

Față de cele arătate mai sus, Curtea va anula ca netimbrate recursurile declarat de petenții Matyuș G. Z. și Matyuș C. împotriva deciziei civile nr. 40/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, aceștia neîndeplinindu-și obligația legală de a timbra recursurilor, în cuantumul stabilit de instanță și menționat în citație.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrate recursurile declarate de petenții Natyuș G. Z. și Matyuș C. împotriva deciziei civile nr. 40/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.06.2013.

Președinte,

M. F. C.

Judecător,

C. G. N.

Judecător,

D. M.

Grefier,

N. P.

Redc.C.G.N/25.06.2013

Tehn. N.P./2 ex/10.07.2013

Jud. fond: I. G.

Jud. apel – M.S.B./C.V.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 541/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA