Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-02-2012 în dosarul nr. 8/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8/2012
Ședința publică de la 23 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N. – vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror A. M.
Pe rol se află soluționarea apelului, în rejudecare după casare, declarat de reclamantul M. M. A. și de pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P., împotriva sentinței civile nr. 1017/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de apelantul pârât S. R. prin M. Finanțelor P. București la apelul declarat de reclamant, prin care se solicită aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de reclamantul M. M. A. precum și cel declarat de D.G.F.P, întrucât consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat și pus în aplicare dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, aceasta fiind publicată în M.O. al României ulterior datei pronunțării sentinței instanței de fond și nu poate fi considerat temei al neacordării de daune morale.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra apelurilor civile de față,
P. acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._, reclamantul M. M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., ca prin hotărâre judecătorească:
-să se constate că a fost condamnat politic și să fie obligat pârâtul la 1.000.000 Euro daune morale;
-repunerea sa în dreptul militar din care a fost degradat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost ridicat și încarcerat la Direcția Generală a Securității Statului, fiindu-i confiscată averea.
Deși a fost arestat în 07.12.1960, a fost condamnat în 1962, în temeiul art. 209 C. pen, cu o pedeapsă corecțională de 3 ani pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
În dovedirea prejudiciului moral suferit, reclamantul a arătat că în urma arestării, familia sa a rămas fără sprijin material, în detenție a suferit în urma abuzurilor și terorii din închisoarea Jilava care era supraaglomerată, plină de apă, zilnic era bătut și anchetat. După eliberare a fost supus la presiuni și manipulări și nu a mai putut să-și practice meseria de medic, astfel că în 1975 a emigrat în Germania.
În drept s-au invocat prevederile art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 1017/2010 Tribunalul Sibiu – Secția civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. M. A. în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin DGFP Sibiu și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului M. M. A. născut în 25.03.1924 în Sibiu și obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de 3000 Euro, echivalent în lei la data plății. Au fost respinse restul pretențiilor solicitate de reclamant și obligat pârâtul la cheltuieli de judecată de 2150 lei către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut și motivat următoarele:
Reclamantul M. M. A., fiul lui A. și C., născut la 25.03.1924 în Sibiu, a fost arestat în 7.12.1960 iar prin sentința penală nr. 1/1962 a Tribunalului M. de Regiune Militară București a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale prev. de art. 209 C. penal.
A fost pus în libertate în 13.04.1963, conform DL. 720/1966.
La data arestării, reclamantul a avut profesia de medic la Uzinele Electrica Sibiu ( f. 37 dosar fond) și a fost încarcerat la Închisoarea Văcărești – mandat de executare pedeapsă nr. 3/962/18.04.1962.
Reclamantul M. M. A. se încadrează în prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, care prevăd că „constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunțate pentru faptele prev. de art. 185 – 187, 190…..209, 284 C. pen, condamnarea sa fiind dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nr._ a Tribunalului M. de Regiune Militară București.
Instanța a făcut aplicarea prev. art. 4 alin. 3 și a obținut reconstituirea dosarului reclamantului de la CNSAS.
Fiind persoană care a suferit o condamnare politică în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, conform art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Cuantumul acestor despăgubiri poate fi cuantificat conform legii, până la 10.000 Euro deoarece vizează chiar persoana supusă condamnării cu caracter politic, instanța trebuind să ia în considerare durata pedepsei privative de libertate și consecințele negative produse pe plan fizic, social și psihic.
Regimul de detenție îndurat de reclamant și faptul încarcerării sale cu un an anterior condamnării a produs consecințe negative pe plan fizic și psihic, deoarece acesta a făcut greva foamei, solicitând audiență la președintele țării, în acest sens existând declarațiile sale la arhiva CNSAS (filele 8,9 dosar fond).
Este de menționat că hotărârea de condamnare nu arată dacă a fost degradat din drepturile militare astfel că s-a respins capătul de cerere privitor la repunerea în drepturile militare.
Familia reclamantului, soția și cele două fiice, au rămas fără sprijin material pe perioada detenției, astfel că acestuia i-au fost lezate dreptul la viață, demnitatea, dar și sănătatea.
După eliberare, nemaiputând să-și profeseze meseria, i-a fost afectat prestigiul profesional și cariera, motiv pentru care ulterior a emigrat în Germania.
P. condamnarea cu caracter politic a reclamantului de către stat s-a produs lezarea valorilor drepturilor personale nepatrimoniale sus arătate și se impune acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea criticilor reclamantul arată în esență că se impune majorarea cuantumului despăgubirilor acordate față de decizia 1354/2010 a Curții Constituționale.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. susține în esență că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, faptele invocate de reclamant nefiind dovedite cu înscrisuri și nu se încadrează în cele enumerate în mod expres și limitativ la art. 1 alin. 2 și nici în cele definite de art. 3 din Legea nr. 221/2009.
P. decizia civilă nr. 29/28.01.2011 C. de A. a admis ambele apeluri și a desființat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând nulitatea hotărârii întrucât cauza s-a analizat și pronunțat în lipsa procurorului contrar art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.
Această hotărâre a fost casată de către ICCJ, prin decizia civilă nr. 8407/2010, reținându-se în esență că, față de obiectul acțiunii, solicitarea de acordare numai a daunelor morale, prezența procurorului nu este obligatorie, deci sentința nu este lovită de nulitate.
Pe rolul prezentei instanțe dosarul a fost reînregistrat la data de 31.01.2012.
P. întâmpinare, S. R. prin DGFP Sibiu a solicitat respingerea apelului reclamantului ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, C. constată apelul formulat de pârât ca fondat iar al reclamantului nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel încât de la data publicării în Monitorul Oficial, decizia CCR 1358/2010 a devenit obligatorie. În aceste condiții nu pot fi reținute aserțiunile pe care reclamantul le face în cadrul cererii de recurs, în sensul că această decizie nu ar trebui aplicată întrucât acțiunea a fost introdusă înainte de pronunțarea deciziei.
Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu constituția, în cadrul termenului arătat, art. 5 din legea nr. 221/2009 are în prezent următorul conținut:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară".
Litera a) din articolul 5, care constituia temeiul de drept al acțiunilor introductive, nu mai există deoarece textul legal s-a declarat neconstituțional conform celor arătate mai sus.
Din punctul de vedere al efectelor produse, există identitate între situația în care o lege veche este modificată, completată sau abrogată printr-o lege nouă și situația în care o lege sau o dispoziție legală este declarată neconstituțională iar legiuitorul nu își îndeplinește obligația de a aduce legea sau dispoziția legală în acord cu constituția.
La soluționarea unui proces în care nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, se aplică legea în vigoare la acel moment. În măsura în care raporturile juridice nu sunt pe deplin constituite, în momentul intrării în vigoare a noii legii sau în momentul declarării ca neconstituționale a unui text de lege, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea în forma nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie. Forma nouă a legii este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea sau declararea ca neconstituțională a legii vechi. Evident, printre acestea sunt și situațiile durabile de fapt, care, potrivit legii noi, ar urma să producă efectele constitutive, modificatoare sau extinctive de drepturi nesusceptibile a se produce sub imperiul legii vechi. Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară sau forma ulterioară a legii modifică efectele viitoare sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, dispoziția din legea ulterioară se aplică și efectelor actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.
Concluzia celor arătate este aceea că în speță se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus judecații în curs are caracterul unei fapte în desfășurare (facta pendentia), astfel că „legea nouă" (forma legii după data de la care decizia de neconstituționalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile.
Într-o altă ordine de idei, dar în același sens, trebuie observat că instanțele pot sesiza C. Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei dispoziții din aceasta, doar în situațiile în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond în apel sau în recurs. Or, în măsura în care legea sau textul de lege vizate, sunt declarate neconstituționale, cele stabilite prin decizia Curții Constituționale sunt obligatorii și de imediată aplicare, de la data publicării în Monitorul Oficial, atât în procesul care a determinat sesizarea Curții Constituționale cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor (în fond, în apel ori în recurs) al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile legale declarate neconstituționale.
Este adevărat că instanțele trebuie să dea eficiență prevederilor Convenției dar acest lucru este posibil doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor statuate prin convenție. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost declarată neconstituțională ea nu mai există și prin urmare nu se mai poate pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Art. 20 alin. 2 din Constituția României cu titulatura „Tratatele internaționale privind drepturile omului" stabilește următoarele:
„Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
„Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Actuala ordine constituțională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală declarată neconstituțională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat. Raționamentele ce stau la baza hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești trebuie plasate exclusiv în plan juridic.
Faptul că din punct de vedere juridic lucrurile stau în modul arătat mai sus rezultă și din Hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului pronunțată în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Dată fiind similaritatea situațiilor, aprecierile Curții Europene din hotărârea menționată, sunt valabile și în speța de față. Decizia de admisibilitate pronunțată de C. Europeană în speța arătată, acordă o importanță deosebită faptului că atunci când o normă din dreptul intern este declarată neconstituțională, eventualele efecte negative pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept. C. Europeană consideră că simpla posibilitate recunoscută prin lege unor persoane de a obține, în urma unui proces, despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut nu are semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât, deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. În fine, C. Europeană observa, la momentul respectiv, că noțiunea de discriminare prevăzută în art. 14 din Convenție, nu era una autonomă, astfel că dacă nu avea loc o încălcare a art. 1 din Protocolul I, nu se putea face aplicarea art. 14.
În prezent, chiar dacă se pleacă de la premisa că interzicerea discriminării prin art. 14 a devenit un drept la nediscriminare autonom și necondiționat de un alt drept garantat prin Convenție, nu este posibilă tranșarea litigiului prin raportare la un alt obiect și o altă cauză.
Mai mult, C. reține în prezenta cauză și dispozițiile Deciziei nr. 14/2011 a ÎCCJ prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, prin care s-a hotărât cu putere obligatorie față de instanțe conform art. 3307 C. proc. civ., că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele soluționate definitiv la data publicării deciziilor instanțelor de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
Pentru considerentele expuse, C., în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., va modifica sentința și va respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Soluția dată capătului de cerere privind constatarea caracterului politic va fi menținută ca fiind temeinică și legală, criticile formulate în acest sens de către S. R. neputând fi primite.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Potrivit alin. 2 lit. a al art. 1 din același act normativ, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a)… art. 207-209, 284 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, fiind independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare dispusă pentru faptele prev. în art. 267 Cod penal are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că măsura politică a condamnării luată față de el se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
În mod corect prima instanță a constatat că situația concretă a reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea luată față de acesta are caracter politic și se impune a fi constatat de instanță. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, criticile aduse de pârât nu poate fi primită.
Susținerile pârâtului referitoare la lipsa înscrisurilor doveditoare nu poate fi primită întrucât la dosar s-a depus copie după dispozitivul deciziei 88/1962 a Tribunalului Suprem (f. 28), copie după certificatul nr. 47/1962 (fila 31) iar instanța de fond a făcut aplicarea prev. art. 4 al. 3 din Legea nr. 221/2009 și a dispus reconstituirea dosarului reclamantului de la CNSAS (fila 76).
Pentru aceleași considerente reținute mai sus, apelul reclamantului ce vizează acordarea daunelor morale nu poate fi admis. Este real că prin decizia 1354/2010 a Curții Constituționale prevederile OUG 62/2010 de plafonare a daunelor morale au fost declarate neconstituționale.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, urmare deciziilor Curții Constituționale 1358/2010 și nr. 1360/2010 daunele morale nu mai pot fi acordate în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
(continuarea deciziei civile nr. 8/23.02.2012 /pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pentru considerentele expuse, C. va admite apelul declarat de pârât, va schimba în parte sentința atacată în sensul respingerii cererii formulată de reclamant de acordare a daunelor morale, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate. Apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe va fi respins.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 1017/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantului M. M. A. de acordare a daunelor morale.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge apelul declarat de reclamantul M. M. A. împotriva aceleiași sentințe.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, N. P. |
Redc. C.G.N./27.02.2012
Tehn. N.P.
5 ex/15.03.2012
Jud. fond – D.R.L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 97/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 145/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
