Succesiune. Decizia nr. 338/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 6570/302/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 338/2013
Ședința publică de la 07 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta K. N.-K., împotriva deciziei civile nr. 327/2012, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect succesiune.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 25 aprilie 2013, respectiv 30 aprilie 2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub dosar nr._, reclamanta K. N. K. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor, deschiderea succesiunii de pe urma defunctei R. (născută Gutt) Josefina, decedată la data de 29.12.1986 și constatarea succesiunii vacante; constatarea calității de moștenitor a statului ca beneficiar al succesiunii vacante; pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren și construcție în suprafață de 300 mp situat în București, ., sector 5.
La data de 16.09.2008, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 5 București, excepția inadmisibilității pe capătul de cerere prin care reclamanta solicită instanței să se constate existenta vacantei succesorale de pe urma defunctei R. Josefina și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R..
Prin sentința civilă nr. 6493/2008, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția a II-a Civilă s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, cale de atac respinsă prin decizia civilă nr. 148 R/23.01.2009 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 25.11.2008.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu 2 martori, expertiza extrajudiciară tehnică imobiliară, efectuarea de adrese către Camera Notarilor A. I., Primăria Sector 5 București. Aceasta a depus în probațiune certificate de atestare fiscală, adresă O.C.P.I. Sector 5 București, adresă D.G.F.P. București, Adresă B.N.P. B. L. A., certificat de vacanță succesorală.
La data de 27.09.2011, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii civile ca inadmisibilă, nelegală și neîntemeiată, precum și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că există moștenire vacantă după defuncta R. Josefina, că masa succesorală se compune din imobilele situate în București, ., sector 5, că S. R. culege moștenirea vacantă prin efectul legii și să se dispună întabularea dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilelor ce figurează în registrul de transcripțiuni sub nr._/19.10.1928.
În motivarea întâmpinării, pârâta a susținut că actul prezentat de reclamantă intitulat „chitanță” nu îndeplinește condițiile de valabilitate cerute de lege și că tăgăduiește acest înscris și semnătura defunctei R. Josefina, născută Gutt.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a arătat că se impune constatarea succesiunii vacante după proprietarul tabular, care a decedat fără moștenitori.
Ca urmare a desfășurării procedurii succesorale în fața B.N.P. B. L. A., finalizată prin eliberarea certificatului de vacanță succesorală, părțile au depus note de ședință astfel:
Pârâtul a susținut că a rămas fără obiect primul petit formulat de reclamantă.
În privința celui de-al treilea petit s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A..
În motivare, s-a susținut că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă în soluționarea litigiului conform art. 5 C. pr. civ. Cu referire la același petit s-a invocat excepția tardivității susținându-se că termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei a început să curgă la data de 12.05.1961 când aceasta trebuia și putea să cunoască paguba cauzată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958, art. 2517, 2523 și 2529 din Noul Cod Civil
Pe fond, s-a susținut că înscrisul numit „chitanță” încheiat la data de 12.05.1961 nu constituie un act în sensul art. 1191 C. civ. și nu este semnat de defuncta R. Iosephina întrucât respectiva semnătură diferă de cele prezente pe procura și contractul de vânzare-cumpărare depuse la dosar.
Reclamanta a susținut că primele două petite formulate inițial au rămas fără obiect ca urmare a eliberării certificatului de vacanță succesorală iar cu privire la cel de-al treilea petit s-a solicitat admiterea pentru motivele invocate în cererea introductivă de instanță.
Prin sentința civilă nr. 344/2012 pronunțată de Judecătoria A. s-au respins, ca nefondate, excepțiile necompetenței teritoriale, tardivității, lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității invocate de pârât.
S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantă, s-a dispus ca prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren și construcții situat în București, ., sector 5, identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert D. M.. S-au respins, ca rămase fără obiect, celelalte petite ale acțiunii principale.
S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional. S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a dispus în ce privește cheltuielile procesuale avansate de stat cu titlul de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata diferenței de timbraj în valoare totală de 13.871,4 lei să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția necompetenței teritoriale, s-a constatat că, potrivit art. 14 C. pr. civ., cererile privitoare la moștenire sunt de competența teritorială exclusivă a instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, indiferent de domiciliul pârâtului ori de locul situării imobilului care ar face obiectul succesiunii. În baza art. 17 C. pr. civ., cererile accesorii și incidentale sunt de competența instanței competente să judece cererile principale
În cauza de față, petitul principal formulat inițial a fost constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei R. Josephina, cu ultimul domiciliul în A.. Astfel, în considerarea petitului principal formulat de reclamantă, competența soluționării tuturor petitelor formulate aparține Judecătoriei A..
S-a reținut de asemenea că în același sens a fost dispusă deja declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei A., prin sentința civilă nr. 6493/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 148 R/23.01.2009 a Tribunalului București.
În privința excepției tardivității, s-a reținut că pârâtul a invocat temeiuri legale inaplicabile în cauze de față, întrucât, pe de o parte obiectul prezentului litigiu nu are nicio legătură cu răspunderea civilă delictuală iar pe de altă parte în cauza de față, raportat la data antecontractului invocat – 12.05.1961, nu este aplicabil noul Cod civil.
În temeiul art. 3 și 7 din Decretul 167/1958, obligația promitentului vânzător se stinge la expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Însă, conform art. 16 al. 1 din Decretul 167/1958, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, efectuată de către cel în folosul căruia curge prescripția, întrerupe cursul prescripției. În cauza de față, din declarațiile martorilor ascultați rezultă că, după încheierea convenției din data de 12.05.1961 și până în prezent, reclamanta a fost și continuă să fie în posesia imobilului care a făcut obiectul convenție, achitând impozitele și taxele aferente, fără a fi tulburată nici de defuncta R. Josephina și nici de S. R.. În consecință, termenul de prescripție nici nu a început să curgă anterior formulării cereri introductive de instanță.
Referitor la excepția lisei calității procesuale pasive, prima instanță a reținut că, potrivit certificatului de succesiune vacantă nr. 45/2012 eliberat de B.N.P. B. L. A., S. R. este unic succesor al defunctei R. Josephina iar masa succesorală este compusă din imobilul în litigiu situat în București, sector 5, .. Ca urmare, pe data deschiderii succesiunii, obligația defunctei R. Josephina în calitate de promitent-vânzător conform antecontractului invocat de reclamantă se transmite, conform art. 680 C. civ., în patrimoniul Statului R.. În aceste condiții, pârâtul calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății și, în mod subsecvent, calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
În privința excepției inadmisibilității, s-a reținut că procedura notarială de constatare a vacanței succesorale nu este o procedură prealabilă obligatorie, instanța judecătorească având competența și chiar obligația, atât prin raportare la prevederile Legii nr. 36/1995 cât și cu referire la art. 6 din CEDO, de a statua asupra cererii de constatare a unei succesiuni vacante. Pe de altă parte, la momentul pronunțării hotărârii, a fost deja eliberat un certificat de vacanță succesorală.
Asupra fondului, prima instanță a reținut că, potrivit unui înscris sub semnătură privată datat din 12.05.1961, numiții R. Josephina (născută Gutt) și K. F.-I. au consemnat faptul că cea dintâi a primit de la cel din urmă suma de 20.000 lei ca preț al casei și terenului de 300 mp. din București, .. Imobilul fusese dobândit de R. Josephina prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 19.10.1928, autentificat și transcris în registrul de transcripțiuni la un moment la care locația administrativă era .. 15. După încheierea convenției, K. F.-I. a achitat taxele și impozitele imobilului care a făcut obiectul înțelegerii, fiind titular de rol fiscal alături de R. Josephina și a locuit în respectivul imobil.
R. Josephina a decedat la data de 29.12.1986. Defuncta nu a avut succesori. Partea co-contractantă K. F.-I. a decedat la data de 13.10.2005 iar reclamanta este unicul său moștenitor. După decesul acestuia, în imobilul care a făcut obiectul convenției din data de 12.05.1961 a locuit reclamanta. De la încheierea convenției nu a existat nicio altă persoană decât reclamanta și familia sa care să pretindă vreun drept asupra imobilului în discuție iar familia reclamantei este cunoscută în comunitate drept titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Imobilul care a făcut obiectul convenției din data de 12.05.1961 a fost identificat printr-o expertiză extrajudiciară, întocmită de expert D. M., ca fiind situat administrativ în București, ., Sector 5 și alcătuit din teren în suprafață de 345,74 mp, locuință parter, locuință anexă parter, bucătărie anexă parter și magazie.
În drept, după abrogarea Legii 58/1974, fiind înlăturată interdicția dobândirii terenurilor în alt mod decât prin succesiune legală, posesorii acestora au devenit îndreptățiți potrivit art. 12 din Decretul 144/1958 (abrogat prin art. 41 din Legea 50/1991) să solicite pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract – ca modalitate de executare în natura a obligației de a face, respectiv de a încheia în condițiile anterior convenite un anumit contract.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare constante, în baza prevederilor art. 1073 și 1077 din vechiul Cod civil, care consacră principiile executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate, s-a stabilit că este admisibilă acțiunea în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare dacă: există un antecontract valabil încheiat, există refuzul uneia din părți de a autentifica actul de înstrăinare, partea solicitantă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitentul-vânzător este proprietar al bunului vândut iar promitentul-cumpărător nu e incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.
Conform art. 680 C. civ., în lipsa oricăror moștenitori, bunurile rămase de pe urma defunctului trec în patrimoniul Statului R.. În speță, având în vedere situația de fapt reținută mai sus rezultă că defuncții R. Josephina (născută Gutt) și K. F.-I. au încheiat la data de 12.05.1961 un antecontract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat administrativ în București, ., (fostă N. D. nr. 15) Sector 5, cu componența teren și construcții astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei.
Apărarea pârâtului S. R. în sensul că semnătura existentă pe înscrisul întocmit la data de 12.05.1961 nu ar aparține defunctei R. Josephina (născută Gutt) nu a fost dovedită. Instanța de fond a constatat că nu există o diferență semnificativă între semnăturile defunctei prezente pe actul de vânzare-cumpărare din 19.10.1928 și procura din data de 18.05.1982, având în vedere și faptul că defuncta a dobândit prin căsătorie numele de familie R.. Totodată, instanța a reținut că pârâtul a înțeles să conteste semnătura doar la finalul procesului prezent, fără a se înscrie eventual în fals.
Pârâtul este unic succesor al defunctei R. Josephina (născută Gutt) iar reclamanta este unica succesoare a defunctului K. F.-I.. Până în prezent, deși prețul vânzării a fost achitat în întregime (conform înscrisului constatator al antecontractului și declarațiilor martorilor ascultați), nu au fost efectuate formalitățile necesare transferului dreptului de proprietate conform antecontractului menționat, iar pârâtul refuză întocmirea unui act autentic de vânzare-cumpărare conform obligației asumate de autorul R. Josephina (născută Gutt). În persoana reclamantei nu operează nicio incapacitate de a dobândi imobilul în discuție.
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, în ce privește capătul în prestație tabulară și a respins, ca rămase fără obiect, celelalte petite ale acțiunii principale precum și cererea reconvențională.
În baza art. 274 C. pr. civ., instanța a constatat că pârâtul nu este în culpă procesuală în sensul fundamentării cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care doar pe parcursul procesului a devenit proprietar al imobilului în litigiu, în urma procedurii notariale a constatării vacanței succesorale. Ca urmare, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 02.09.2011 s-a acordat reclamantei ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar pentru diferența de timbraj a acțiunii, respectiv taxă judiciară de timbru în sumă de 13.862 lei și timbru judiciar de 9,4 lei. Raportat la cele reținute privind culpa procesuală și având în vedere prevederile art. 18 și 502 din OUG 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat cu titlul de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata diferenței de timbraj în valoare totală de 13.871,4 lei rămân în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul finanțelor Publice prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu solicitând schimbarea în tot a sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea apelului, pârâtul a criticat modul de soluționare a excepțiilor, iar pe fond a arătat că actul numit „chitanță”, încheiat la data de 12.05.1961, nu constituie un act în sensul prevăzut de art. 1191 C. civ., el nu emană de la defunctă, nu este înregistrat în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, așa încât nu e opozabil apelantei. În plus, s-a solicitat instanței de fond, în termen, efectuarea unei expertize, probă pe care și instanța ar fi trebuit să o dispună în virtutea rolului activ, întrucât s-a invocat faptul că semnătura de pe act nu aparține defunctei. Din actele de la dosarul cauzei se poate observa cu ușurință că există semnături diferite pe acte ce se spune că emană de la defunctă, iar martorul de pe actul numit „chitanță” nu poate fi identificat.
S-a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât actul invocat pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act translativ de proprietate nu îndeplinește condițiile legale și nu este recunoscut de apelant.
Prin decizia civilă nr. 327/2012, Tribunalul Sibiua admis apelul pârâtului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că niciuna dintre excepțiile invocate de apelant nu este întemeiată, iar, sub acest aspect, prima instanță a soluționat cauza în mod corect. S-a reținut că nu se poate susține că Judecătoria A. nu ar fi competentă teritorial să judece prezenta cauză. Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune complexă, a cărei cerere principală viza stabilirea calității de succesiune vacantă pentru bunul ce face obiectul acțiunii, ce a aparținut defunctei R. Josefina, cu ultimul domiciliu în A.. Faptul că, pe parcursul procesului, acest capăt de cerere a rămas fără obiect este irelevant, instanța verificându-și competența la începutul litigiului și hotărând în mod corect asupra acestui aspect. De altfel, hotărârea de declinare a competenței a fost recurată, iar prin decizia civilă nr. 148/2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, recursul a fost respins.
Nici excepția de tardivitate nu a fost considerată întemeiată, deoarece reclamanta a fost și continuă să fie în posesia bunului în privința căruia solicită constituirea unui drept de proprietate. Această posesie reprezintă un act întrerupător de prescripție, iar afirmațiile contrare ale apelantei nu pot fi primite.
În calitatea sa de moștenitor care culege bunurile din succesiunile vacante este evident că S. R. are calitate procesuală pasivă, iar instanța de fond a respins în mod corect și această excepție.
Tribunalul a considerat că motivele de apel vizând modul de soluționare a cauzei pe fondul ei sunt întemeiate, de natură a atrage desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului cauzei, prin neadministrarea unor probe esențiale pentru soluționarea acesteia. Sub acest aspect s-a reținut că apelantul a contestat în fața primei instanțe înscrisul intitulat chitanță, nerecunoscând semnătura defunctei de pe acesta, arătând expres că tăgăduiește acest înscris și semnătura defunctei R. Josefina născută Gutt, conform dispozițiilor art. 177-184 C. pr. civ. În aceste condiții, reținând și faptul că semnătura de pe înscrisul contestat este diferită de semnăturile despre care se susține că au aparținut aceleiași persoane, aflate pe înscrisuri existente la dosar, instanța de fond avea îndatorirea, chiar în lipsa unei solicitări exprese a pârâtei apelante, să verifice dacă semnătura de pe înscrisul contestat aparține defunctei, și aceasta prin administrarea probei cu expertiza grafologică, pentru că o simplă verificare de scripte apare ca irelevantă în condițiile în care sunt vizibile deosebirile între semnăturile de pe diferitele înscrisuri invocate ca emanând de la aceeași persoană.
La termenul de judecată din 12.06.2012, instanța de fond a respins ca tardiv formulată cererea de probațiune vizând efectuarea unei expertize grafologice, însă s-a constatat că poziția pârâtei, de contestare a înscrisului, a fost formulată prin întâmpinare, la data de 27 septembrie 2011, când încă nu se lămurise problema timbrajului pentru cererea reconvențională și dată de la care s-au mai acordat multe termene pentru a se depune la dosarul cauzei certificatul de vacanță succesorală. În acest context nu se mai poate susține cu deplin temei că cererea de probațiune a fost tardiv formulată, pentru că în virtutea rolului activ instanța avea ea îndrituirea și chiar obligația de a pune în discuția contradictorie a părților și a încuviința orice probe pe care le-ar fi considerat utile soluționării cauzei, proba la care facem trimitere fiind una dintre acestea. Dacă cererea reconvențională a fost apreciată a fi în termen sau oricum a fost păstrată pentru a fi judecată împreună cu acțiunea principală, atunci instanța trebuia să pună în discuția părților aspectele la care s-a făcut referire prin întâmpinarea depusă odată cu aceasta și să dispună asupra probelor de administrat pentru lămurirea cauzei, pentru că la acel moment, proba chiar tardivă, putea fi administrată pentru că nu prilejuia amânarea cauzei, cauza amânându-se de mai multe ori după aceea pentru eliberarea certificatului de vacanță succesorală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat d pârât.
În expunerea motivelor, recurenta susține că pârâtul a depus întâmpinare în termen legal, la termenul din 16.09.2008, prin care nu a contestat semnătura de pe înscris. Întâmpinarea la care face referire instanța de apel a fost depusă după trei ani de la data introducerii acțiunii, peste termenul stabilit de art. 115 și urm. C. pr. civ.
Recurenta susține că poziția pârâtului este una de rea – credință, întrucât acesta, prin reprezentanții săi, a făcut demersurile legale în vederea eliberării certificatului de vacanță succesorală, atașând în procedura notarială, inclusiv chitanța a cărei semnătură o contestă și a apreciat la acel moment ca valabil acest înscris.
Recurenta arată că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților, în condițiile în care, pârâtul nu a înțeles să-și valorifice drepturile, iar instanța de fond a dat dovadă de rol activ și a procedat la verificarea de scripte. Se susține de asemenea că, instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, o pune pe reclamantă în situația de a face o probă imposibilă, întrucât aceasta nu deține acte originale ale defunctei pe care ar trebui să le depună la dispoziție experților pentru efectuarea expertizei.
În drept se invocă art. 304 pct. 8 și 9 C. pr. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 13).
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 8-10).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea, în opinie majoritară, constată următoarele:
Reclamanta a înregistrat inițial acțiunea pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, depunând în două exemplare atât acțiunea, cât și înscrisurile atașate, între care și înscrisul „chitanță”. Acestea au fost comunicate pârâtului odată cu acțiunea conform, dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 20. La data de 16.09.2008, pârâtul a depus întâmpinare, în termen legal, invocând o . excepții, fără a face nicio apărare pe fondul cererii și fără a indica vreo probă de care înțelege să se folosească (filele 21-24, dosar fond, Judecătoria Sect. 5 București).
După declinarea competenței de soluționare a cauzei, la data de 07.01.2010, pârâtul a depus din nou întâmpinare, prin care a solicitat să i se comunice cererea de chemare în judecată și documentele anexate (fila 12-13, dosar fond). Deși aceste înscrisuri au fost comunicate cu pârâtul încă din 16.07.2008, instanța de fond, respectând toate garanțiile procesuale ale pârâtului, îi comunică din nou înscrisurile anexate acesteia (fila 17, dosar fond). Pârâtul confirmă primirea acestor acte, inclusiv a înscrisului intitulat „chitanță”, dar solicită, cu totală rea-credință, să i se comunice și o copie după cererea de chemare în judecată, în condițiile în care primise această acțiune cu mai bine un an și jumătate în urmă și formulase întâmpinare prin care invocase mai multe excepții.
Pârâtul a formulat în continuare cereri de amânare în vederea comunicării acțiunii și a actelor anexate, deși era în posesia lor (filele 33, 122, dosar fond).
La data de 21.07.2011, pârâtul a depus cerere reconvențională și întâmpinare, prin care a declarat pentru prima oară că tăgăduiește semnătura de pe înscrisul „chitanță”. După eliberarea certificatului de succesiune vacantă în cadrul procedurii notariale, reclamanta și-a precizat cererea menținând doar petitul trei din cerere, vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, iar față de această stare de fapt și de precizarea reclamantei, pârâtul a solicitat să se constate ca rămas fără obiect petitul referitor la constatarea succesiunii vacante și a reiterat susținerea că înscrisul intitulat „chitanță” nu este semnat de def. R. Iosephina.
La termenul din 12.06.2012, prima instanță a pus în discuția părților cererea în probațiune formulată de pârât și a respins această cerere, având în vedere momentul la care a fost formulată și dispozițiile art. 132 C. pr. civ.
Față de circumstanțele concrete ale cauzei, Curtea, în opinie majoritară, constată că momentul la care trebuie verificată îndeplinirea cerințelor de admisibilitate a probelor în condițiile art. 132 alin. 2 C. pr. civ., este cel la care s-a pus în discuție această probă, întrucât anterior, prima instanță a pus în vedere părților să își precizeze poziția procesuală față de noua stare de fapt rezultată ca urmare a demersurilor pârâtului în obținerea certificatului de vacanță succesorală, finalizate cu eliberarea acestui certificat.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru administrarea unei asemenea probe, în condițiile în care pârâtului i-a fost comunicat înscrisul încă din iulie 2008, a avut cunoștință de conținutul lui și de semnătura de pe acest act, dar nu a înțeles să tăgăduiască semnătura decât după trei ani, cu mult după împlinirea termenului impus de art. 115 C. pr. civ.
Câtă vreme la momentul discutării în condiții de contradictorialitate a cererii în probațiune, cauza era în stare de judecată, iar pârâtul nu a fost prezent la niciun termen de judecată, la administrarea niciunei probe, cu toate că prima instanță, în exercitarea rolului activ, a comunicat pârâtului probele administrate la solicitarea reclamantei, se constată că soluția de respingere a cererii în probațiune este una legală și urmează a fi menținută.
Pentru cele ce preced, Curtea, în opinie majoritară, constată că criticile reclamantei sunt circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 c. pr. civ., va admite recursul de față și va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârât împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va menține.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., intimatul pârât va fi obligat să plătească recurentei suma de 3448 lei, cheltuieli de judecată în apel și recurs, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.
(continuarea deciziei civile nr. 338/07.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta K. N. K. împotriva deciziei civile nr. 327/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă și în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 344/2012 pronunțată de Judecătoria A., pe care o menține.
Obligă intimatul să plătească recurentei, cheltuieli de judecată de 3448 lei în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.05.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. - cu opinie separată în sensul respingerii recursului | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. MFC
Tehn. MFC
2 ex/20.05.2013
Jud. fond – A. N.
Jud. apel – V. A./V.C.D.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În opinia mea se impunea respingerea recursului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Astfel, chiar în condițiile în care pârâta a contestat după trei ani de la depunerea acțiunii, semnătura defunctei de pe înscrisul depus la dosar, potrivit art. 177 cod procedură civilă, cel căruia i se opune un înscris este dator fie să recunoască, fie să conteste scrisul sau semnătura. Fiind contestată semnătura, instanța-potrivit art. 178 cod procedură civilă, procedează la verificarea înscrisului, ceea a și făcut instanța de fond. Nu era necesar ca pârâtul să se înscrie în fals, contestarea semnăturii fiind posibilă și pe cale de excepție în materie civilă.
(continuarea motivării opiniei separate a deciziei civile nr. 338/07.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pârâta a făcut toate demersurile necesare pentru a obține certificatul de vacanță succesorală pentru a justifica prezența sa în proces, demersuri care nu au legătură cu contestarea semnăturii de pe chitanța depusă la dosar. Obținerea certificatului de vacanță succesorală nu are ca efect confirmarea actelor defunctei din timpul vieții, ci constatarea lipsei unor moștenitori, legali sau testamentari.
Instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a trimis cauza instanței de fond pentru completarea probațiunii, în condițiile în care deși a fost contestată semnătura de pe înscrisul de care reclamanta înțelege să se folosească pentru a obține act apt de întabulare, instanța nu a dispus expertiza grafologică. Aceasta mai ales în condițiile în care s-a reținut că această semnătură este diferită de semnăturile de pe alte înscrisuri, inclusiv de pe un act autentic depus la dosar.
Din aceste considerente, consider că nu a fost lămurită pe deplin starea de fapt, respectiv dacă defuncta a semnat sau nu actul intitulat”chitanță”, prin care se susține că s-a transmis proprietatea asupra imobilului în litigiu. Așa cum corect a motivat instanța de apel se impunea trimitea cauzei pentru completarea probațiunii.
Față de toate aceste argumente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, trebuia respins recursul reclamantei, ca nefondat și menținută hotărârea atacată.
Judecător
A. N.
Redc/Teh. A.N./06.06.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 804/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 471/2013. Curtea de... → |
|---|
