Asigurare dovezi. Decizia nr. 673/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 673/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 673/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
JudecătorCarla M. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G. împotriva deciziei civile nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat M. A. pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este timbrat la declarare cu taxă de timbru de 10 lei și s-a depus întâmpinare din partea intimatului pârât P. comunei P. S. însoțită de împuternicire avocațială și chitanță onorar de avocat.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu mandatara recurenților reclamanți, care arată că nu are cereri de formulat.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.
Având cuvântul asupra excepției, mandatara recurenților reclamanți arată că, este adevărat că dispozițiile art. 361 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă prevăd posibilitatea atacării numai cu apel a hotărârilor pronunțate în materie de asigurare dovezi, însă mandatul dat de reclamanți o obligă să solicite respingerea excepției cu consecința admiterii recursului. Singurul argument în susținerea cererii îl reprezintă dispozițiile Capitolului III din NCPC ce reglementează căile extraordinare de atac, unde la art. 483 alin 1 sunt enumerate cauzele în care hotărârile nu poate fi atacate cu recurs, text ce face trimitere la disp. art. 94 lit a-i unde prin situațiile enumerate nu se regăsesc cererile de asigurare dovezi. Instanța urmează să aprecieze care normă are caracter special, cea prevăzută de art. 361 alin 2 ca fiind specială pentru o procedură specială de asigurare a probelor și față de care recursul ar fi inadmisibil, sau cea care reglementează căile de atac.
În ceea privește cheltuielile de judecată solicită a fi avute în vedere disp. art. 363 alin 3 Cod pr. civ. potrivit cărora cheltuielile făcute cu administrarea probelor vor fi avute în vedere de instanța ce judecă pricina în fond. În opinia sa nu pot fi acordate cheltuieli față de aceste dispoziții legale. Mai mult, pe rolul Judecătoriei Săliște sub dosar nr._ părțile au proces prin care se solicită obligarea primarului la eliberarea acestor adeverințe, de fapt fondul cauzei, și unde cheltuielile făcute cu administrarea probelor pot fi avute de instanță.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Sub dosar nr._, s-a înregistrat la Judecătoria Săliște acțiunea civilă formulată de reclamanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., în contradictoriu cu P. C. P. S., prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să recunoască dreptul reclamanților la eliberarea de către P. . adeverinței necesare înregistrării la APIA Sibiu a cererii unice de plată pe suprafață pentru acordarea subvenției pe anul 2013, conf. art.11 din regulamentul CE nr. 1122/2009, cerere a cărei termen limită de depunere este data de 10.06.2013. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2008 cu fiecare dintre reclamanți Consiliul Local al . încheiat contracte de închiriere pășunat privind terenurile proprietatea comunei, acte care au fost modificate ulterior prin prelungirea termenului convenit până la 6 ani . Arată că ulterior aceste contracte au fost modificate doar în ceea ce privește taxa de pășunat prin art. 5 al HCL P. S. nr. 9/2010, fiind majorată taxa de pășunat în mod unilateral de către Consiliul Local P. S., iar prin sentința Tribunalului Sibiu nr. 1398/2012 pronunțată în dosar nr._, irevocabilă, a fost anulat art. 5 al. HCL nr. 9/2010. În data de 06.08.2012 Consiliul Local P. S. a majorat din nou taxa de pășunat prin disp. art. 5 al HCL 39/2012, iar împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat acțiune în C. Administrativ prin care au solicitat suspendarea executării acestui act normativ cât și anularea sa în cadrul dos. nr._/85/201 al Tribunalului Sibiu, prin care a fost amânată pronunțarea la data de 21.05.2013. Învederează instanței faptul că la data de 12,04,2013 au solicitat Primăriei eliberarea adeverinței necesare depunerii cererii pentru acordarea subvenției europene, la APIA Sibiu, subsemnații fiind înscriși în cadrul unui program de agro-mediu de 5 ani, tocmai în considerarea folosinței pășunilor pe o durată de 5 ani, obligându-se la respectarea acestui program.
Prin adresa nr. 1255/7.05.2013 Primăria P. S. refuză eliberarea acestor adeverințe motivând, în esență, că aceste contracte au fost reziliate prin act administrativ care este executoriu, ceea ce îi împiedică să ateste calitatea de utilizatori ai terenurilor .Arată că HCL nr. 7/2013 și HCL 12/2013 au fost suspendate prin hotărâre executorie pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 16.05.2013, în dosar nr._ .
Precizează faptul că în perioada celor patru ani derulați din programul de agro-mediu au depus în fiecare an la APIA Sibiu cerere unică de plată, însoțită de adeverința eliberată de Primăriei privind calitatea de utilizatori, însă anul acesta primarul refuză eliberarea adeverințelor.
Consideră că interesul în asigurarea dovezilor solicitate este legitim, personal, direct și actual, în condițiile în care la data prezentei acțiuni, rezilierea contractelor de închiriere pășuni nu mai produce efecte juridice câtă vreme executarea acestui act administrativ a fost întreruptă temporar prin hotărâre judecătorească executorie, ceea ce face ca și contractele de pășunat să nu fie desființate.
Arată că recunoașterea acestui drept se impune de urgență, dat fiind faptul că această probă devine imposibilă de administrat până la data termenului limită de depunere al cererii de plată, ca urmare a litigiilor existente. Prin urmare, arată că, pe toată durata suspendării executării HCL nr. 7/2013, care include în mod cert și perioada rămasă până la termenul limită de depunere a cererilor de plată a subvenției la APIA, rezilierea titlurilor de utilizatori dispusă prin această hotărâre, nu produce efecte juridice, ceea ce face ca aceste contracte să fie considerate valabile pe această perioadă, administrația fiind obligată la eliberarea adeverințelor de utilizatori.
În drept s-au invocat disp. art. 359 și urm. NCPC.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri: contracte de închiriere, HCL 7/2013, HCL 12/2013, proces verbal de licitație, cerere către Primărie pentru eliberarea adeverințelor, adresa de refuz, cerere depusă la APIA și adresa de respingere, acțiune_ în CA c/a HCL 7/2013,HCL 12/2013, proces verbal de licitație pentru suspendare, acțiune în CA c/a HCL 7/2013,HCL 12/2013, proces verbal de licitație pentru anulare, extras portal privind suspendarea executării celor 3 acte administrative, notificare Primărie pentru eliberarea adeverințelor trimisă prin fax la data de 26.04.2013, cereri unice de plată respinse, adeverințe model înregistrate în anul 2012, ghid APIA.
Pârâta a formulat întâmpinare, (f.136) prin care, pe cale de excepție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, legat de faptul că în cauză sunt incidente dispoziții de contencios administrativ care reglementează raportul juridic dintre părți, astfel încât nu judecătoria este competentă material să soluționeze cauza; implicit se invocă și necompetența teritorială a instanței, raportat la faptul că terenurile referitor la care se poartă litigiul nu se află în circumscripția Judecătoriei Săliște; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că nu există reglementată legal obligația pârâtului de a elibera adeverința solicitată; excepția inadmisibilității, motivat de faptul că procedura reglementată de art. 359 și urm. NCPC prevede asigurarea unei probe, ori ceea ce cer reclamanții în cauza de față nu se încadrează în textul de lege invocat; excepția lipsei interesului motivat de faptul că adeverința a cărei eliberare se solicită nu reprezintă condiția care să facă admisibilă acordarea subvenției agricole.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii, motivat de faptul că este nefondată, pârâta a încheiat contracte de închiriere cu alți beneficiari, care exercită efectiv posesia asupra pășunilor și care au aplicat deja pentru acordarea subvenției, fiind singurii care pot face în mod legal dovada că sunt îndreptățiți la a o primi. Se mai arată că suspendarea efectelor Hotărârii HCL P. S. nr. 7/2013 nu este de natură să confirme titlurile lovite de nulitate absolută pe care le invocă reclamanții în susținerea cererilor formulate. S-a invocat și nulitatea absolută a titlurilor invocate de reclamanți, motivată de împrejurarea că entitatea în numele căreia s-au încheiat actele adiționale care prelungesc durata inițială de valabilitate a contractelor nu au capacitate de folosință astfel încât nu pot încheia valabil acte juridice, nu s-a respectat principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice – nu primarul ci consiliul local având atribuții în sensul vânzării, concesionării sau închirierii bunurilor din proprietatea privată a comunei, astfel încât actele adiționale s-au încheiat cu fraudarea legii.
Deliberând asupra cererilor formulate în cauză, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor a căror soluționare poate face de prisos analiza cauzei pe fond, potrivit art. 248 al.1 NCPC.
Analizând excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, precum și apărările formulate de reclamanți față de excepțiile puse în discuția părților, instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiate și urmează a le respinge, pentru următoarele considerente:
- excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât instanța este chemată să se pronunțe în cadrul procesual stabilit de reclamant, prin cererea de chemare în judecată. Ori, prin prezenta cerere nu se solicită soluționarea litigiului existent între părți cu privire la raportul juridic de natură contencioasă, ci soluționarea unei cereri de asigurare dovezi, dată de legiuitor în competența materială a judecătoriei, potrivit art. 360 NCPC - Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul constatării (…)” ;
- necompetența teritorială a instanței, întrucât, chiar dacă terenurile referitor la care se poartă litigiul nu se află în circumscripția Judecătoriei Săliște, natura litigiului nu este una de acțiune în realizarea unui drept real imobiliar, ci o acțiune personală, în obligare de a face, a cărei soluționare este dată în competența instanței în circumscripția căreia își are domiciliul/sediul pârâta – art.94 pct.1 lit. h NCPC;
- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că nu există reglementată legal obligația pârâtului de a elibera adeverința solicitată, având în vedere faptul că, potrivit art. 36 NCPC - Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, instanța urmând a o analiza ca atare;
- excepția inadmisibilității, motivat de faptul că procedura reglementată de art. 359 și urm. NCPC prevede asigurarea unei probe, ori ceea ce cer reclamanții în cauza de față nu se încadrează în textul de lege invocat, deoarece, potrivit art. 359 al.1 NCPC, „Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”;
- excepția lipsei interesului motivată de faptul că adeverința a cărei eliberare se solicită nu reprezintă condiția care să facă admisibilă acordarea subvenției agricole, pe considerentul că deși neprevăzută de lege, adeverința a fost solicitată reclamanților în ultimii patru ani în care au beneficiat de subvenția acordată de APIA, motiv pentru care o solicită și în prezent.
Analizând în fond actele dosarului, instanța de fond a constatat în fapt următoarele: în anul 2008 pârâta a încheiat cu fiecare dintre reclamanți contracte de închiriere pentru pășunat, în temeiul cărora au solicitat și obținut subvenția acordată de APIA. În prezent, între părțile din proces există pe rolul instanțelor mai multe procese, dat fiind faptul că pârâta a modificat taxa de pășunat prin hotărâri ale consiliului local contestate în justiție de reclamanți, iar apoi a reziliat unilateral contractele de pășunat, reclamanții obținând în instanță suspendarea efectelor respectivei HCL (nr.7/2013). Urmare a suspendării efectelor hotărârii prin care se reziliază contractele de pășunat, reclamanții consideră că au dreptul de a solicita în continuare să beneficieze de drepturile conferite de respectivele contracte de închiriere, inclusiv de subvenția acordată de APIA, deoarece, în cazul în care nu mai solicită această subvenție, vor fi obligați să restituie cu dobânzi și penalități toate sumele primite în ultimii 4 ani, cu acest titlu.
Pârâții contestă acest punct de vedere afirmând că suspendarea efectelor HCL nr. 7/2013 nu validează automat contractele de închiriere ale reclamanților, cu atât mai mult cu cât pârâta a încheiat alte contracte de închiriere cu alți beneficiari, care exercită efectiv posesia asupra pășunilor și care au aplicat deja pentru acordarea subvenției, fiind singurii care pot face în mod legal dovada că sunt îndreptățiți la a o primi.
Instanța nu a analizat motivele de nulitate absolută a titlurilor invocate de reclamanți, considerând că această apărare nu face obiectul cauzei, atâta vreme cât a fost sesizată doar cu o cerere întemeiată pe art. 359 NCPC.
Potrivit acestui text de lege, „oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”. Rezultă, așadar, că în procedura specială a asigurării de dovezi se pot formula cereri justificate de urgența necesității recunoașterii unui drept (pentru a face referire direct la ipoteza incidentă în cauza de față), dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor. Cu alte cuvinte, prin această procedură nu se pot tranșa situații litigioase, nu se poate urmări valorificarea unor drepturi, ci doar exercitarea, în avans și în cadrul unei proceduri contencioase – pentru că presupune existența unui litigiu și a unui conflict de interese - a unui drept procedural, și anume acela de a administra dovezile necesare într-un litigiu. Ori, în cauză, nu este vorba despre o urgență determinată de necesitatea administrării probei în cadrul unei anchete ce urmează a se desfășura în viitor, ci de urgența determinată de faptul că expiră termenul în care se pot depune cererile prin care se solicită acordarea subvențiilor de la APIA, adeverințele solicitate urmând a produce efecte juridice față de terți înainte de soluționarea fondului litigios care poartă asupra validității contractelor. Admiterea cererii ar echivala cu recunoașterea validității contractelor, aspect ce nu poate face obiectul judecății în procedura specială a asigurării de dovezi, având drept consecință efecte juridice care poartă asupra unei situații litigioase, aflate pe rolul altei instanțe.
Prin încheierea civilă nr.114/2013 Judecătoria Săliște a constatat ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., în contradictoriu cu P. C. P. S. și a respins-o, respingând și excepțiile invocate.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G. solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond a respins cererea în mod greșit deși sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de asigurare de dovezi, respectiv interesul și urgența în asigurarea dovezii, precum și existența unui risc în pierderea posibilității administrării acelei dovezi.
Apelanții mai arată că și pe fond cererea lor este temeinică, ei având un interes legitim, personal, direct și actual în asigurarea acestei dovezi în contextul în care rezilierea contractelor lor de închiriere/pășunat dispusă de autoritatea deliberativă locală a fost suspendată temporar prin hotărâre judecătorească executorie. Întrucât la acest moment contractele lor de pășunat nu au fost desființate, au dreptul la eliberarea adeverinței solicitate care le dă dreptul la obținerea subvențiilor acordate de APIA pentru folosința terenurilor.
Efectele juridice ale admiterii acestei cereri se produc provizoriu, până la soluționarea cererii de drept comun, iar cererea este urgentă întrucât există un termen limită pentru depunerea cererilor de acordare a subvențiilor, 10.06.2013.
Întrucât reclamanții sunt înscriși într-un program de agro - mediu pe termen de 5 ani, până în 2014, nedepunerea în termen a cererii și a documentației pentru obținerea subvenției ar atrage sancțiunea obligării reclamanților la restituirea sumelor încasate în cei 4 ani anteriori cu dobânzi și penalități, ceea ce ar fi dezastruos pentru ei.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului întrucât reclamanții au încercat pe o cale ocolită să obțină recunoașterea unui drept și nu asigurarea unei dovezi. Se mai susține că admiterea cererii ar echivala cu soluționarea fondului, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra validității contractelor. Intimata a invocat și lipsa de interes în promovarea căii de atac întrucât termenul de 10.06.2013 pentru depunerea cererilor la APIA a expirat.
Prin decizia civilă nr.145/2013, Tribunalul Sibiu-Secția I Civilă a respins excepția lipsei de interes a apelanților invocată de către pârâtul P. comunei P. S. și apelul formulat de către reclamanți.
În considerentele deciziei Tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei de interes a fost respinsă având în vedere că reclamanții au făcut dovada că au depus în termenul legal cererile de acordare a subvenției urmând să depună ulterior doar documentația necesară, în care se include și adeverința solicitată în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de asigurare de dovezi, mai ales pentru că, admiterea cererii ar echivala cu soluționarea fondului cauzei.
Reclamanții au formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 359 Cod procedură civilă.
Acest articol care are denumirea marginală condiții de admisibilitate în procedura asigurării probelor, are următorul cuprins:
„Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”.
Este adevărat că reclamanții justifică un interes pentru formularea cererii, iar aceasta este urgentă, însă soluționarea ei excede procedurii asigurării probelor.
În primul rând, această cerere este încadrată în cadrul procedurilor necontencioase, fără a pune în dispută între părțile participante stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană. Ori reclamanții tocmai aceasta au solicitat, „recunoașterea dreptului fiecăruia dintre reclamanți – fermieri la eliberarea de către P. comunei P. S. a adeverinței necesare…”. Prin recunoașterea acestui drept s-ar atesta în fapt folosința terenului pentru că doar folosința efectivă dă dreptul la eliberarea adeverinței, iar pentru aceasta instanța trebuia să administreze probe în contradictoriu și cu alte persoane care invocă același drept.
În al doilea rând, proba a cărei asigurare se solicită trebuie să fie necesară într-un proces aflat pe rol sau eventual. Ori reclamanții solicită această recunoaștere a dreptului lor la eliberarea unei adeverințe pentru a o folosi în fața unei autorități administrative și nu în fața instanțelor. Diferența rezidă în faptul că, adeverința folosită în fața autorității administrative va produce efecte automat, fără ca aceasta să mai facă verificări suplimentare (de aceea și instanța de fond nu o putea acorda fără a soluționa fondul, deci fără a verifica validitatea dreptului), în timp ce, aceiași probă, folosită apoi într-un proces este verificată de instanță atât sub aspectul admisibilității, cât și sub aspectul veridicității sale.
În al treilea rând, nici condiția urgenței, așa cum o conturează textul de lege citat, respectiv dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, nu este îndeplinită. Fiind vorba despre o autoritate administrativă care trebuie să elibereze o adeverință nu există pericolul ca proba să dispară sau să fie greu de administrat. Este evident că proba nu există încă, iar după soluționarea fondului, autoritatea administrativă va elibera adeverința părții îndreptățite.
Pentru toate aceste motive, în baza art.480 C.pr.civ., s-a respins apelul și s-a păstrat încheierea atacată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva deciziei civile nr.145/2013 a Tribunalului Sibiu au declarat recurs reclamanții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de asigurare de dovezi, respectiv să fie recunoscut dreptul fiecăruia dintre reclamanți la eliberarea de către P. comunei P. S. a adeverinței necesare la APIA Sibiu pentru soluționarea cererii unice de plată pe suprafață pentru acordarea subvenției pe anul 2013, conf. art.11 din regulamentul CE nr. 1122/2009, care să ateste folosința asupra terenurilor în anul 2013.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că sunt întrunite cererile de admisibilitate ale cererii de asigurare de dovezi.
Prin întâmpinare intimatul pârât P. comunei P. S. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, arătând că în conformitate cu disp. art. 361 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, încheierea de respingere prin care a fost soluționată cererea de asigurare de probe poate fi atacată numai cu apel. În același timp, art. 483 alin.2 teza finală NCPC, dispune că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:
Cererea formulată de reclamanți se circumscrie dispozițiilor art.359-265 din NCPC privitoare la asigurarea probelor.
Potrivit art. 361 alin.2 din NCPC „Încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare dacă s-a dat fără citarea lor”.
Urmează că singura cale de atac reglementată de lege în materie este apelul, decizia fiind definitivă, așa cum în mod corect a reținut Tribunalul în dispozitivul hotărârii atacate.
Potrivit art.483 alin.3 teza finală din NCPC, hotărârea dată de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, nu pot fi atacate cu recurs.
Prin prisma dispozițiilor legale de mai sus, recursul dedus prezentei judecăți este unul inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Cât privește cheltuielile de judecată efectuate de intimat, acestea urmează a fi acordate conform art.453 alin.1 NCPC, recurenții reclamanți fiind în culpă procesuală prin promovarea unei căi de atac neprevăzută de lege.
(continuarea deciziei civile nr. 673/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Dispozițiile art.363 alin.3 NCPN invocate se referă la cheltuielile efectuate cu administrarea probelor în cazul admiterii cererii, nefiind aplicabile în situația respingerii acesteia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de către reclamanții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G. împotriva deciziei civile nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția I-a civilă.
Obligă reclamanții recurenți să-i plătească intimatului pârât P. comunei P. S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.09.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, M. A. M. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red.M.A.M./15.01.2014
Tehn.C.C.
7 ex/16.01.2014
Jud. apel - V. C. D., C. H.
Jud. fond- A. D.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 633/2013. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
