Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 423/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 6876/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 423/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. A. M.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul J. N. H. împotriva deciziei civile nr. 360/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, și faptul că s-a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata recursului din partea recurentului pârât J. N. H..
Instanța, având în vedere cererea de renunțare la judecată a recurentului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 5082/4.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A. I. în contradictoriu cu pârâtul J. N. H. și s-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 174.086 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, precum și dobânda legală aferentă sumei de 174.086 lei, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data achitării integrale a despăgubirilor. S-a mai dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 1064,83 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 19.05.2011, sub dosar nr._, reclamantul S. de Urgență A. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul J. N. H., obligarea la plata sumei de 60.000 lei, reprezentând suma achitată de reclamant în baza sentinței penale nr. 51/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. și a deciziei penale nr. 205/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr._, a sumei de 188,42 lei, reprezentând beneficiul nerealizat prin indisponibilizarea acestor sume până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data plății efective, prejudiciu estimat în raport cu dobânda legală; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul J. N. H. solicitând schimbarea sentinței, în principal prin respingerea în tot a acțiunii introductive de instanță, ca neîntemeiată, în condițiile art. 643 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și, în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii și reținerea culpei conjuncte a pârâtului, împreună cu reclamantul, în cote egale, și, pe cale de consecință, obligarea apelantului la plata sumei de 87 043 lei, reprezentând jumătate din suma solicitată; cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 360/17.12.2013 Tribunalul Sibiu a respins apelul promovat de apelantul J. N. H. împotriva sentinței civile nr. 5082 din 4.07.2012 a Judecătoriei Sibiu, care a fost păstrată.
În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut și motivat, cu privire la un prim motiv de apel ce vizează faptul că prima instanță ar fi aplicat greșit în prezenta cauză excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința penală nr. 51/2010 a Judecătoriei Alba Iulia și decizia penală 205/2010 a Curții de Apel A. I., punct de vedere pe care tribunalul nu și-l însușește. Astfel, apelantul susține că hotărârile penale se impun doar în ceea ce privește vinovăția penală a apelantului, inculpat în acea cauză și în privința despăgubirilor datorate părții vătămate, dar nu și în privința culpei reclamantului, ca parte responsabilă civilmente.
S-a constatat că prin decizia penală, odată cu soluționarea laturii penale a faptei, instanța penală a soluționat în întregime și latura civilă, iar această dispoziție se impune cu autoritate de lucru judecat în acest al doilea litigiu. Nu se poate accepta punctul de vedere al apelantului potrivit căruia instanța penală, soluționând latura civilă a cauzei, nu a stabilit și gradul de culpă al apelantului. Instanța penală a reținut culpa exclusivă a acestuia în ceea ce privește consecințele faptei pentru care a și fost condamnat și a dispus obligarea acestuia la plata în totalitate a prejudiciului, în solidar cu spitalul și cu societatea de asigurare, în limita asigurării pe care o avea. De altfel, concluzia este evidentă nu numai din dispozitivul hotărârii Curții de Apel, dar și din întreaga motivare a deciziei. Așa fiind, chiar dacă textul legii nu o spune expres acum, este unanim acceptat că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
S-a apreciat că nu e nimic greșit în susținerea instanței de fond în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței penale în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, dar s-a reamintit faptul că instanța penală a soluționat în întregime latura civilă a cauzei.
S-a susținut de către apelant că eroarea instanței de fond constă în modalitatea de interpretare a deciziei penale nr. 205/2010 a Curții de Apel A. I., prin care nu s-a stabilit nici modalitatea de funcționare a aparatului electrochirurgical și nici caracteristicile electrodului folosit. Afirmația s-a apreciat că nu poate fi acceptată, iar argumentul rezultă din simpla lecturare a considerentelor deciziei amintite. Astfel, printre alte elemente care au condus la stabilirea vinovăției apelantului sau care nu au redus din culpa lui în ceea ce privește despăgubirea ce urma să fie plătită părții vătămate, s-au reținut: faptul că electrodul folosit a fost de unică folosință, că nu se poate reține proasta funcționare a aparatului electrochirurgical, că i s-a atras atenția inculpatului că dezinfectantul pe care se pregătea să-l folosească are o mare concentrație de alcool și că nu este indicat în procedura cauterizării, în care există riscul aprinderii vaporilor de alcool și că inculpatul a insistat să procedeze în acest mod, că a aplicat imediat câmpurile sterile peste pacient, așa încât vaporii nu s-au mai putut elibera în încăpere și acumulându-se s-au aprins imediat după începerea intervenției.
În sentința penală nr.51/2010 a Judecătoriei Alba Iulia s-a reținut în același sens că inculpatul este acela care nu a respectat instrucțiunile de utilizare a aparatului de electrochirurgie și nici indicațiile practicii medicale.
Ori nu trebuie uitat că obligația fundamentală a medicului este aceea de a îngriji pacientul cu atenția și prudența conferite de pregătirea sa profesională și la nivelul obiectiv al cunoștințelor la acea dată. Este adevărat că vindecarea pacientului nu depinde exclusiv de știința, priceperea și diligența medicului și că elementul aleator are aici o mare pondere, dar practica judiciară a apreciat că ori de câte ori medicul își asumă o prestație determinată al cărei rezultat nu depinde de relativitatea actului medical, așa cum a fost și situația care a antrenat răspunderea medicului în speța de față, atunci obligația generică de îngrijire va fi de rezultat.
În aprecierea greșelii medicale s-a remarcat un criteriu obiectiv de raportare, tipul ideal de comportament, care se caracterizează prin competență, prudență, atenție și devotament raportate la activitatea specifică a medicului.
Pe de altă parte, obligația de securitate a pacientului reprezintă în sistemul sanitar o exigență legitimă, fiind expresia ideii primum non nocere. În contextul unei asemenea obligații, în cazul în speță s-a apreciat că nu se poate produce nicio glisare a culpei de la medic spre unitatea spitalicească, după cum, pe cale de consecință, pentru toate aspectele reținute mai sus și cele ce rezultă cu prisosință din decizia penală, nu se poate accepta că în cauză ar fi incidente 643 alin.2 din Legea nr. 95/2006.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă, tribunalul a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârât și a păstrat ca legală și întemeiată sentința primei instanțe.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâtul J. N. H., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, să fie schimbată în parte sentința în sensul respingerii în integralitate a acțiunii introductive de instanță,iar în subsidiar să fie admisă în parte acțiunea, cu reținerea culpei conjuncte a pârâtului împreună cu reclamantul – comitent în proporție de 50-50% și obligarea recurentului la plata sumei de 87.043 lei reprezentând jumătate din suma solicitată. Cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs, pârâtul arată că în considerentele deciziei atacate, instanța de apel îmbrățișează, fără rezerve, opinia instanței de fond, mai mult, înlătură toate apărările formulate de pârât, precum și, în mod nejustificat, respinge singura probă solicitată de acesta în apel – audierea martorului A. C., încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Mai susține că eroarea instanței de apel constă în modalitatea de interpretare a deciziei penale nr. 205/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ .
După prezentarea situației premisă, a contextului faptic și a petitelor cauzei, recurentul mai susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 643 alin.2 din Legii nr. 95/2006, care nu era în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Recurentul susține aplicarea acestui temei legal pentru că raportarea se face la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune. Ori, dreptul la acțiunea în regres a reclamantului s-a născut fie la momentul la care s-au stabilit prin hotărâre judecătorească despăgubirile, fie-corect în opinia recurentului-la momentul la care au fost achitate aceste despăgubiri. Legea 95/2006 era în vigoare la oricare din cele două momente la care se face referire.
În ce privește aplicarea acestei prevederi legale, recurentul susține că nu sunt întrunite condițiile impuse de lege, că prejudiciul nu îi este imputabil pentru că nu răspunde de o funcționare defectuoasă a aparatului electrochirurgical și nici de culpa personalului medical în pregătirea operației. De ceea, consideră că se impune a fi exonerat de plata acestor despăgubiri.
În ce privește petitul subsidiar, consideră că chiar dacă pe latură penală s-a stabilit culpa recurentului, pe latura civilă - culpa este comună.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Prealabil analizării cauzei prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 30.05.2013, recurentul pârât J. N. H. a depus, prin serviciul registratură al instanței, o cerere de renunțare la judecată, solicitând instanței de a lua act de faptul că înțelege să renunțe la judecarea recursului declarat în dosarul cu numărul_ .
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin 1 C. proc. civ.: „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal prin cerere scrisă”.
În cauză, recurentul formulează, sub semnătura personală, cerere scrisă în acest sens, învederând că renunță la judecarea recursului declarat și înregistrat pe rolul Curții de Apel A. I. sub dosar nr._ .
(continuare decizia civilă nr. 423/30.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Față de cele ce preced, Curtea urmează a lua act de renunțarea recurentului pârât J. N. H. la judecata recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 360/2012 pronunțată de către Tribunalul Sibiu – secția I civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Ia act de renunțarea recurentului pârât J. N. H. la judecata recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 360/2012 pronunțată de către Tribunalul Sibiu – secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.05.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, M. R.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. P. grefier - E. G. |
Red.AN/Tehn.EH
2 ex/12.08.2013
Jud. apel: V.C. D./V. A.
Jud. fond: D. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 105/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Legea 10/2001. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
