Acţiune în constatare. Decizia nr. 60/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 60/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 60/2012
Ședința publică de la 09 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N. – președinte
Judecător M. M. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta . S., împotriva deciziei civile nr. 507/2011 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, dl. T. C. în calitate de administrator al societății recurente, lipsă fiind reprezentantul intimatei pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 – recurs civil, respectiv d-na judecător C. G. N. lipsește din instanță motivat, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător M. M. C., încheindu-se proces verbal în acest sens.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura legal îndeplinită, recursul este motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ, și recursul de față nu este timbrat.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât S. Județean S. al A. Naționale, prin care se solicită, aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. 2 C. proc. civ, din care un exemplar se comunică reprezentantului societății recurente reclamante.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar taxă judiciară de timbru de 723,4 lei și timbru judiciar de 2,5 lei.
Instanța, în deliberare, cu privire la taxa judiciară de timbru datorată de către recurenta reclamantă, constată că din eroare aceasta a fost citată cu mențiunea achitării taxei în sumă de 723,4 lei, având în vedere obiectul cererii și motivele de recurs și învederează reprezentantului recurentei că, chitanța reprezentând această sumă se poate restitui titularului, în măsura în care se va depune la dosar taxa judiciară de timbru de 10 lei, până la sfârșitul dezbaterilor.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, sub rezerva depunerii la dosar a taxei judiciare de timbru de 10 lei și a timbrului judiciar până la sfârșitul ședinței de judecată.
Reprezentantul recurentei reclamante arată că societatea pe care o reprezintă deține un depozit de arhivă cu documente cu valoare practică a mai multor societăți, pe anii 1999 – 2002, pentru Casa Județeană de Pensii, care trebuia să arhiveze aceste documente, cele cu valoare istorică fiind predate A. naționale. La dosarul cauzei arată că există documente prin care se încuviințează preluarea arhivelor de către societatea recurentă, până la soluționarea problemei spațiului de depozitare de către Casa Județeană de Pensii, până la precizarea ulterioară a statului, precizări care nu au mai apărut reglementate. Arată că există procese verbale încheiate pentru predarea arhivelor instituțiilor care trebuiau să le arhiveze iar conform legii aprobată în acest sens în anul 2006, documentele cu valoare practică trebuiau predate A. Naționale. Menționează că la acest moment, recurenta reclamantă deține arhive fără titlu, nu mai poate suporta cheltuielile de întreținere și păstrare ale acestora și nu mai are calitate de a elibera adeverințe. În această situația reclamanta recurentă era în drept de a preda aceste arhive la Remat, pentru topire, însă nu a abuzat de acest drept. Se mai arată că Arhivele Naționale au invocat faptul că nu au fost predate documente Casei Județene de Pensii, dar cea din urmă instituție nu a dorit să preia aceste arhive, urmare a numeroaselor demersuri făcute în acest sens. Solicită a fi găsită o soluție amiabilă pentru rezolvarea acestui litigiu, sau eventual intimata pârâtă să încheie un contract cu societatea reclamantă recurentă, pentru păstrarea în continuare a acestor documente.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare, sub rezerva achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La sfârșitul dezbaterilor, reprezentantul societății recurente reclamante depune la dosar taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 2,5 lei, motiv pentru care instanța procedează la restituirea chitanței reprezentând taxa judiciară de timbru achitată și nedatorată, în cuantum de 723,4 lei reprezentantului recurentei reclamante.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 6468/2010 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtului S. Județean S. al A. Naționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care prin decizia civilă nr. 514/2010 a Tribunalului S. a fost admis, sentința desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu mențiunea că instanța de fond trebuie să răspundă tuturor capetelor de cerere.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 5487/2011 a Judecătoriei S. s-a respins cererea formulată și precizată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul S. Județean S. al A. Naționale (fosta Direcție Județeană S. a A. Naționale).
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în perioada 1997 – 1999 și în perioada 1998-2002, administratorul societății reclamante, în calitate de expert contabil și lichidator judiciar, a asigurat procedura de lichidare a mai multor societăți din jud. S., în finalul lichidării punându-se problema predării arhivei ce rămăsese depozitată în spațiile adjudecate de cumpărători.
Din înscrisurile din dosar rezultă că societatea reclamantă, în calitate de locator, a încheiat contracte de prestări servicii cu societățile comerciale aflate în lichidare, în calitate de locatar, având ca obiect punerea la dispoziția locatarului a unui spațiu de depozitare în care să fie așezată arhiva preluată spre depozitare și conservare pentru o durată de până la 24 luni de la data încheierii contractelor.
În ceea ce privește contractele de prestări servicii încheiate de reclamantă cu societățile comerciale aflate în lichidare, se reține că acestea nu dau naștere la drepturi și obligații în sarcina pârâtului din prezenta cauză, respectiv S. Județean S. al A. Naționale (F. Direcție Județeană S. a A. Naționale), acesta nefiind parte în contract.
Conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 în vigoare în perioada 1997-2002, până la modificarea acesteia prin Legea nr. 358/2002, în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente persoană juridică, fără ca activitatea acestuia sa fie continuată de un altul, documentele cu valoare istorică, în sensul art. 2 din prezenta lege, vor fi preluate de către Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale A. Naționale, iar cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile individuale ale cetățenilor vor fi depuse la Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau la direcțiile județene ale acestuia.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 16/1996, documentele cu valoare practică, sunt acelea în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile individuale ale cetățenilor și care vor fi păstrate de către creatorii și deținătorii de documente.
Față de aceste dispoziții legale, s-a constatat că documentele care fac parte din arhiva societăților comerciale lichidate, respectiv cum sunt statele de plată, dosarele personale, cărțile de muncă, se încadrează în categoria documentelor cu valoare practică.
Ca urmare, în momentul desființării societăților supuse lichidării, reclamanta avea obligația de a preda documentele cu valoare practică către Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau la direcțiile județene ale acestuia.
La data 03.07.2002, art. 18 din Legea nr. 16/1996 a fost modificat prin Legea nr. 358/2002, în sensul că documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de casele județene de pensii sau ale sectoarelor municipiului București, după caz.
La data 31.05.2006, art. 18 din Legea nr. 16/1996 a fost modificat prin OUG nr. 39/2006, în sensul că documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale A. Naționale, însă, potrivit alin. 2, documentele cu valoare practică prevăzute la alin. 1 se preiau după înființarea în cadrul A. Naționale și al direcțiilor județene ale A. Naționale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în condițiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare, iar, potrivit alin. 3, documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, în condițiile alin. 2, pe baza de inventar și proces-verbal de predare-preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
Luând în considerare normele legale în vigoare în prezent, s-a constatat că Direcțiile județene ale A. Naționale urmează să preia documentele cu valoare practică de la casele teritoriale de pensii după înființarea în cadrul direcțiilor județene ale A. Naționale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în condițiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare și pe bază de inventar și proces-verbal de predare-preluare.
Ca urmare, s-a reținut că, în prezent, pârâtul nu are obligația de a prelua documentele din arhiva societăților desființate și nici nu există obligația legală de a încheia contracte de prestări servicii cu societatea reclamantă, aceasta din urmă nerespectându-și obligația de a preda la timp documentele cu valoare practică către Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau la direcțiile județene ale acestuia.
De asemenea, ținând cont de faptul că cererea de obligare a pârâtului la preluarea arhivelor societăților pentru care contractele de prestări servicii au expirat a fost respinsă, s-a respins și cererea privind obligarea pârâtului la plata contravalorii chiriei pentru arhiva depozitată în perioada noiembrie 2004-noiembrie 2010, nefiind dovedită culpa pârâtului, potrivit art. 1169 C.civil.
Referitor la cererile privind pronunțarea instanței cu privire la posibilitatea eliberării, în continuare, a adeverințelor și a altor documente solicitate de foștii salariați și încuviințarea predării la întreprinderi de colectare a deșeurilor a arhivelor pentru care atât contractele de prestări servicii cât și termenul de păstrare au expirat, se constată că prin acestea nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de pârâtul S. Județean S. al A. Naționale (fosta Direcție Județeană S. a A. Naționale) și, ca urmare, aceste cereri au fost respinse ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . S., care a solicitat anularea acesteia și reținerea cauzei spre rejudecare. În motivarea apelului reclamanta arată că nici în acest ciclu procesual instanța de fond nu a răspuns cererilor sale. Astfel, a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la cine urmează să păstreze documentele cu valoarea practică ale unor societăți radiate, instanța a apreciat că pârâta DJAN nu are obligația să le preia, însă nu a hotărât și cine are această obligație. De asemenea, a solicitat ca instanța să se pronunțe dacă reclamanta mai este îndreptățită să păstreze aceste arhive, iar instanța nu a răspuns acestei întrebări. A mai solicitat instanței să se pronunțe cu privire la care este compensația bănească la care este îndreptățită reclamanta pentru păstrarea acestor arhive, iar instanța a transformat o întrebare într-o cerere, l-a pus să precizeze valoarea și să timbreze la valoarea precizată, ori reclamanta, nici cu ocazia depunerii calculului chiriei nu a emis nici o pretenție, ci doar a răspuns la solicitarea instanței. De asemenea, a solicitat instanței să aprecieze dacă este abilitată să elibereze în continuare adeverințe și alte documente, precum și încuviințarea predării arhivelor la întreprinderi de colectarea deșeurilor. Mai arată apelanta că nu are nici o responsabilitate pentru faptul că din 2006 nu s-au înființat acele structuri speciale prev. de OUG 39/2006 care să preia documentele cu valoare practică și că revine pârâtei datoria de a găsi o rezolvare a problemei. Solicită ca instanța să stabilească o modalitate de rezolvare a acesteia, reclamanta constatând că mai există încă o acceptare tacită a rolului suveran al statului.
Prin decizia civilă nr. 507/2011 Tribunalul S. a respins apelul declarat de reclamanta . S. împotriva sentinței civile nr. 5487/2011 a Judecătoriei S. și a dispus restituirea către reclamantă a taxei judiciare de timbru de 1446,70 lei, achitată în apel cu chitanța nr._ din 20.10.2011 și a taxei de timbru de 2893,40 lei, achitată la instanța de fond cu chitanța nr._ din 23.06.2011, ca nefiind datorată, reținând următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, aceasta a chemat în judecată pârâta DJAN, solicitând instanței să constate neîndeplinirea de către aceasta a obligației de preluare a documentelor reprezentând arhivele societăților comerciale pentru care contractele de prestări servicii încheiate, au expirat și să constate neinițierea niciunui demers privind continuarea păstrării arhivelor unor societăți lichidate judiciar.
Printr-o precizare de acțiune (f. 36 primul dosar de fond) reclamanta roagă instanța să se pronunțe cu privire la mai multe întrebări ale sale, pe care le repetă în apelul de față. În primul ciclu procesual, în apel, instanța a constatat că hotărârea primei instanțe nu conținea exact răspunsurile, pozitive sau negative la toate cererile emise de părți.
În rejudecare, reclamanta, prin notele scrise, reia aceleași întrebări pe care le adresează instanței, respectiv: cine urmează să păstreze în continuare și în ce condiții documentele contabile și cu valoare practică, ale societăților lichidate și radiate, dacă reclamanta este îndreptățită să păstreze arhive fără vreo încuviințare din partea DJAN, care este compensația bănească cuvenită reclamantei pentru păstrarea acestor documente și să se pronunțe instanța cu privire la eliberarea în continuare a adeverințelor și altor documente solicitate de foștii salariați.
Mai întâi de toate, trebuie precizat că instanța nu este pusă să răspundă la întrebări, ci să soluționeze cereri. La întrebări răspund cei care acordă consultanță, fie juridică, fie în alte materii, ori aceasta nu este atributul instanței judecătorești.
În ce privește cererea introductivă de instanță, prin care se solicită constatarea unor situații de fapt, aceasta nu este admisibilă, conf. art.111 c.pr.civ. în condițiile în care ar fi posibilă o realizare a dreptului, pentru care însă trebuie formulată o cerere, nu întrebări.
În literatura juridică se arată că obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să cuprindă pretenția concretă a reclamantului, pretenție care trebuie să fie juridică atunci când se referă la un obiect susceptibil de a fi acordat de judecător în virtutea dreptului. Ori, prin precizarea de acțiune reclamanta doar pune întrebări instanței, fără să solicite ceva în contradictoriu cu pârâta pe care a chemat-o în judecată. Astfel, reclamanta întreabă cine urmează să păstreze documentele în continuare, dacă mai este ea îndreptățită să păstreze arhiva, care este compensația bănească la care ar fi îndreptățită, dar fără a cere obligarea pârâtei să i-o plătească, și mai solicită să-i răspundă instanța dacă este îndreptățită reclamanta să mai elibereze adeverințe.
Dacă în ce privește prima întrebare, la cererea instanței, la termenul din 5.05.2011, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtei la preluarea arhivelor, cu privire la celelalte întrebări nu a formulat nici o cerere în contradictoriu cu pârâta, nu a solicitat stabilirea unui drept potrivnic cu aceasta, astfel că acestea sunt inadmisibile.
Referitor la modul de soluționare a cererii de obligare a pârâtei de a prelua arhivele, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a considerat-o neîntemeiată. Privind succesiunea în timp a legislației în domeniul arhivistic, după . Legii 16/1996, reclamanta avea chiar obligația de a preda documentele cu caracter practic la Ministerul Muncii și protecției Sociale sau la direcțiile județene ale acestuia, însă nu și-a îndeplinit această obligație. Ulterior, prin modificarea adusă legii 16/1996 în anul 2002, documentele cu valoare practică trebuiau să fie preluate de casele județene de pensii. Prin modificarea adusă art. 18 din lege prin OUG 39/2006 s-a stabilit că documentele cu valoare practică vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale acestora, după înființarea unor structuri specializate în acest scop. Întrucât nu s-a făcut dovada acestor structuri, în mod corect pârâta nu poate fi obligată să preia documentele cu valoare practică de la reclamantă, chiar dacă aceasta din urmă nu poartă nici o răspundere pentru că nu au fost încă înființate acele structuri speciale. Atâta timp cât la acest moment nu sunt create acele structuri, iar legea specială nu prevede posibilitatea predării documentelor de arhivă cu valoarea practică altor instituții ale statului, reclamanta trebuie să le păstreze în continuare și să se preocupe de păstrarea lor în condițiile prevăzute la art. 181din lege.
Față de aceste împrejurări, s-a constatat că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 296 c.pr.civ. instanța a respins apelul.
Reclamanta nu a formulat la instanța de fond nici o cerere de obligare a pârâtei la plata vreunei compensații bănești, nu a emis nici o pretenție bănească în contradictoriu cu pârâta DJAN, ci doar a adresat o întrebare instanței, cerând să i se răspundă care ar fi compensație bănească la care ar fi îndreptățită pentru păstrarea documentelor. Deși nu a precizat că solicită plata de către pârâtă a vreunei sume de bani, instanța i-a pus în vedere să precizeze cuantumul sumei solicitate, iar după ce reclamanta s-a conformat și a depus un calcul al chiriei, fără a cere obligarea pârâtei la plata acesteia, instanța i-a pus în vedere să timbreze la valoarea rezultată din calcule.
Potrivit art. 1 din L. 146/1997 se timbrează cererile în justiție, nu și întrebările adresate instanței. Ca urmare, sumele achitate cu titlu de taxă de timbru nu erau datorate, astfel că potrivit art. 23 al.1 lit.a din L. 146/1997, instanța va dispune restituirea către reclamantă a sumelor de 1446,70 lei și 2893,40 lei, achitate cu titlu de taxă de timbru.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta . S. solicitând anularea deciziei civile nr. 507/2011 pronunțată de Tribunalul S. și reținerea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului se arată că raportat la reglementările din 2006 aprecierea instanței este corectă, însă reclamanta nu poate fi obligată să păstreze în mod gratuit această arhivă, doar pentru că statul nu a reușit să înființeze timp de 5 ani structurile necesare.
Reclamanta a făcut demersuri pentru preluarea documentelor, toate rămase fără răspuns, motiv pentru a formulat prezenta acțiune.
Instanța consideră însă că aceste cereri sunt inadmisibile.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, invocând excepția nemotivării acestuia cu consecința constatării nulității recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.
CURTEA, analizând legalitatea deciziei atacate, prin raportare la criticile aduse, reține următoarele:
Deși intimata a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, instanța nu va reține această sancțiune, apreciind că prin modalitatea mai puțin juridică aleasă de redactare a motivelor de recurs, recurenta susține greșita aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce o privește, în sensul că în mod greșit s-a apreciat că cererile sale sunt inadmisibile, ceea ce a dus la menținerea soluției prin care documentele rămân în păstrarea sa, deși ele trebuiau preluate de către pârâta intimată.
Curtea reține că prin decizia pronunțată Tribunalul a apreciat că cererea formulată de către reclamantă nu este admisibilă, în condițiile în care aceasta a formulat doar petite în constatare, deși are la dispoziție o acțiune în realizare.
Soluția pronunțată de către Tribunal este corectă și urmează a fi menținută pentru următoarele considerente:
O particularitate a acțiunilor în constatare este caracterul lor subsidiar. Într-adevăr, potrivit art. 111 Cod procedură civilă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Prin urmare, pentru a nu se încărca activitatea organelor judiciare cu doua acțiuni, una în constatare și una în realizare, art. 111 Cod procedură civilă le-a conferit acțiunilor în constatare un caracter limitat și subsidiar. Această realitate procedurală se reflectă și în efectele hotărârilor pronunțate în materie, în sensul că ele nu sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.
(continuarea deciziei civile nr. 60/9.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ )
Reclamanta avea la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului și anume o acțiune de a face, prin care să solicite obligarea pârâtei să preia documentele cu valoare practică și istorică.
Cu toate acestea, reclamanta s-a limitat la a formula capete de cerere în constatare, fără finalitate practică, și la punerea unor întrebări.
De aceea tribunalul în mod corect a reținut că menirea instanțelor de judecată nu este aceea de a da consultantă juridică, de a răspunde la întrebări, ci de a soluționa pretenții concrete, formulate în condițiile legii.
Constatând că soluția pronunțată de tribunal este temeinică și legală, la adăpost de criticile formulate de către recurentă, recursul de față este nefondat, și în consecință, raportat la prevederile art. 312 Cod procedură civilă, instanța urmează a-l respinge.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul . împotriva deciziei civile 507/4.11.2011 pronunțată de Tribunalul S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.02.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, M. M. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.M.C.
Tehn.MMC/27.02.2012
2 ex/NP/27.02.2012
Jud. fond – D.D.
Jud. apel-D.T.L./Ghe. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 311/2012. Curtea de Apel ALBA... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
