Conflict de competenţă. Sentința nr. 34/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Sentința nr. 34/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-12-2012 în dosarul nr. 34/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 34/2012

Ședința din Camera de consiliu de la 18 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N. – președinte secție

Grefier M. R.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între J. Cîmpeni și T. A. - Secția I Civilă cu privire la soluționarea acțiunii formulată de T. A. împotriva pârâților C. V., C. V., D. C. și D. E., având ca obiect întoarcere executare restituire drepturi salariale.

Procedura legal îndeplinită fără prezența și citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura completă.

Față de actele dosarului instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin acțiunea înregistrată la T. A., reclamantul T. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. V., C. V., D. C., D. E. și B. I. ca prin hotărâre să fie obligați pârâții să restituie suma totală brută de 104.931 lei, respectiv netă de 74.481 lei actualizată la momentul efectuării plății, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 316/2008 pronunțată de T. A., Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și T. A. au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând plata diferențelor de drepturi salariale calculate în baza valorii de referință sectorială, în favoarea pârâților.

Pentru executarea acestor dispoziții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, în calitate de ordonator principal de credite, a asigurat parțial sumele necesare executării hotărârii, iar T. A., în calitate de ordonator terțiar de credite, a efectuat calculul și plata sumelor datorate în baza acestei hotărâri judecătorești.

Prin decizia nr. 5612/7.10.2008 pronunțată de ICCJ a fost casată sentința civilă nr. 316/2008 a Tribunalului A. și respinsă acțiunea reclamanților. Decizia este irevocabilă, astfel încât pârâții nu mai au un titlu executoriu în ce privește plata drepturilor salariale care le-au fost acordate benevol.

Potrivit art. 272 alin 1 Codul Muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, de aceea reclamantul a promovat acțiunea în calitate de ordonator terțiar de credite care are obligația în temeiul art. 22 din Legea 500/2002 de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate. Reclamantul apreciază față de aceste prevederi că s-a efectuat o plată parțială a unor sume nedatorate.

Cauza a fost suspendată iar apoi repusă pe rol.

Prin sentința civilă nr. 1922/13.09.2012 pronunțată de T. A. – Secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului A., și în consecință declinată în favoarea Judecătoriei Cîmpeni competența de soluționare a acțiunii civile de față.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut în esență că litigiul are caracterul unei întoarceri a executării silite, că nu are importanță materia în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 316/2008, și că față de interpretarea dată art. 404 ind. 2 alin 3 Cod pr. civ. prin decizia nr. 5/12.03.2012 a ICCJ în această materie revine judecătoriei, ca instanță de executare, competența de soluționare de a cererii de întoarcere a executării silite.

Prin sentința civilă nr. 1220/5.11.2012 pronunțată de J. Cîmpeni a fost admisă excepția de necompetență teritorială a judecătoriei, și declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de T. A. în favoarea Judecătoriei Oradea. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului pentru soluționarea conflictului Curții de Apel A. I..

În motivarea hotărârii s-a reținut că potrivit art. 373 alin 1 Cod pr. civ. hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei unde urmează să se facă executarea, iar alineatul 2 precizează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea. Întrucât prin încheierea din 17.05.2012 T. A. a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii față de pârâții C. V., D. E., D. Ș. și C. V., iar pârâtul B. I. are domiciliul în Oradea, instanța a reținut în baza art. 158 alin 3 Cod pr. civ. că revine Judecătoriei Oradea competența de soluționare a acțiunii de față.

Potrivit art. 20 pct. 2 Cod pr. civ. există conflict de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Din analiza art. 20 Cod pr. civ. rezultă că există două tipuri de conflicte de competență: un conflict de competență pozitiv când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente a soluționa o pricină, și conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe se declare deopotrivă necompetente să soluționeze o pricină.

Această a doua condiție, respectiv situație de necompetență, nu este îndeplinită în pricina de față. Aceasta întrucât T. A. s-a declarat necompetent din punct de vedere material să soluționeze acțiunea în

(continuarea sentinței civile nr. 34/2012 pronunțată în dosar nr._ )

restituirea unei plăți nedatorate, iar J. Cîmpeni s-a declarat necompetentă din punct de vedere teritorial să soluționeze pricina. Deci criteriile avute în vedere de cele două instanțe pentru stabilirea competenței de soluționare a cererii sunt diferite, iar pe de altă parte, J. Cîmpeni a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competența materială de judecare a cererii. Această din urmă instanță nu și-a verificat competența astfel încât nu există un conflict negativ de competență în acest stadiu procesual. Ca urmare, se va respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de J. Cîmpeni pentru soluționarea conflictului negativ de competență, și urmează a trimisă cauza Judecătoriei Oradea potrivit sentinței civile nr. 1220/2012 a Judecătoriei Cîmpeni.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea formulată de J. Cîmpeni pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între această instanță și T. A. în dosar nr._ 10.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2012.

Președinte,

A. N.

Grefier,

M. R.

Red. A.N.

Tehn. MR.

8 ex/21.12.2012

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea formulată de J. Cîmpeni pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între această instanță și T. A. în dosar nr._ 10.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2012.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 34/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA