Expropriere. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 7/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7/2014
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror V. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta V. M. și de pârâtul S. R. reprezentat de M. T. ȘI I. prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., împotriva sentinței civile nr. 1593/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect expropriere.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de apelantul pârât S. R. reprezentat de M. T. și I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 24 ianuarie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C. DE A.
Asupra apelurilor civile de față,
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr._, reclamanta V. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. R. reprezentat de M. T. și I., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, anularea parțială a Hotărârilor nr. 4 din 26.04.2012, nr. 5 din 26.04.2012, nr. 6 din 26.04.2012, nr. 7 din 26.04.2012, nr. 8 din 26.04.2012 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, obligarea pârâtului la plata unor juste despăgubiri pentru imobilele expropriate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată în esență că despăgubirea acordată nu reprezintă valoarea reală a imobilelor expropriate.
În drept invocă prevederile art. 22 (1), (3), art. 23 (1) din Legea nr. 255/2010, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul, prin întâmpinare, s-a opus admiterii acțiunii, arătând că suma acordată drept despăgubire reprezintă o valoare echitabilă a imobilului expropriat.
Prin sentința civilă nr. 1593/2013, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea parțială a Hotărârilor nr. 4 din 26.04.2012, nr. 5 din 26.04.2012, nr. 6 din 26.04.2012, nr. 7 din 26.04.2012 și nr. 8 din 26.04.2012 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate. A fost obligat pârâtul la plata unor juste despăgubiri pentru imobilele expropriate, astfel: teren în suprafață de 6582 mp – val. 545.075 lei; teren în suprafață de 23.054 mp – val. 1.830.001 lei; teren în suprafață de 12.801 mp – val. 1.060.088 lei; teren în suprafață de 1.011 mp – val. de 76.869 lei și terenul în suprafață de 886 mp – val. 75.284 lei, conform expertizei tehnice efectuate în cauză care face parte din hotărâre.
Intimatul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 7428 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire. Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu se încadrează în prevederile art. 5 și 6 din legea nr. 33/1994, iar expropriatorul este intimatul, conform art. 2 din Legea nr. 198/2004. Despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul proprietarului, iar despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, în termenii art. 26 și 27 din Legea 33/1994.
Asupra terenului în litigiu, în suprafață totală de mp 6.582+23.054+12.801+1.011+886, proprietar tabular este reclamanta, care a fost supusă exproprierii pentru cauză de utilitate publică. În acest scop, prin Hotărârile nr. 5-8 din 26.04.2012, emise de pârâtă, a fost dispusă exproprierea suprafeței de teren arabil, proprietatea reclamantei. Despăgubirea stabilită este apreciată ca nesatisfăcătoare și necorespunzătoare prețului de piață. Reclamanta nu a acceptat acest cuantum al despăgubirii și a depus dovezi ale prețului de piață în zonă.
În cauză a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate, constituită conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, ale cărei concluzii au stabilit, necombătută de părți, că valoarea efectivă a terenurilor expropriate este de:
-teren în suprafață de 6.582 mp- val. 545.075 lei (fila 82 și urm.);
-teren în suprafață de 23.054 mp-val.1.830.001 lei;
-teren în suprafață de 12.801 mp- val.1.060.088 lei;
-teren în suprafață de 1.011 mp-val.76.869 lei;
-teren în suprafață de 886 mp-val.75.284 lei.
Instanța a apreciat că valoarea reală, rezonabilă și justă, apreciată la prețul pieței, conform prevederilor art. 1 din Protocol nr. 1 anexa la CEDO și raportat la suprafața expropriată este cea stabilită prin lucrarea de specialitate, motiv pentru care, găsind cererea în parte fondată, a admis-o întemeiat pe prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Au fost aplicate prevederile art. 9 și următoarele din Legea nr. 198/2004, în ce privește procedura de soluționare și s-a vizat în principal punerea în acord cu prevederea din art. 44 din Constituția României, în sensul acordării unei despăgubiri reale și juste.
Aflat în culpa procesuală, în termenii art. 274 C. pr. civ., intimatul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată, cuprinzând onorariul de expertiză, căci cheltuielile privind apărarea reclamantei, deși cerute, nu au fost dovedite în forma legală, astfel că nu au putut fi acordate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul.
Prin apelul formulat, reclamanta solicită schimbarea în parte a sentinței aplicate și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată avansate de apelantă la fond.
În motivarea apelului arată că deși obligă intimatul la suportarea cheltuielilor de judecată cuprinzând onorariul de expertiză, tribunalul nu-l obligă la plata sumei de 11.700 lei cât a fost acest onorariu ci doar la 7428 lei.
Apreciază că instanța de fond ar fi trebuit să oblige pârâtul și la plata onorariului de avocat în cuantum de 4960 lei, onorariu achitat de apelantă prin virament bancar și justificat prin extras de cont.
Solicită cheltuieli de judecată în apel.
La rândul său, prin apelul promovat, pârâtul S. R. a solicitat schimbarea sentinței sub aspectul cuantumului despăgubirilor și respingerea acțiunii reclamantei.
În expunerea motivelor de apel se arată, că valoarea de 18 euro/mp stabilită de experți în expertiza de la fond prin metoda comparației directe este exagerată în raport cu momentul actual în care, atât cererea cât și oferta pe piața imobiliară sunt în scădere, chiar experții arătând că în zonă nu există oferte sau tranzacții. Aceasta în condițiile în care metoda comparației directe constă în analizarea tranzacțiilor și a ofertelor pentru terenuri comparabile cu proprietatea de evaluat, ceea ce face ca metoda să nu poată fi aplicată în acest caz.
Consideră că valoarea este exagerată și raportat la valoarea acordată de expropriator, care respectă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. 1 din HG nr. 53/2011, fiind stabilite de un expert evaluator ANEVAR, ținând cont de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Relevă o decizie a ICCJ la dosarul cauzei în care această instanță a stabilit că valoarea reală a bunului expropriat trebuie stabilită în funcție de prețul tranzacționat și nu în funcție de ofertele de vânzare, întrucât, de cele mai multe ori aceste oferte sunt supuse negocierii. ÎCCJ a mai stabilit că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare – cumpărare și nu oferte de preț ale agențiilor imobiliare, ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzare de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ teritorială.
Mai susține că, chiar dacă despăgubirile au fost stabilite pe baza unei expertize efectuate potrivit Legii nr. 33/1994, instanța nu trebuie să se raporteze doar la expertiză, ci, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuie ca rezultatul expertizei să fie comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți.
Apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legii și de faptul că susținerile experților nu sunt însoțite de probe care să dovedească că valoarea stabilită este cea care reflectă realitatea pe piața imobiliară.
În drept invocă dispozițiile art. 466 și urm. C. pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta V. M. a solicitat respingerea apelului pârâtului, arătând că în fața instanței de fond acesta nu a avut obiecțiuni la ultimul supliment de expertiză efectuat în cauză și nu a cerut efectuarea unei contraexpertize. Mai precizează că valoarea despăgubirii stabilită în prima variantă de calcul reprezintă o justă despăgubire.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apel.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, C. reține următoarele:
În primul supliment la expertiza efectuată în fața instanței de fond, comisia de experți a arătat că în prezent în zonă tranzacțiile sunt reduse, că nu au reușit să identifice nicio tranzacție notarială de terenuri efectuată în perioada expertizării și că nu se pot lua în considerare prețurile dintr-o perioadă complet diferită 2007 – 2010, cu diferențe semnificative ale piețelor imobiliare deoarece erorile de estimare a prețurilor sunt prea mari și nu respectă Legea nr. 33/1994.
Totodată, experții, răspunzând obiecțiunilor pârâtului, arată că expertizele întocmite pentru camerele notarilor publici pe anul 2013 pentru localitatea Ș. M., nu pot fi luate ca bază de comparație deoarece nu se referă la prețuri plătite în cadrul unor tranzacții imobiliare.
Comisia de experți a mai explicat că apreciază corecte valorile stabilite prin raportul de expertiză, deoarece, chiar dacă este vorba de oferte de vânzare terenuri, a aplicat coeficienți de corecție care se impuneau pentru ofertă, suprafață, formă, accese, utilități, amplasamente (f. 191 dos. fond).
În cel de-al doilea supliment la raportul de expertiză, experții arată că, urmare a celor reținute prin decizia ICCJ în sensul că valoarea reală a bunului expropriat trebuie stabilită în funcție de prețul tranzacționat și nu în funcție de ofertele de vânzare, Corpul experților tehnici din România a făcut demersuri la ANCPI pentru eliberarea de copii ale actelor prin care s-au tranzacționat terenuri dar acest lucru nu s-a putut face, răspunsul ANCPI fiind că prețurile care se regăsesc în contractele de vânzare cumpărare autentificate la notariat sunt confidențiale.
În condițiile în care experții au probat că au efectuat demersuri pentru a afla prețul de tranzacționare a terenurilor în zonă la data expertizării și că nu au identificat astfel de situații, C. apreciază că metoda folosită de experți este una care corespunde criteriilor legale conținute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, prețul ofertelor de vânzare reținute de experți nefiind preluat ca atare de experți ci supus unor corecțiuni în baza unor criterii specifice.
În lipsa unor tranzacții notariale recente, care să stea la baza unei variante de preț prin metoda comparației directe cum susține pârâtul, în speță nu pot fi reținute ca incidente cele statuate de ÎCCJ prin decizia de care se prevalează pârâtul.
Este adevărat că în procedura prealabilă desfășurată de expropriator raportul de evaluare se întocmește în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 771 alin. 5 din Codul fiscal. Însă, pentru etapa ulterioară, în care proprietarul expropriat poate contesta cuantumul despăgubirii în fața instanței de judecată, din interpretarea art. 22 din aceeași lege rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirii se face în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, deci ținându-se seama de prețul cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de expertiză iar nu de cel stabilit în expertizele notarilor.
În consecință, critica formulată sub acest aspect de pârâtul apelant este nefondată, prețul stabilit în expertizele camerelor notarilor neavând relevanță din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Nici încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi reținută în speță, prețul stabilit de prima instanță fiind rezultat al aprecierii tuturor actelor dosarului, a expertizei cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1 anexă la CEDO, instanța nefiind obligată să țină cont doar de suma oferită de expropriator (așa cum încearcă să sugereze pârâtul). Aceasta „a hotărât”, în sensul prevăzut de articolul menționat, o sumă cuprinsă între cea oferită de pârât și cea solicitată de reclamantă, respectiv o sumă stabilită printr-un raport de expertiză tehnică de specialitate.
Pe de altă parte, se impune a se observa că în fața instanței de fond comisia de experți a răspuns obiecțiunilor pârâtului (reiterate sub formă de critici prin apelul de față) prin cele două suplimente la raportul de expertiză, și după depunerea ultimului din acestea la dosar, reprezentantul pârâtului a arătat că nu are alte obiecțiuni la raportul de expertiză. Această poziție exprimată de reprezentantul pârâtului echivalează cu o achiesare la concluziile și explicațiile comisiei de experți, iar expertiza contrară putea fi cerută de către pârât la primul termen după depunerea lucrării, în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. 2 C. pr. civ., termen care în speță a fost demult împlinit.
Pentru toate aceste considerente, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este la adăpost de criticile apelantului pârât, C., în baza art. 296 C. pr. civ, va respinge ca nefondat apelul pârâtului.
În ceea ce privește apelul reclamantei, C. reține următoarele:
Având în vedere soluția primei instanțe de admitere a acțiunii promovate de reclamantă, aceasta, în baza dispozițiilor art. 274 C. pr. civ., este îndreptățită a obține contravaloarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite în cauză.
Verificând înscrisurile doveditoare depuse la dosarul de fond, C. constată că onorariul de expert achitat de către reclamantă este în sumă de 11.700 lei ( f. 47-48; 50-51; 53-54; 68-69; 71-72 și 74-75) însă tribunalul a acordat doar suma de 7428 lei cu acest titlu.
În privința onorariului de avocat, se reține că acesta, în sumă de 4960 lei a fost achitat de reclamantă reprezentantului acesteia la data de 10.10.2012 prin
(continuarea deciziei civile nr. 7/31.01.2014 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
virament bancar, împrejurare dovedită în fața primei instanțe cu o copie conformă cu originalul a extrasului de cont emis pentru Cabinet de avocat Z. C. V. (f. 234 – 235).
C. apreciază că s-a probat de către reclamantă efectuarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, respectiv faptul că reclamanta a achitat o sumă cu acest titlu avocatului care a reprezentat-o în instanță. În consecință, se impunea ca instanța fondului să acorde și aceste cheltuieli.
Prin urmare, apelul reclamantei se dovedește a fi întemeiat astfel că, în baza art. 296 C. pr. civ. se va proceda la admiterea acestuia cu consecința schimbării sentinței apelate numai sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată care va fi stabilit la suma de 16.660 lei (11.700 lei onorariu expert și 4.960 lei onorariu avocat).
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta V. M. împotriva sentinței civile nr. 1593/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ și în consecință:
Schimbă sentința atacată numai sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță pe care îl stabilește ca fiind de 16.660 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge apelul declarat de pârâtul S. R. împotriva aceleiași sentințe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, C. G. N. | |
Grefier, N. P. |
Redc. D.M.
Tehn. N.P.
5 ex/12.02.2014
Jud. fond – V. A.
| ← Expropriere. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 122/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
