Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 227/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 1709/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 227/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N. – președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta S.C. I. P. INVESTMENTS BUCUREȘTI SA, împotriva deciziei civile nr. 188/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței viciul de procedură constatat cu intimatul pârât F. V. L., pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte fiind trecută mențiunea destinatar mutat de la adresă, nu se cunoaște noua adresă. Recursul de față este motivat, timbrat și s-a solicitat prin declararea acestuia judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Instanța, în deliberare, față de prevederile art. 98 C. proc. civ, constată îndeplinită procedura de citare cu părțile la acest termen de judecată.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, față de actele dosarului și solicitarea recurentei reclamante de judecare a cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr._ petenta . București SA a chemat în judecată intimatul F. V. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
-să se dispună modificarea încheierii nr. 2719/10.02.2012 emisă de către BCPI A. I., în sensul înscrierii dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului situat în Ciugud, ., nr.13, jud. A., identificat cadastral cu nr.528, nr. topografic 140/1, 140/2, 142 înscris în CF nr._ provenit din conversia de pe hârtie a CF 1500 în baza actului de adjudecare din data 30.06.2010 emis de către executor bancar Arian V., astfel cum a fost completat prin încheierea de rectificare din 09.01.2012;
-să fie obligat intimatul la plata impozitului pentru transferul dreptului de proprietate;
-cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petenta arată că obligația plății impozitului pentru transferul dreptului de proprietate nu este în sarcina acesteia, aparținând proprietarului anterior. Singura obligație ce incumbă petentei fiind aceea de a depune la organul fiscal competent documentația aferentă transferului, obligație ce a fost îndeplinită prin depunerea documentației aferente transferului la organul fiscal la momentul deschiderii rolului fiscal în vederea obținerii certificatului fiscal care a fost atașat cererii de întabulare. Precizează că din cele două sentințe civile pronunțate rezultă că obligațiile registratorilor de carte funciară sunt de a analiza situația concretă și de a face aplicarea dispozițiilor legale corespunzătoare situației concrete asupra cărora trebuie să se dispună. Obținerea deciziei de impunere și plată a acesteia nu sunt obligații ale adjudecătorului, respectiv ale petentei, ci numai ale fostului proprietar, întrucât decizia de impunere nu se comunică și adjudecătorului, acesta nu este în măsură să o prezinte la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară și cu atât mai puțin nu are obligația de a o plăti. A condiționa întabularea dreptului de proprietate de plata impozitului de către debitorul acestei obligații plasează petenta în situația de a nu-și putea exercita dreptul de proprietate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.50 alin.22 din Legea nr.7/1996, astfel cum a fost modificată și republicată, art.1517 și art.1512 lit.a din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art.4 din Anexa 4 a Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor și al Ministrului Justiției nr.1706/1889/C/2008.
Prin sentința civilă nr. 2346/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de petenta . București SA, în contradictoriu cu intimatul F. V. L..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr._ a BCPI A. s-a respins cererea petentei de intabulare dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral nr.528, nr. topografic 140/1; 140/2; 142, înscris în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 1500) UAT Ciugud având proprietari: F. V. L. în cotă de 1/1 de sub B. 1, pe motivul că petenta nu a depus decizia de impunere emisă de către organul fiscal competent și că nu a făcut dovada că s-a achitat impozitul datorat în conformitate cu dispozițiile art.771 din C. fiscal pe transferul dreptului de proprietate.
Împotriva acestei încheieri, petenta a formulat cerere de reexaminare, aceasta fiind respinsă prin Încheierea nr.2719/10.02.2012 de BCPI A..
La data de 02.03.2012 petenta a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr. 2719/10.02.2012 emisă de BCPI A., plângere ce formează obiectul prezentului litigiu.
Analizând textele legale invocate în motivarea Încheierii de respingere și apărările petentei, instanța a respins plângerea împotriva încheierii de CF pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 771 alin.6 teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare prevede că pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitori, sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin.1 și 3 și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
Potrivit dispozițiilor art.1517 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal „în cazul transferurilor prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în condițiile legii. În cazul în care se solicită intabularea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, în temeiul hotărârii judecătorești, registratorii de carte funciară vor verifica existența deciziei de impunere emise de organul fiscal competent și dovada achitării impozitului. În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului”.
Petenta face astfel vorbire în mod greșit că potrivit încheierii (prin care i s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate obținut prin adjudecare) i s-ar fi impus să plătească impozitul aferent transferului de proprietate, sarcină ce de fapt i-ar reveni debitorului de la care a adjudecat imobilul și care ar avea acea calitate de contribuabil, potrivit art.1512 lit. a din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Analizând încheierea atacată, instanța a constatat că de fapt inițial i s-a adus la cunoștință petentei (care nu s-a conformat) că trebuia să solicite organului fiscal competent (conform prevederilor art.1517 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal) stabilirea impozitului și emiterea unei decizii de impunere (asta nu însemna că decizia trebuia să o vizeze pe petentă, ci pe cel care trebuia conform legii să plătească impozitul pe transferul dreptului de proprietate) conform procedurilor legale, prin depunerea (la organul fiscal competent) documentației aferente transferului. La OCPI era suficient să depună pe lângă actul de adjudecare și decizia de impunere (care nu trebuia neapărat să o vizeze pe petentă în ceea ce privește plata impozitului pe transferul dreptului de proprietate, ci putea fi și o decizie de impunere în care se stabilea de către organul competent fiscal că petenta nu datorează impozitul respectiv). Dacă prin decizia de impunere emisă de organul fiscal competent s-ar fi stabilit că cel care datorează impozitul pe acest tip de transfer de proprietate este petenta, aceasta avea posibilitatea să atace acea decizie de impunere. Or petenta nici măcar nu a făcut demersul de a solicita emiterea deciziei de impunere, decizie pe care apoi să o depună la OCPI, așa cum i s-a cerut, conform prevederilor legale.
În acest fel nu se poate vorbi de o condiționare a intabulării dreptului de proprietate al petentei de realizarea plății impozitului de către debitorul de la care petenta a adjudecat imobilul în cauză și în consecință nici de vreo încălcare a dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de petentă a fost respins prin decizia civilă nr. 188/A/2012 pronunțată de Tribunalul A.-secția I civilă.
În considerentele deciziei s-a reținut că în speța de față, în condițiile unui transfer de proprietate de pe persoană fizică, conform art. 77 ind. 1 Cod fiscal petenta trebuia să facă dovada achitării impozitului pe transferul de proprietate iar în caz că acesta nu este datorat să facă dovada că nu se datorează un astfel de impozit.
Petenta avea obligația înregistrării dobândirii dreptului său de proprietate la organul fiscal care urma să emită decizia de impunere privind impozitul pe imobil datorat din momentul preluării acestuia în proprietate. Prin decizia de impunere organul fiscal stabilea toate celelalte obligații fiscale în sarcina contribuabilului pentru care emite decizia de impunere, în speță a petentei adjudecatare. Organul fiscal este în măsură să stabilească dacă se plătește sau nu impozit pe transferul de proprietate iar în caz că petenta proprietară a imobilului prin adjudecare avea nemulțumiri cu privire la cele stabilite de organul fiscal avea posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ și fiscal.
Modul de organizare și funcționare a OCPI nu stabilește în sarcina acestuia analiza situațiilor persoanei devenită proprietară ca urmare a adjudecării în cadrul procedurii de executare silită, motiv pentru care s-a și solicitat petentei să depună de la organul fiscal decizia de impunere. Această decizie de impunere stabilea în sarcina contribuabilului devenit proprietar sumele pe care le datorează către buget pentru respectivul imobil, iar OCPI urma să ia în considerare cele înscrise în decizia de impunere.
Acest lucru nu a fost îndeplinit, petenta invocând aspecte pe care eventual le-ar fi putut invoca în fața organului fiscal competent să stabilească obligațiile de plată și nu în fața OCPI care nu are astfel de competențe.
Cerința legală rezultată din disp. art. 77 in1 alin.6 Cod fiscal privind înscrierea în cartea funciară nu impune ca plata impozitului să se efectueze de fostul proprietar sau de noul proprietar, în sarcina registratorului fiind stipulată doar obligația de a verifica dacă a fost efectuată plata, iar lipsa dovezii plății conduce la respingerea cererii.
Dispozițiile art.1 paragraf 2 Protocol 1 CEDO și jurisprudența Curții confirmă scopul legitim ce urmărește un interes general în plata impozitului.
Așa cum s-a reținut și prin încheierile atacate sarcina stabilirii obligațiilor de plată reține organului fiscal și nu OCPI.
Potrivit art. 151 ind.2 lit. a din HG nr. 44/2004 contribuabilul este persoana fizică din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate și căruia îi revine obligația de plată a impozitului pe transferul de proprietate.
Potrivit art. 151 ind.6 impozitul se va calcula și încasa de organul fiscal competent în situația în care transferul dreptului de proprietate s-a realizat prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură.
Potrivit art. 151 ind.7 alin. ultim în cazul transferului de proprietate prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile în care contribuabilul definit de art. 151 ind.2 lit.a trebuie să se prezinte la organul fiscal, organul de executare silită sau cumpărătorul trebuie să solicite organului fiscal competent emiterea deciziei de impunere prin care s-a stabilit impozitul, depunând documente aferente transferului.
Rezultă că petenta, în calitate de adjudecatară avea obligația de a întreprinde demersurile legale pentru obținerea deciziei de impunere pe seama fostului proprietar, chiar dacă transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat benevol.
Prin urmare, apelul s-a constat a fi neîntemeiat și a fost respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii plângerii împotriva încheierii nr. 2719/10.02.2012 a BCPI A. I. prin care a fost respinsă cererea de întabulare a petentei respectiv admiterea cererii de înscriere a dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului situat în Ciugud, ., nr.13, jud. A., identificat cadastral cu nr. 528, nr. topografic 140/1, 140/2, 142 înscris în CF nr._ provenit din conversia de pe hârtie a CF 1500 în baza actului de adjudecare din data 30.06.2010 emis de către Executor bancar Arian V., astfel cum a fost completat prin încheierea de rectificare din 09.01.2012.
În motivarea recursului, petenta susține că instanța de apel a reținut greșit susținerile sale și a aplicat greșit dispozițiile legale. Astfel, în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 151/7 din Normele Metodologice de Aplicare a codului Fiscal care înlătură obligativitatea prezentării impozitului pe transferul dreptului de proprietate în cazul în care imobilul este dobândit prin adjudecare, iar debitorul nu își îndeplinește obligațiile fiscale. Decizia de impunere pentru impozitul datorat pentru transferul dreptului de proprietate nu poate stabili obligații de plată decât în sarcina fostului proprietar. Prin decizia de impunere a fostului proprietar nu există posibilitatea de a se stabili ca petenta nu datorează impozitul respect, cum greșit a reținut instanța de apel. În plus, potrivit art. 4 din Anexa 4 a Ordinului Ministrului Economiei și finanțelor și a ministrului Justiției nr. 1706/1889/C/2008 decizia de impunere privind venitul din transferul proprietăților se emite în două exemplare, din care unul se comunică proprietarului și celălalt se arhivează la dosar.
În mod greșit a apreciat instanța de apel că petenta ar fi putut eventual ataca decizia de impunere, căci acest impozit se stabilește doar în sarcina fostului proprietar și petenta nu ar avea temei juridic pentru a ataca acest act.
De asemenea a reținut greșit că nu și-a îndeplinit obligația de a depune la organul fiscal documentele aferente transferului, fapt dovedit de obținerea certificatului fiscal pentru acest imobil, atașat cererii de întabulare.
Recurenta consideră că a condiționa întabularea dreptului de proprietate de realizarea plății impozitului de către debitor pune petenta într-o situație imposibilă, în sensul că deși este titulara unui drept de proprietate dobândit la o licitație publică, nu poate exercita acest drept pentru că persoana care are obligația legală de a achita impozitul aferent transferului acestui imobil nu face acest lucru. A depus 2 sentințe judecătorești prin care a fost admisă plângerea petentei în situații similare la alte instanțe din țară.
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 77¹ cod fiscal și art. 151/7 alin. Ultim din Normele metodologice de aplicarea a codului fiscal, în cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent,…, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului.
Așadar, prevederile legale sunt clare și imperative: dacă timp de 10 zile de la vânzare contribuabilul nu s-a prezentat la organul fiscal pentru declararea venitului, organul de executare silită sau cumpărătorul are obligația de a solicita emiterea stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere.
Petenta susține că a depus documentația de transfer a dreptului de proprietate, dar nu a solicitat calculul impozitului și emiterea deciziei de impunere. Legea –codul fiscal- nu obligă cumpărătorul și nici organul de executare să plătească acest impozit, ci doar să declare la fisc tranzacția pentru a se putea calcula în sarcina contribuabilului impozitul. Petenta este în eroare privind legislația în domeniu, când susține că nu este obligația sa de a face o atare declarație.
Pe de altă parte, în același articol se menționează că este obligația registratorului de carte funciară de a verifica plata impozitului pe transferul de proprietate, însă în condițiile în care nu s-a depus nici decizia de impunere-din care ar fi rezultat cine este debitorul obligației și dacă petenta are vreo obligație în acest sens, în mod legal a fost respinsă cererea de întabulare.
Deci, condiționarea întabulării de depunerea acestui act de impunere revine petentei cumpărătoare în baza prevederilor legale exprese ale codului fiscal și nu sunt rezultatul unei interpretări a textului de lege.
Având în vedere aceste argumente de fapt și de drept, Curtea constată că instanța de apel a aplicat corect prevederile legale, iar soluția pronunțată este legală și temeinică. Ca urmare, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul petentei, menținând hotărârea atacată.
(continuarea deciziei civile nr. 227/28.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta . București SA împotriva deciziei civile nr. 188/A/2012 pronunțată de Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn.A.N.
2 ex/10.06.2013
Jud. fond – L. B.
Jud. apel – C. F./A. Hancaș
| ← Servitute. Decizia nr. 570/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 75/2013. Curtea de... → |
|---|
