Servitute. Decizia nr. 230/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 1695/176/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 230/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții R. S., C. I. C., J. E. M. Z., T. G. și T. G. împotriva deciziei civile nr. 158/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 21 martie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 693/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții R. S., C. I. C., J. E. M. Z., T. G. și T. G., și în consecință:
S-a dispus instituirea unei servituți de trecere, pe traseul prin dreapta construcției C1, pe traseul C, B, A, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P. C., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu piciorul și cu autoturisme având o masă totală de cel mult 2 tone, fiind interzis accesul autovehiculelor de transport marfă, indiferent de greutate, respectiv a oricăror utilaje de transport marfă. A fost respinsă în rest acțiunea. Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâții din prezenta cauză R. S., C. I. C., J. E. M. Z., T. G. și T. G. locuiesc în blocul situat pe .. 1. fiind proprietari ai unor apartamente (în total patru apartamente).
Conform afirmațiilor părților necontestate de către reclamantă, pârâta R. S. a locuit în imobilul în litigiu din anul 1976, ulterior, fiica acesteia, pârâta J. E., a devenit și proprietara apartamentului cu nr. 4, începând cu anul 2001.
În ceea ce privește pe pârâții T. G. și T. G., aceștia locuiesc în imobil din anul 1991, respectiv anul 1971. Pârâta C. I. a dobândit apartamentul nr. 3 din imobil în data de 29.10.2009 prin vânzare cumpărare de la numiții Paraștie N. și soția I. V. – asociați la societatea reclamantă .. Blocul este situat în apropiere de . deservit de o curte comună), iar în partea din spate a blocului există 4 parcele de teren. Inițial, aceste parcele făceau parte din curtea comună a imobilului, iar proprietarii apartamentelor erau coproprietari în indiviziune asupra curții comune (coproprietate forțată, ce a fost consacrată legal, inclusiv în perioada comunistă, prin Legea nr. 9/1968, Legea nr. 4/1973, iar apoi prin art. 14 din Decretul Lege nr. 61/1990, respectiv art. 10 din Legea nr. 85/1992, iar în final prin Legea nr. 114/1996).
Întrucât curtea comună era foarte mare, iar fiecare dintre proprietarii apartamentelor din . partea din spatele blocului câte o grădină, în anul 1992 s-a decis transformarea coproprietății asupra acestor parcele, în proprietate exclusivă fiind împărțite proprietarilor apartamentelor din acel moment printr-o decizie a prefectului Județului A..
Pentru a se ajunge de la acele parcele la . poate trece atât prin partea din stânga a blocului sau prin partea din dreapta, ambele drumuri fiind destul de înguste (puțin peste 3 metri) și făcând parte din curtea comună a imobilului, deci în coproprietate forțată a proprietarilor apartamentelor.
Întotdeauna bunurile obiect al proprietății comune stabile și forțate sunt bunuri accesorii, pe lângă alte bunuri socotite ca principale și care sunt în proprietate exclusivă (în speță, apartamentele din . se poate vorbi despre proprietatea comună pe cote părți, stabilă și forțată, fără a avea în vedere proprietatea exclusivă asupra bunurilor pe lângă care cele aflate în coproprietate sunt accesorii. Spre deosebire de proprietatea comună pe cote părți obișnuită sau temporară, niciodată un coproprietar nu va putea înstrăina cota sa parte ideală și abstractă din acest drept în mod separat, ci numai odată cu înstrăinarea bunului principal, aflat în proprietate exclusivă.
De asemenea, bunul aflat în coproprietate forțată (curtea comună, casa scărilor etc.) nu va putea fi folosit decât în interesul exploatării bunului principal (în speță apartamentul).
Prin urmare, niciunul dintre proprietarii apartamentelor nu-și va putea înstrăina cota parte din casa scării sau din curtea comună, decât dacă și-ar înstrăina și apartamentul. De asemenea, nu s-ar putea ceda dreptul de folosință al acestor spații fără a se ceda și dreptul de folosință al apartamentului.
Prin urmare, oricare dintre proprietarii apartamentelor din . accesul la curtea comună a persoanelor care ar dori să o folosească (exploateze) în folosul unui teren aflat în spatele blocului (dar care nu constituie bun principal în raport cu o curte comună).
Faptul că proprietarii acelor parcele sunt și proprietarii apartamentelor din ., făcând doar acest lucru mai puțin probabil. Acest aspect devine evident în momentul în care s-ar înstrăina unul dintre apartamente (împreună cu bunurile aflate în coproprietate forțată), însă acea persoană ar păstra dreptul de proprietate asupra parcului din spatele blocului, sau invers (cum s-a întâmplat în speță).
În anul 1992, când s-au împărțit acele terenuri din spatele blocului, cu voia prefectului județului A., toate au devenit locuri înfundate.
Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a se ajunge de la aceste terenuri la drumul public (. putea trece, fie prin dreapta, fie prin stânga drumului pe niște alei cu o lățime puțin peste 3 metri. Este de menționat că pe acele parcele existau niște mici construcții, respectiv un garaj, niște magazii și o seră (fila 176).
În anul 1996, proprietarii apartamentului nr. 3 (respectiv numiții Paraștie N. și Paraștie I.) au dezmembrat . pe care au primit-o în două parcele, respectiv seră de flori și grădină de 138 mp și grădină de 17 mp. Apoi, la data de 12.10.1999 . flori și grădina de 138 mp a fost împărțită în 2 loturi de 69 mp fiecare (fila 122), schimbându-se, însă, destinația (descrierea imobilului) în depozit materiale fier vechi, fiind demolată sera și construit acest depozit. Nu a existat niciodată vreo autorizație de construire.
La data de 12.10.1999, numiții Paraștie N. și Paraștie I. V. au procedat la înstrăinarea uneia dintre parcelele de câte 69 mp către ., unde administrator și asociat era chiar Paraștie I., iar cealaltă parcelă a fost înstrăinată în favoarea . (unde administrator și asociat era Paraștie I.).
În sfârșit la data de 10 decembrie 2004, atât . cât și ., au înstrăinat parcelele de teren către . (fila 4), reclamanta din prezenta cauză (unde asociați sunt tot Paraștie N. și soția Paraștie I. V.).
Așa cum s-a arătat mai sus, numiții Paraștie N. și Paraștie I. V. au vândut în anul 2009 și apartamentul pe care-l dețineau, în favoarea numitei C. I. C., pârâta în prezenta cauză (fila 142).
În toți acești ani, firmele numiților Paraștie N. și Paraștie I. V. au avut sediul și și-au desfășurat activitatea în depozitul construit în spatele blocului pârâților, aceștia având acces la calea publică pe aleile din partea din dreapta și din stânga blocului.
Expertiza efectuată în cauză a arătat că parcelele societății reclamante constituie loc înfundat, accesul la calea publică putându-se realiza atât prin partea din dreapta, cât și prin partea din stânga a imobilului, preferabil fiind traseul din dreapta, care este cel mai scurt și cel mai puțin păgubitor pentru pârâți .
Majoritatea locatarilor blocului, respectiv pârâții R. S. (fila 6), T. G. și T. Gh. M. (fila 75), J. E. (fila 83) s-au opus instituirii unei servituți de trecere pe aleile de lângă . de activitatea firmei, care le afectează dreptul de proprietate și, mai ales, liniștita folosință a locuințelor pe care le dețin. . urma să fie instituită servitutea de trecere este destul de îngustă, având o lățime de 3,71 m în partea din față a blocului și 3,28 m în partea din spate, astfel că trecerea autovehiculelor mari, de transport marfă către depozitul și firma reclamantă este de natură a produce zgomote, praf, ar afecta blocul, ar fi periculoasă pentru acei locatari care au copii ce se joacă în curtea imobilului, aspect împărtășit de către instanță.
În plus, nu s-a cerut niciodată acordul proprietarilor apartamentelor din . construcții și nici pentru funcționarea unei societăți comerciale în spatele blocului în care locuiesc pârâții, astfel că trecerea autovehiculelor de marfă prin curtea acestora ar constitui apogeul încălcării dreptului de proprietate, de folosință a locuințelor în condiții normale, respectiv dreptul la viață privată.
Cu toate acestea, instanța nu a putut fi de acord că societatea reclamantă este cea care a provocat starea de loc înfundat a parcelelor, atunci când le-a cumpărat de la numiții Paraștie N. și Paraștie I..
Instanța a constatat că, în realitate, parcelele din spatele blocului (toate, inclusiv ale pârâților) au dobândit calitatea de loc înfundat în anul 1992, când a fost sistată indiviziunea acestor terenuri, în baza propunerii de parcelare a expertului L. – fila 175), fiind atribuite în proprietate exclusivă prin decizie a prefectului județului A.. Este lipsit de relevanță că aceste terenuri au fost atribuite acelor persoane, care dețineau apartamente în . acces la drumul public este parte din curtea comună și se află în coproprietate forțată, fiind destinată exclusiv uzului și folosinței bunului principal, adică apartamentelor, nu parcelelor din spatele blocului.
În al doilea rând, nu s-a putut imputa societății reclamante sau administratorilor săi faptul că blocul a fost construit (în perioada comunistă) pe mijlocul unei parcele de 565 mp și aproape de calea publică, blocând accesul la terenul din spatele blocului.
În aceste condiții, este întemeiată solicitarea oricăruia dintre proprietarii parcelelor din spatele blocului de a avea acces la calea publică, însă rămâne ca instanța să stabilească modul de acces și limitele servituții de trecere.
Din dispozițiile art. 618 și art. 634 C.civ. rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei și nu să se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Așa cum s-a arătat mai sus, pârâții nu și-au dat acordul ca în spatele blocului lor să funcționeze o societate comercială (au promovat și o acțiune civilă prin care au solicitat desființarea construcțiilor edificate de aceasta fără autorizație și fără acordul lor – fila 168), iar instanța a considerat că respectarea dreptului la viață privată și de familie, care include dreptul de folosință liniștită a locuințelor și spațiilor comune este fundamentată și trebuie dezvoltat.
Față de cele de mai sus, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus instituirea unei servituții de trecere cu piciorul și cu autoturisme având o masă totală de cel mult 2 tone, fiind interzis accesul autovehiculelor de transport marfă, indiferent de greutate, respectiv a oricăror utilaje de transport marfă.
Instanța a avut în vedere faptul că indiferent dacă construcțiile edificate pe parcelele din spatele blocului vor fi desființate sau nu, parcelele respective vor rămâne loc înfundat și se impune ca proprietarii acestora să aibă acces, însă cu limitele impuse mai sus.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâții R. S., C. I. C., J. E. M., T. G. și T. G. și de reclamanta . a fost soluționat prin decizia civilă nr. 158/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. –secția I civilă. Ca urmare, a fost admis apelul declarat de reclamanta . sentinței civile nr. 693/2012 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr._ și în consecință schimbată în parte sentința apelată sub aspectul soluționării capătului de cerere privind instituirea servituții și procedând la o nouă judecată în aceste limite, s-a instituit în favoarea reclamantei o servitute de trecere cu piciorul, auto și mijloace de transport marfă pe traseul din dreapta construcției C 1 pe traseul C, B-A conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. P., expertiză care face parte integrantă din prezenta.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.
Au fost obligați intimații în solidar să plătească reclamantei suma de 2351 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respins apelul declarat de pârâții R. S., C. I. C., J. E. M., T. G. și T. G. împotriva aceleiași sentințe.
În considerentele deciziei, în opinie majoritară, s-a reținut că imobilul din litigiu este situat administrativ în A. I. .. 1, iar pârâții locuiesc într-un imobil format din patru apartamente, fiecare fiind proprietar asupra unuia dintre ele.
Reclamanta a devenit proprietară asupra imobilului din curtea imobilului situat pe .. 1.
Construcția din curtea interioară are destinația de sediu firmă și depozit. Această construcție a fost edificată în anul 1996 de către numiții Paraștie N. și Paraștie I., care la nivelul anului 1996 erau proprietarii unui apartament din cele patru. Imobilul a fost construit pe . celor doi proprietari. Trebuie subliniat faptul că, în anul 1992 curtea comună a imobilului a fost parcelată în patru parcele, fiecărui apartament atribuindu-i-se în proprietate o parcelă. Fiecare proprietar a dat destinația dorită parcelei ce i-a revenit în proprietate.
P. N. și I. au construit un depozit și un sediu de firmă.
Firmele aparținând celor doi și-au desfășurat activitatea în imobilul din curte, aceștia având acces la calea publică pe aleile din partea din dreapta și din stânga blocului. Cât timp P. N. și I. dețineau unul din apartamentele din . nicio problemă între aceștia și vecini. Problemele au apărut după înstrăinarea apartamentului.
In speță sunt în discuție dreptul de proprietate al pârâților - precum și dreptul de proprietate al reclamantei.
Prin interzicerea reclamantei să pătrundă în curtea comună a imobilului, să-și folosească depozitul, i se aduce atingere dreptului său de proprietate, adică nu poate uza de atributele conferite de acest drept al său: posesia și folosința. Corelativ, conduita pârâților depășește limitele dreptului - intrând în sfera abuzului de drept.
Că este așa, rezultă din faptul că până la nivelul anului 2009, pârâții nu au avut o asemenea conduită. Aceștia s-au comportat normal, respectând dreptul de proprietate al reclamantei, permițându-i acesteia să-și folosească depozitul conform obiectului său de activitate.
In anul 1992 când s-a parcelat curtea interioară, toate parcelele au devenit locuri înfundate. Accesul la acestea s-a făcut pe aleile din stânga și din dreapta blocului, fără nicio restricție din partea celorlalți proprietari.
La nivelul anului când s-a construit depozitul nu exista o cerință a legii în privința acordului vecinilor. Aceștia și-au exprimat tacit consimțământul pentru că societatea a funcționat și și-a desfășurat activitatea încă din anul 1999, deci timp de 10 ani societatea a funcționat fără a conturba liniștea vecinilor, deși imobilul a avut aceeași destinație „depozit”.
Potrivit prev. art. 616 cod civil prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului, se înțelege acel loc care nu are o ieșire la calea publică.
In aplicarea acestui text de lege se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică.
Raportând aceste prevederi legale la speța dedusă judecății rezultă că reclamanta – în calitate de proprietară a depozitului nu are ieșire la calea publică. Parcelele, așa cum au fost ele atribuite în proprietate prin ordin al Prefectului nu au avut niciodată ieșire la calea publică. Această parcelare și atribuire în proprietate a terenului statului nu echivalează cu o faptă a omului care prin parcelare terenul său a devenit înfundat.
Curtea din spatele blocului în orice modalitate ar fi fost parcelată nu avea ieșire la calea publică (fila 104 fond).
In cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică topografică care a indicat drumul de acces pe care poate să-l parcurgă reclamanta pentru a ajunge la imobilul proprietatea sa, aflat în curtea blocului de pe .. 1, respectiv prin dreapta construcției C 1 pe traseul C-B-A. In opinia expertului acest traseu este cel mai scurt și mai puțin păgubitor pentru pârâți.
Totodată, expertul concluzionează că imobilul proprietatea reclamantei este un loc înfundat, că o utilizare obișnuită a căii de acces nu afectează folosința normală a imobilului curte comună. De asemenea expertul mai specifică faptul că accesul cu mijloace de transport marfă nu este pusă în pericol siguranța clădirii blocului.
Prin îngrădirea accesului la imobilul proprietatea sa, reclamanta nu-și poate exercita prerogativele conferite de dreptul său de proprietate. Tocmai de aceea există instituția „servituții de trecere” pentru ca toți proprietarii să se bucure de prerogativele conferite de dreptul lor de proprietate
Tribunalul a apreciat că instituirea servituții în varianta adoptată de instanța de fond aduce atingere nu numai dreptului de proprietate, însă și obiectului de activitate al acesteia, producându-i grave prejudicii.
Pentru considerentele sus expuse Tribunalul în baza prev. art. 297 și urm C.p.c. a admis apelul reclamantei și pe cale de consecință a schimbat în parte sentința apelată sub aspectul soluționării capătului de cerere privind instituirea servituții și a instituit în favoarea reclamantei o servitute de trecere cu piciorul, auto și mijloace de transport marfă pe traseul din dreapta construcției C 1 pe traseul C, B-A conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. P., expertiză care face parte integrantă din prezenta.
Câr privește apelul pârâților, Tribunalul a apreciat că este nefondat și pe cale de consecință l-a respins pentru următoarele considerente:
Prima critică vizează numele reclamantei însă aceasta și-a precizat acțiunea, iar numele „părții” este același cu cel înscris în cartea funciară. Nu este vorba de două persoane juridice diferite, ci de una singură.
Reclamanta a depus la dosar extrase de carte funciară actualizate.
Pentru instituirea servituții de trecere nu este necesară parcelarea terenului; „instituirea servituții” presupune marcarea unui traseu pe terenul aservit pe care urmează să-l folosească cel în favoarea căruia se instituie, adică fondul dominant. Beneficiarul servituții nu poate avea acces decât pe acel traseu. Servitutea se notează în „foaia de sarcini” a cărții funciare de unde rezultă că este necesară parcelarea terenului aservit, așa cum greșit susțin pârâții.
Atâta timp cât codul civil reglementează instituția servituții de trecere pentru un teren care nu are ieșire la calea publică, iar reclamanta consideră că terenul său este înfundat, cererea sa se privește a fi inadmisibilă.
Instanța investită cu soluționarea unei servituți de trecere se rezumă a analiza dacă terenul proprietatea reclamantei este înfundat sau nu și dacă în speță sunt incidente disp. art. 616 și urm. Cod civil.
Aprecierile legate de legalitatea efectuării unor construcții – în speță a reclamantei - exced cadrului procesual cu care instanța a fost investită. Acestea nu pot constitui apărări care să paralizeze instituirea servituții de trecere așa cum susțin pârâții prin apărător.
Nu se poate susține că locul a devenit înfundat prin fapta reclamantei și că aceasta nu poate solicita instituirea servituții.
Oricare ar fi modalitatea de parcelare a curții interioare - parcelele au devenit „locuri înfundate”. Nu numai terenul proprietatea reclamantei este înfundat dar și celelalte parcele ale pârâților au această calitate, iar accesul la ele se poate face numai pe . din dreapta construcției de apartamente. Întregul probatoriu administrat în cauză a scos la iveală reaua credință de care au dat dovadă pârâții pe parcursul desfășurării procesului, înverșunarea cu care se opun admiterii unei banale acțiuni de instituire a servituții.
In temeiul disp. art. 274 C.p.c. intimații au fost obligați să plătească în favoarea reclamantei suma de 2351 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții R. S., C. I. C., J. E. M., T. G. și T. G., solicitând:
- în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței civile nr. 693/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel sau a celei de fond în vederea pronunțării pe fondul cauzei;
- admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței atacate și rejudecând cauza în fond, administrarea probațiunii necesare și utile soluționării cauzei și respingerii acțiunii.
În subsidiar, se solicită modificarea în tot a deciziei, în temeiul art. 304 pct. 6-9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, invocă nulitatea hotărârii pronunțată în complet de divergență în condițiile în care la termenul de judecată din 26.06.2012 nu au fost indicate punctele rămase în divergență, astfel că a fost soluționată cauza în fond.
Consideră că motivarea hotărârii este părtinitoare în interpretarea stării de fapt și a probațiunii, în sensul că nu s-a analizat împrejurarea că fondul dominant îl reprezintă curtea interioară a blocului în care locuiesc recurenții și dețin drept de proprietate. La momentul atribuirii loturilor prin ordin al prefectului s-a avut în vedere calitatea recurenților de proprietari ai apartamentelor din . era necesară instituirea unei servituți de trecere. Susține că instanța de apel a înlăturat în mod nelegal concluziile raportului de expertiză, în care se arată că pe traseul propus pentru stabilirea servituții afectează recurenții în buna utilizare a imobilului, a curții interioare a imobilului.
Recurenții arată că instanța nu a verificat legitimitatea interesului și legalitatea scopului urmărit invocat reclamantă, în condițiile în care activitatea societății era suspendată de peste un an de zile, accesul pietonal fiind permis la depozitele proprietatea reclamantei și la pretinsul sediu al acesteia. Consideră inadmisibilă instituirea servituții pe o lățime de 3,20 m, în condițiile în care aceasta este lățimea dintre peretele blocului și construcția învecinată. Scopul declarat al acțiunii de servitute este justificat de posibilitatea închirierii depozitului de materiale, respectiv folosința acestuia.
Sub un alt aspect, se susține că reclamanta a edificat cele două construcții identificate ca și depozite de materiale, fără a avea documente legal și fără acordul pârâților în calitate de coproprietari. Această construcție nu a fost edificată în 1996, cum greșit s-a reținut în motivarea instanței: la acea dată s-a notat sera, care a fost ulterior demolată.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Municipiul A. I. a solicitat a se menține hotărârea instanței de fond în ce privește lipsa calității sale procesual pasive.
Anterior analizei legalității hotărârii atacate, Curtea constată următoarele:
Pe parcursul soluționării recursului, părțile au ajuns la o înțelegere, consemnată în actul intitulat „tranzacție” încheiat la data de 4.03.2013, prin care . a convenit cu pârâții recurenți să stingă toate litigiile pe care le au în instanță prin vânzarea imobilelor proprietatea reclamantei intimate către reclamanta recurentă J. E. M., cu suma de 20.000 euro. Instanța nu poate lua act de această tranzacție în sensul art. 271 Cod procedură civilă pentru că această înțelegere se referă și la alte procese care se desfășoară între părți și la alte parcele care nu fac obiectul prezentei cauze. În aceste condiții, instanța va ține cont și de această înțelegere dintre părți, fără însă a lua act de tranzacție în sensul dispozițiilor legale menționate.
În baza acestei convenții, s-a încheiat contractul autentic de vânzare cumpărare din 08.03.2013 autentificat la BNP E. T. sub nr. 853/2013. Prin acest contract recurenta pârâtă J. E. M. a devenit proprietară asupra imobilelor care fac obiectul prezentei cauze, inclusiv a construcțiilor edilitare și industriale-depozit materiale, dar și a parcelei de teren din spatele blocului care a fost proprietatea reclamantei, după cum rezultă din confruntarea dintre contractul de vânzare cumpărare cu expertiza efectuată în primă instanță. Ca urmare, recurenta pârâtă J. E. M. a devenit atât proprietara fondului dominant (asupra căruia s-a solicitat instituirea servituții de trecere), cât și titulara acțiunii în servitute-prin preluarea calității procesual active a reclamantei .. Numita J. E. a ajuns să aibă atât calitatea de recurentă pârâtă, cât și pe aceea de reclamantă-intimată în prezentul recurs, (fiind lipsit de relevanță faptul că sunt și alte persoane pârâte alături de această persoană) ceea ce este inadmisibil. Toate criticile formulate de pârâți au devenit lipsite de interes în condițiile în care recurenta J. nu le poate susține în contradictoriu cu sine
(continuarea decizie civile nr. 230/2013 pronunțată în dosar nr._ )
însăși și nu a înțeles să renunțe la calitatea de recurent, operând coparticiparea procesuală față de ceilalți recurenți.
Față de această stare de fapt, se va respinge în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâții R. S., C. I. C., J. E. M., T. G. și T. G. împotriva deciziei civile nr. 158/A/2012 .
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții R. S., C. I. C., J. E. M., T. G. și T. G. împotriva deciziei civile nr. 158/A/2012 pronunțată de Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.03. 2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. A.N.
Tehn. A.N./12.06.2013
2 ex/MR
Jud. apel (complet de divergență) – L. D., F. P., L. V.
Jud. fond - D. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
