Obligaţie de a face. Decizia nr. 731/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 731/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 3145/221/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 731/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte D. M.

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Judecător M. A. M.-vicepreședinte

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către pârâta S. A. împotriva deciziei civile nr.97/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect obligație de a face .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat F. O. pentru reclamanți intimați D. D. și D. A., lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, recurenta solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat F. O. pentru reclamanți intimați D. D. și D. A. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale.

Arată că ambele instanțe au stabilit că pârâta nu deține nici un titlu cu privire la imobilul în litigiu și că reclamanții sunt proprietarii imobilului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față ;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub dosar nr._ reclamanții D. D. și D. A. au chemat în judecată pe pârâta S. A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la predarea în liniștită posesie și folosință a imobilului situat în municipiul D. ..4 . . înscris în CF nr.6278/8 D., nr.top.3481 – 3491/9 – 27/X/VIII și evacuarea pârâtei din acest imobil, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului iar pârâta refuză părăsirea de bună voie a acestuia.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând instituirea unui drept de retenție în favoarea sa asupra imobilului de mai sus până la achitarea de către reclamanți a sumei de 12.858,83 lei pe care aceștia i-o datorează în baza sentințelor civile nr.3794/2008 și 6801/2010 pronunțate de Judecătoria D. împreună cu procesul-verbal din 23.03.2012 din dosarul execuțional nr.908/2011 al B. O. P..

În fapt a arătat că prin sentința civilă nr.3794/2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.80/2010 a Curții de Apel A. I., reclamanții pârâți reconvenționali au fost obligați la plata sumei de 4247,70 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată. Mai arată că reclamanții pârâți reconvenționali îi datorează și suma de 4363,43 lei conform sentinței civile nr.6801/09.12.2010 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., rămasă irevocabilă raportat la procesul verbal din 23.03.2012 încheiat în dosar execuțional nr.908/2011 de B. O. P..

Prin încheierea de ședință din 01.10.2012 instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă și judecarea separată a acesteia.

Prin sentința civilă nr.8053/2012 Judecătoria D. a admis acțiunea reclamanților și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul descris mai sus.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.3794/2010 a Judecătorie D. dispusă în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel A. I. nr. 80/2010, instanța a constatat că la data de 11.06.2007, între părți s-a încheiat antecontractul de schimb – legalizat sub nr. 3947/11.06.2007 la BNP Ș. O. I. din D., prin care reclamanții s-au obligat să le transmită pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului – bun comun, situat în S., ., jud. Hunedoara, înscris în CF nr. 47/9 Colonia S., cu nr. top. (182.183)/1/1 – compus din casă, anexe și curte – în suprafață de 248 mp, în schimbul imobilului situat în situat în D., ..4, ., . – compus din 3 camere, baie, baie de serviciu, debara și 2 balcoane – în suprafață totală de 78 mp, înscris în CF nr. 6278/8 D., nr. top. 3481-3491/9-27/X/VIII (aparținând reclamanților S. E. C. și S. C. – în calitate de nuzi proprietari, și reclamanților S. C.-Dragutin și S. A. – în calitate de uzufructuari), precum și a unei diferențe de 29.118 EURO - achitată integral, astfel că această sentință, ține loc de act autentic de schimb cu privire la cele două imobile.

Prin sentința civila nr. 6801/2010 a Judecătoriei D. dispusă în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel A. I. nr. 623/2011, instanța a dispus evacuarea reclamantilor din prezentul dosar din imobilul situat in S., ., jud. Hunedoara, înscris în CF nr._ S., nr. cadastral C1 si 1764, provenita din conversia pe hârtie a CF nr. 47/a Colonie S., casă cu D+P+M si teren în suprafață de 248 mp.

În motivarea prezentei acțiuni, reclamanții arată că evacuarea pârâtei din imobil se impune prin aceea că reclamanții au dobândit proprietatea imobilului, în condițiile sus amintite, iar pârâta refuza părăsirea de bunăvoie a acestui imobil.

În consecința, instanța de fond având in vedere motivarea acțiunii, a reținut că reclamanții-parați reconvenționali nu au formulat o acțiune in revendicare așa cum s-a susținut de către pârâta în concluziile scrise depuse la dosar la data de 03.10.2012, deoarece dobândirea dreptului lor de proprietate in contradictoriu cu pârâta - reclamantă reconvențională a fost constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătoreasca, iar în cauză pârâta nu le-a contestat proprietatea ci a solicitat numai un drept de retenție asupra imobilului in litigiu.

Instanța a constatat că pârâta ocupă fără titlu imobilul in litigiu, iar reclamanții in calitate de proprietari au dreptul la dobandirea folosinței bunului, ca atribut al dreptului de proprietate. De altfel, reclamanții nu au urmărit valorificarea unui drept de proprietate exclusiv si absolut in cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanță avand caracter relativ, în cadrul acțiunii in evacuare, urmărind constrângerea debitoarei la executarea obligației de a face. Altfel spus, reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtei să ii recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar evacuarea acesteia și predarea bunului in materialitatea sa.

A susține că reclamanții nu se pot prevala de titlul lor decât în cadrul unei acțiuni in revendicare prin comparație de titluri, în condițiile in care pârâta nu a afirmat că ar deține vreun titlu, contravine dispozițiilor legale, practicii și doctrinei in materie. Totodata, o asemenea abordare restrictivă conduce la consfințirea unei inechități sociale, protejand culpă pârâtei, căreia i se permite folosința unui bun, în lipsa oricărei justificări legale, doar in considerarea unei constructii juridice formale, nesusținute de nici un argument legal.

Prin decizia civilă nr.97/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S. A. împotriva sentinței primei instanțe.

În considerentele deciziei s-a reținut că față de cuprinsul sentinței nr.3794/2010 a Judecătoriei D. rezultă că pârâta ocupă fără nici un titlu apartamentul în litigiu și că nu se poate reține apărarea apelantei pârâte că este în continuare titulara unui drept de uzufruct asupra acestui imobil câtă vreme imobilul în cauză a devenit în prezent proprietatea reclamanților D. D. și D. A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de evacuare cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În expunerea motivelor de recurs se arată că motivul de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. teza a II-a, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.480 C.civ.

Se susține că tribunalul a reținut că sentința civilă care a consfințit schimbul de imobile a pus-o pe pârâtă în situația de a ocupa fără nici un titlu imobilul apartament, însă, această hotărâre nu ține loc de extras de CF, ea cuprinzând doar dispoziția de întabulare în CF care a fost nesocotită de reclamanți în mod voit. Acțiunea de evacuare este lipsită de temei legal, reclamanta neputând invoca disp.art.480 C.civ. deoarece nu sunt proprietari de CF, în extrasul depus la dosar pârâta figurând cu un drept de uzufruct viager.

Precizează că în cazul de față dreptul de folosință este un atribut al dreptului de proprietate și nu un drept locativ izvorât dintr-un contract de închiriere, astfel că reclamanții ar trebui să aibă un drept de proprietate dovedit doar cu extras CF conform art.555 din Noul Cod Civil.

Apreciază că soluțiile ambelor instanțe sunt nelegale și protejează atitudinea culpabilă a reclamanților de a nu se intabula pe apartament.

În drept invocă disp.art.299-316, 242 și 274 C.pr.civ.

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente, Curtea reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.125/A/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ a fost admis apelul și acțiunea reclamanților S. E.-C., S. C. și S. A. dispunându-se evacuarea pârâților D. D. și D. A. din imobilul situat în S. . jud.Hunedoara înscris în CF_ S. nr.cadastral C1 și 1764 provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.47/a Colonie S., casă cu D+P+M și teren în suprafață de 284 mp.

În motivarea acțiunii finalizate cu soluția arătată mai sus, reclamanții, printre care și pârâta din cauza de față, S. A., s-au prevalat de sentința civilă nr.3794/2008 a Judecătoriei D. prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus.

În considerentele deciziei menționate anterior, instanța a reținut printre altele că reclamanții S. nu trebuiau să mai formuleze o acțiune în revendicare deoarece dobândirea dreptului de proprietate în contradictoriu cu pârâții a fost constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.

Cauza de față este similară celei soluționate prin decizia nr.125/A/2011 a Tribunalului Hunedoara pronunțată în dosar nr._, în sensul că este vorba tot de o acțiune în evacuare pentru exercitarea căreia reclamanții D. (pârâți în cauza de mai sus) înțeleg să se folosească de același titlu de proprietate ca și pârâta S. A. (reclamantă în acea cauză) în dosarul respectiv, adică sentința civilă nr.3794/2008 a Judecătoriei D..

În condițiile în care dosarul nr._ s-a reținut că dobândirea dreptului de proprietate al pârâtei S. A. asupra imobilului din S. a fost constatat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, pentru identitate de rațiune se impune ca și în cauza de față aceeași hotărâre judecătorească să fie aptă de a dovedi dreptul de proprietate al reclamanților D..

Sentinței nr.3794/2008 a Judecătoriei D. se impune a i se da în cauza de față aceeași eficiență ca și în cauza în care pârâta a avut calitatea de reclamantă și a obținut, la rândul ei, evacuarea familiei D. din imobilul din S..

Curtea, apreciază că hotărârea judecătorească menționată mai sus este suficientă pentru a justifica acțiunea în evacuare formulată de reclamanții D. și, contrar susținerilor pârâtei recurente, în mod legal instanțele fondului și a apelului au procedat la admiterea acțiunii, lipsa întabulării în CF neavând relevanță raportat la obiectul acțiunii și la împrejurarea că sentința nr.3794/2008 este opozabilă pârâtei, care a fost parte în proces.

Față de cele ce preced, Curtea constată că în speță nu sunt încălcate dispozițiile legale care reglementează dreptul de proprietate, și nu poate fi

(continuarea deciziei civile nr.731/2013 pronunțată în dosar nr._ )

reținut ca fondat motivul de recurs invocat de pârâtă și prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.

În consecință, în temeiul art.312 C.pr.civ. recursul de față va fi respins ca nefondat.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat către pârâta S. A. împotriva deciziei civile nr.97/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. _ .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 Octombrie 2013.

Președinte,

D. M.

Judecător,

C. G. N.

Judecător,

M. A. M.

Grefier,

C. C.

red.D.M.

tehnored.C.C.2ex/18.11.2013

jud.., M.S.B.

jud.fond G.M.U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 731/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA